Fost mareșal, președintele egiptean le interzice militarilor cariera politică

Sursa: Wikimedia

Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a ratificat o lege care interzice militarilor activi şi în retragere să candideze la preşedinţia ţării sau la un mandat în Parlament – fără acordul armatei, relatează AFP, preluată de News.ro.

Această modificare legislativă intervine după ce egiptenii au adoptat anul trecut, într-un referendum, amendamente constituţionale care îi permit lui el-Sisi – un fost mareşal ales în 2014, iar apoi reales în 2018 – să rămână la putere până în 2030.

”Ofiţerii activi şi cei a căror activitate în cadrul forţelor armate s-a încheiat nu sunt autorizaţi să candideze în alegeri la preşedinţie, la Parlament sau la consilii locale fără acordul Consiliului Suprem al Forţelor Armate (CSFA)”, potrivit cotidianului de limbă engleză The Egyptian Gazette.

Până acum, membrii armatei erau autorizaţi să aibă o carieră politică – cu condiţia să renunţe la armată sau să fie în retragere.

Militarii în funcţie aveau obligaţia să fie rezervaţi şi interdicţia să desfăşoare vreo activitate politică.

CSFA – o entitate puternică la vârful armatei – este condus de el-Sisi din 2014.

Cu excepţia unei scurte paranteze, în urma revoltei populare din ianuarie 2011, care l-a îndepărtat de la putere pe fostul preşedinte Hosni Mubarak, Egiptul este condus din 1952 de către militari.

Armata, prezentată drept protectoarea poporului, este omniprezentă în societate, iar rolul ei a crescut, în ultimii ani, în economia egipteană.

Actualul preşedinte a ajuns la putere în 2013, după ce l-a destituit pe Mohammed Morsi, unicul şef de stat egiptean civil ales în mod democratic.

În alegerile prezidenţiale din 2018, cei mai serioşi adversari ai lui el-Sisi fie au fost arestaţi, fie au fost descurajaţi.

Fostul şef al Statului Major, Sami Anan, a fost arestat după ce şi-a anunţat candidatura. El a fost eliberat la sfârşitul lui 2019, după un an şi jumătate de detenţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here