- O analiză The Economist
„Acest lucru va doborî economiile lumii”, a avertizat pe 6 martie Saad al-Kaabi, ministrul energiei din Qatar. Nu era o exagerare. Cu câteva zile înainte, QatarEnergy, care produce o cincime din gazul natural lichefiat (GNL) al lumii, și-a închis instalațiile de producție și export după ce unele fuseseră lovite în atacuri iraniene. Incapabilă să extragă, să proceseze și — deoarece Strâmtoarea Hormuz este aproape blocată de lupte — să transporte GNL-ul, compania a declarat forță majoră pentru contractele sale. Prețul GNL a explodat pe piețele mondiale. Clienți din întreaga lume, care îl folosesc pentru a produce electricitate, a încălzi locuințe și a fabrica lucruri precum îngrășăminte, se grăbesc să găsească soluții.
Cât de mult va afecta pauza din Qatar economiile, asta depinde de răspunsul la patru întrebări dificile: cât va dura, cât de repede pot fi reluate transporturile complet după ce se termină, dacă țările pot trăi din rezervele existente până atunci și cât din deficit poate fi acoperit de GNL din alte locuri ?
Prima întrebare este cea la care e și cel mai greu de răspuns, deoarece depinde de deciziile a trei actori imprevizibili: Donald Trump, președintele impulsiv al Americii; Benjamin Netanyahu, hotărâtul prim-ministru al Israelului; și Mojtaba Khamenei, noul lider suprem al Iranului. Pe 9 martie, Trump a transmis semnale amestecate, spunând că războiul cu Iranul se va încheia „foarte curând”, dar insistând totodată că America „va merge mai departe”. Netanyahu vrea să elimine definitiv capacitatea Iranului de a amenința Israelul. Iar Khamenei, al cărui tată și predecesor a fost ucis într-un atac israelian la începutul războiului, pe 28 februarie, are și el un cuvânt de spus. Ulterior declarațiilor lui Trump, Iranul a spus că el „va decide sfârșitul războiului”.
Prin urmare, ostilitățile — și oprirea livrărilor de GNL din Qatar — ar putea dura de la câteva săptămâni până la multe luni. Asta înseamnă analizarea mai multor scenarii, niciunul plăcut. Firma de consultanță Rystad estimează că, dacă infrastructura Qatarului ar suferi puține daune sau deloc, iar exporturile ar fi reluate după 15 zile, producția globală anuală de GNL ar scădea anul acesta cu 4,3%. Dacă întreruperea s-ar prelungi la o lună, pierderea ar depăși 14%. Anul trecut, Institutul Oxford pentru Studii Energetice a modelat o blocare de 12 luni a Strâmtorii Ormuz și a constatat că, chiar ținând cont de producția suplimentară stimulată în alte locuri de prețurile ridicate, producția anuală ar scădea cu 15%. Asta, într-un moment în care cererea de GNL era prognozată să crească cu aproape 8% în 2026.
Întrebarea referitoare la viteza de recuperare este ceva mai ușor de abordat. Gazul natural la capul sondei poate fi repornit rapid, aproape ca petrolul. GNL, însă, nu. Deoarece trebuie răcit până la −160°C pentru a deveni lichid, QatarEnergy poate stoca economic cel mult cinci zile de producție. Navele-cisternă și instalațiile de lichefiere sunt proiectate pentru utilizare intensă pe perioade lungi, notează S&P Global, o firmă de cercetare. După ce sunt oprite, trebuie și ele răcite din nou, explică Anne-Sophie Corbeau, de la Universitatea Columbia. Diferitele echipamente trebuie, de asemenea, repornite pe rând, nu simultan. Iar deși QatarEnergy deține zeci de nave, are doar câteva cheiuri de unde pot fi încărcate.
Drept rezultat, spun experții, ar dura de obicei aproximativ două săptămâni pentru a lichefia și încărca primele cargouri, iar revenirea la capacitatea maximă ar putea dura între patru și șase săptămâni.
Între timp, țările calculează când să înceapă să folosească rezervele de gaz — dacă au așa ceva. Spre deosebire de petrol, observă Gavin Thompson de la compania de cercetare Wood Mackenzie, nu există rezerve strategice globale de gaz. Unele locuri, precum Uniunea Europeană, impun niveluri minime obligatorii de stocare. Totuși, nici Europa nu se află în siguranță, deși primește din Qatar doar 13% din importurile sale de GNL. Depozitele sunt mai scăzute decât de obicei după iarnă, iar firma Rystad avertizează că, dacă perturbarea din Qatar se prelungește până în aprilie, obiectivul UE de a-și umple depozitele pentru iarna următoare va fi dificil de atins fără măsuri drastice: reducerea consumului, trecerea de la gaz la cărbune sau reconsiderarea interdicției totale a importurilor de gaz din Rusia, care ar trebui să intre în vigoare anul viitor.
Țările asiatice depind și mai mult de gazul din Golf. Ele au, de asemenea, mai puține alternative. Coreea de Sud este cel mai puțin afectată, având rezerve pentru aproximativ 52 de zile. Japonia are pentru aproximativ 20 de zile, iar stocurile din Taiwan ar ajunge doar pentru 11 zile. Acest lucru este îngrijorător pentru TSMC, cel mai mare consumator de GNL din Taiwan și un pilon al industriei globale a semiconductorilor. Banca Morgan Stanley estimează că India are doar cinci sau șase zile de rezerve. Marii consumatori indieni au început deja să raționalizeze utilizarea gazului; companii de combustibili fosili, precum GAIL și Indian Oil Corporation, ar încerca să reducă consumul de gaz cu 10–30%. Cel puțin un mare oraș a încetat deja să mai folosească gaz pentru incinerări funerare.
De aceea, a început căutarea unor surse alternative de aprovizionare. Când importurile de gaz ale UE din Rusia au scăzut drastic după invazia Ucrainei, deficitul era similar cu perturbarea actuală. Atunci, au venit în ajutorul Europei cargouri cu așa-numitele „molecule ale libertății” din Statele Unite. Dar, deoarece acea criză s-a desfășurat mai lent, Europa a avut timp să amenjeze capacități suplimentare de regazificare, să reducă cererea și să obțină aprovizionări alternative (în special din Asia).
De data aceasta, însă, spune JPMorgan Chase, „șocul este brusc, iar sursele alternative sunt puține”. Acoperirea unui deficit de dimensiunea celui provocat de Qatar „pur și simplu nu este realistă”, concluzionează banca.
Acest lucru se întâmplă deoarece capacitatea mondială de export de GNL este practic utilizată la maximum. Australia, unde producătorii operează la aproximativ 90% din capacitate, este considerată ca având o mică marjă de creștere (iar cele 10 milioane de tone pe care le-ar putea adăuga dacă ar ajunge la 100% reprezintă oricum doar o fracțiune din deficitul actual de 85 de milioane de tone). În Statele Unite, instalațiile de lichefiere și export funcționează la 95% din capacitate. Noile terminale aflate în construcție s-ar putea să nu intre în funcțiune la timp pentru a fi de ajutor în actualul șoc de pe piața GNL. Dificultăți tehnice provoacă întârzieri la cel mai mare dintre acestea, proiectul Golden Pass LNG Terminal, care trebuia să înceapă livrările de gaz chiar luna aceasta.
Singurul producător care ar putea, teoretic, să intervină este Rusia. Această țară ar putea, în principiu, să acopere rapid o mare parte din deficitul global folosind infrastructura sa existentă de gaz prin conducte și de GNL. Statele Unite au acordat deja Indiei o derogare pentru a importa petrol rusesc aflat sub embargo. A face ceva similar cu gazul este însă mult mai dificil. Cea mai mare parte a capacității neutilizate a Rusiei se află în gazul transportat prin conducte către Europa.
Pentru a folosi această capacitate, ar fi nevoie în special ca Uniunea Europeană să relaxeze sancțiunile împotriva Rusiei, să repornească conductele și să își lege din nou soarta energetică de o putere revizionistă aflată la granița sa. De asemenea, Ucraina, prin care trec unele dintre aceste conducte, ar trebui să-i permită invadatorului său să reia transportul de gaz. În plus, ar trebui să înceteze atacurile asupra navelor de GNL din „flota fantomă” a Rusiei, aflată pe lista neagră.
Pentru UE și Ucraina, acest scenariu pare practic imposibil de acceptat.
Nu toată lumea intră în panică. Mel Ydreos de la International Gas Union, o organizație a industriei, subliniază că o mare parte din gazul natural al lumii este transportat prin conducte, nu lichefiat și expediat pe mare. Totuși, el avertizează că „cu cât întreruperea durează mai mult, cu atât complicațiile vor fi mai mari”.
Martin Senior de la Argus Media, o agenție de raportare a prețurilor, este și mai direct. Atâta timp cât GNL-ul din Qatar rămâne offline, „cererea va trebui să fie cea care încasează lovitura”.
Cât de mare va fi această lovitură depinde de cât de repede vor ajunge la un acord Donald Trump, Benjamin Netanyahu și Mojtaba Khamenei.
Opțiuni extrem de limitate la îndemâna lui Trump pentru a calma prețul petrolului
