Fiica unei paciente care a murit în incendiul de la Piatra Neamț: Dacă nu mă trimitea mama să îi duc bagajele, muream şi eu lângă ea

Fiica uneia dintre pacientele decedate în incendiul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a povestit duminică că mama ei era bine când a plecat de la unitatea medicală şi s-a dus acasă la fratele ei ca să ducă nişte lucruri, transmite News.ro.

„Dacă nu mă trimitea mama să îi duc bagajele, muream şi eu acolo lângă ea”, mai spune ea. Cumnata unui alt bărbat care a murit în urma incendiului a precizat că acesta are o fiică plecată în Italia care deja i-a transmis că va da spitalul în judecată. „La 23.30 ne-a anunţat spitalul. Noi deja ştiam de la televizor.Este revoltător”, a adăugat femeia.

„Era bine. Aştepta să fie scoasă din reanimare şi nu a avut nicio şansă. Dacă nu mă trimitea mama să îi duc bagajele, muream şi eu acolo lângă ea. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Ştiu că am lăsat-o pe mama bine şi eram la fratele meu să duc nişte bagaje şi am auzit că e fum la spital. M-am întors să văd dacă mama are oxigen, dacă nu s-a întrerupt oxigenul şi am găsit-o moartă. Nu am ce să-i reproşez acestui spital, pentru că toţi medicii, toţi asistenţii s-au îngrijit foarte frumos de mama mea. Toţi medicii, asistenţi, infirmierii şi-au dat silinţa. Muncesc într-un ritm inuman”, a explicat fata uneia dintre pacientele decedate în incendiu, chemată duminică la morga spitalului.

Întrebată de către presă de ce au fost mutaţi pacienţii de pe etajul 3 la etajul 2, femeia a răspuns: „Nu cunosc amănunte despre mutare, doar că am găsit-o mutată”.

O altă femeie povesteşte că tatăl ei avea cancer şi era internat, în primă fază, la oncologie, iar după ce a avut test COVID pozitiv a fost mutat la reanimare. Ea a mai spus că a primit un telefon sâmbătă seara, la ora 23.00 şi a fost anunţată că tatăl ei a murit.

„El era bolnav de cancer, a fost internat la oncologie. Ulterior i-au făcut analize şi l-au depistat cu Covid şi l- am adus la reanimare”, a explicat fata pacientului decedat.

După ce a fost la morga spitalului duminică, ea a precizat că nu a rezolvat nimic şi că i s-a spus că o să primească un telefon după ce îl identifică pe tatăl ei.

„N-am rezolvat nimic! Aşteptăm să ne sune, să-l identifice, să vadă. Urmează nişte proceduri, nu ştim. Mi se pare absurd! Să nu ştii persoanele care au murit?! Nu ştiu nimic! Lucru care trebuia de aseară. Aşteaptă ancheta! Ce anchetă? Sistemul e mort!”, a adăugat femeia.

Altă persoană a explicat că cel care a murit în incendiu este cumnatul ei şi că a fost anunţată de la spital despre decesul acestuia în jurul orei 11 şi jumătate seara, însă ştia deja de la televizor.

„La 23.30, 00.00, ne-a anunţat spitalul. Noi deja ştiam de la televizor. Este trist, este dureros”, a afirmat cumnata bărbatului.

Chestionată de jurnalişti cine cred că ar trebui să răspundă pentru tragedia petrecută la Spitalul din Piatra Neamţ, ea a spus „Nu ştiu. El are o fiică din Italia şi a zis că deja de astăzi că face proces pentru spitalul de aici. Este revoltător că se întâmplă asta. Pe lângă faptul că era în condiţiile în care era, dânsul şi ceilalţi, să se întâmple şi incendiul ăsta, e incalificabil”.

Fata unui alt pacient, Ana Sandu a relatat, la Antena 3, că tatăl ei a scăpat cu viaţă pentru că nu a reuşit să îl interneze la secţia ATI unde a avut loc incendiul. Ea povesteşte că familia era dezamăgită de situaţie, însă când a văzut ce s-a întâmplat sâmbătă noapte la spital a suflat uşurată.

„Eram dezamăgiţi de această situaţie. Printr-o cunoştinţă, printr-o rudă am fi putut să facem chestia asta, să intrăm. Dar astăzi, văzând ce s-a întâmplat aseară, am suflat uşurată. Chiar am vorbit cu mama că uite dacă îl băgam acolo, astăzi nu mai era şi era cunoştinţa noastră. Sperăm încă să îl vedem pe tatăl nostru, fiindcă este încă în spital şi nu s-a pus pe picioare 100%. nu vreau să mă gândesc ce se întâmplă cu acele familii, cu acei copii care poate nu şi-au văzut părinţii demult. Cum sunt şi eu în această situaţie”, a declarat Ana Sandu, duminică într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Ea mai povesteşte că şi-a sunat tatăl şi chiar el i-a răspuns la telefon. 

„Pe tatăl meu l-am sunat. Am suflat uşurată când am văzut că tatăl meu mi-a răspuns la telefon. L-am întrebat cum stă şi a zis – bine, neputând vorbi mult, fiindcă are încă masca de oxigen la gură, şi atât a fost. Bine că stai bine că acolo s-a întâmplat un accident”, a completat fiica pacientului.

Întrebată dacă are de gând să îşi mute tatăl de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, Ana Sandu a replicat: „Unde să îl ducem? Unde?”.

Zece pacienţi au murit în urma unui incendiu care a izbucnit sâmbătă la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ. Alte şapte persoane, inclusiv medicul Ioan Cătălin Denciu, care a încercat să salveze bolnavii, au fost rănite. Doctorul a fost transferat duminică la Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here