Fost premier al Franței, în conducerea companiei ruse de stat Zarubezhneft

Sursa: Wikipdia

Fostul premier francez, Francois Fillon, a fost numit membru al consiliului director al companiei petroliere Zarubezhneft, aflată integral în proprietatea statului rus, notează AFP, citată de France24.

Zarubezhneft nu a răspuns, vineri, unei solicitări de comentarii privind lista cu membri, postată pe site-ul e-disclosure.ru, administrat de agenția de știri Interfax. Potrivit respectivului document, Fillon a fost numit în consiliul de administrație din 28 iunie.

Francois Fillon, care a condus guvernul francez sub președintele Nicolas Sarkozy, între 2007 și 2012, este șeful Apteras, o companie de consultanță pe care a înființat-o după  candidatura sa prezidențială umilitoare din 2017.

Campania sa electorală a fost dată peste cap de un scandal privind locuri de muncă false, pentru care o instanță l-a condamnat, în iunie 2020, la cinci ani de închisoare, trei suspendați.

El a lucrat deja cu firme ruse prin intermediul Apteras și a fost nominalizat pentru rolul său în consiliul Zarubezhneft de către guvernul de la Moscova în iunie.

Fillon, în vârstă de 67 de ani, este doar ultimul dintr-un șir de foști politicieni europeni retrași care s-a alăturat companiilor energetice rusești.

Fosta ministră austriacă de externe, Karin Kneissl, care a dansat cu președintele Vladimir Putin la nunta sa, în 2018, a fost numită, în iunie, în consiliul de administrație al Rosneft, cel mai mare producător de petrol din Rusia.

Fostul cancelar german, Gerhard Schroeder, este președintele consiliului de administrație al Rosneft din 2017, câștigând 600.000 de dolari pe an.

De la Mao la Xi: Cum se intră în avangarda elitei chineze

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here