Gelu Voican Voiculescu pleaca de la sediul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie din Bucuresti dupa ce a fost audiat in dosarul Revolutiei, marti, 14 martie 2017. Inquam Photos / Octav Ganea

Personaj cheie în Revoluția română din 1989 și unul dintre cei mai puternici și influenți politicieni de la începutul anilor ’90, Gelu Voican Voiculescu, refuză să plătească chiria majorată de RA-APPS pentru vila de protocol pe care o ocupă în cartierul Primăverii din Capitală, dezvăluie ziare.com.

Așa că Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA- APPS) l-a chemat în judecată. În două hotărâri date în prima instanță, Voican Voiculescu a fost obligat la plata unei sume de aproximativ 200.000 de euro, reprezentând chirii, penalități și dobânzi. Deciziile au fost contestate.

Gelu Voican Voiculescu a fost unul dintre actorii politici cheie în România în timpul Revoluției din decembrie 1989 și în guvernul condus de Petre Român, în care a ocupat funcția de viceprim-ministru și responsabil cu controlul serviciilor secrete (1989-1990). Ion Iliescu l-a trimis de două ori ambasador al României în țări africane, în Tunisia (1994) și Maroc (2001).

Pentru activitatea să derulată în timpul Revoluției și la Mineriadă, Gelu Voican Voiculescu a fost trimis în judecată în ambele dosare în 2017 și 2019. În prezent, politicianul ocupă funcția de director general al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD 89), instituție din subordinea Senatului.

Printre membrii institutului se află și foștii săi colegi de la conducerea țării din perioada 1989-1990, care se judecă alături de el în dosarele istorice: fostul președinte Ion Iliescu (judecat în dosarele Revoluției și Mineriadei – n.red.), fostul premier Petre Roman (judecat în dosarul Mineriadei – n.red.) și fostul vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională, Cazimir Ionescu (judecat în dosarul Mineriadei – n.red.).

Într-o discuție cu reporterul Ziare.com, Gelu Voican Voiculescu s-a arătat deranjat de interesul pentru procesele de la Tribunalul București și Curtea de Apel București: „este o chestiune ce ține strict personal.”

El ne-a explicat că nu ține să dea detalii despre procese, iar jurnaliștii interesați de acest subiect pot studia dosarele în instanțe.

Locuiește și în prezent în casă

Gelu Voican Voiculescu precizează că locuiește în continuare în casă RA-APPS, dar că plătește „regulat și fără întrerupere” chiria stabilită de stat la nivelul anului 2008.

El stă în acest imobil din 2001, când a semnat un contract de închiriere. Plătea atunci o chirie lunară de 1.464.411 de lei vechi, adică 146 RON. Este vorba de o vila compusă din 9 camere, în suprafață de 133 metri pătrați și dependințe în suprafață de 158 metri pătrați.

„No comment”

Contractul de închiriere a imobilului a expirat în 2009, iar prevederile OUG nr. 9/2008 pentru stabilirea tarifului lunar al chiriei pentru închirierea locuințelor administrate de RA-APPS i-au crescut simțitor tariful.

Gelu Voican Voiculescu refuză să plătească această chrie, despre care susține că i-a fost fixată abuziv și care s-ar ridică la suma de 3.450 euro/luna, similară cu cea din cartierul Saint-Germain (Paris) – după cum el spune.

„Cum sunt în litigiu cu RA-APPS din 2009, este un dosar pe rolul instanțelor, nu vreau să dau declarații despre acest caz. Așa este igienic și sănătos, când ai un dosar în justiție, să nu faci declarații și în presă,” explică acesta.

Gelu Voican Voiculescu se judecă de aproape un deceniu cu RA-APPS. Două dintre dosare, soluționate în prima instanța, sunt însă cheia acestor litigii.

Într-un primul caz, dosarul 4985/299/2009*, Judecătoria Sectorului 1 și Tribunalul București au decis că fostul vicepremier trebuie să evacueze imobilul din cartierul Primăverii. În plus, el trebuie să plătească chiriile pentru imobil și garaj, pentru perioada iunie 2008-martie 2009, penalități și dobânzi de aproximativ 73.000 de euro.

Decizia a fost dată de Judecătoria Sectorului 1, pe 6 iulie 2018, și o puteți vedea aici. Tribunalul București a respins că nefondat apelul lui Gelu Voican Voiculescu pe 4 octombrie 2019, potrivit portalului instanțelor.

Cazul urmează să ajungă la Curtea de Apel București, unde se va judecă recursul.

Într-un al doilea caz, dosarul 14599/3/2018, Tribunalul București a decis pe 13 martie că Gelu Voican Voiculescu să achite chiriile pentru perioada septembrie 2016 – iunie 2018, penalități și dobânzi de aproximativ 124.000 de euro, potrivit portalului instanțelor.

Contestația fostului vicepremier a fost înregistrată la Curtea de Apel București, dar instanța nu a stabilit un termen de judecată.

RA-APPS a mai deschis un proces

În vara acestui an, RA-APPS a deschis un nou proces de „pretenții” împotriva lui Gelu Voican Voiculescu, pentru că acesta să plătească chiria, penalități și dobânzi pentru perioada de după iunie 2018, până în momentul deschiderii procesului.

Cazul nu a primit un prim termen de judecată.

Nu a contestat plata chiriei

Judecătoria Sectorului 1 arată în motivarea deciziei în dosarul 4985/299/2009* că Gelu Voican Voiculescu nu a contestat niciodată existența obligației de plata a chiriei, admițând în mod tacit că avea această obligație, dat fiind faptul că a folosit neîntrerupt locuința și garajul situate în București, Sector 1.

„Singură apărare formulată de către pârâtul Gelu Voican Voiculescu este, în esență, faptul că reclamanta (RA- APPS – n.red.) a majorat cuantumul chiriei în mod nejustificat în raport de noile dispoziții legale, respectiv OUG nr. 9/2008.

Or, cu privire la acest aspect, pârâtul avea la îndemână alte mijloace pentru a clarifica situația cuantumului chiriei, soluția nefiind nicidecum neplata niciunei sume de bani cu titlu de chirie, deși folosea în continuare locuința de care beneficia în temeiul contractului de închiriere nr. 7303 din dată de 23 august 2001, ignorând cu desăvârșire obligația contractuală de plata a chiriei.

Se reține faptul că pârâtul Gelu Voican Voiculescu nu a înțeles să formuleze nici măcar în cadrul acestui dosar o cerere reconvenționala prin care să supună analizei instanței neregulile semnalate în privința contractului, având în vedere că le consideră un viciu atât de mare al acestui contract, încât a încetat să își mai execute orice obligație pe care și-a asumat-o benevol la semnarea contractului,” explică magistrații.

„A refuzat cu bună știință să elibereze imobilul”

Pe de altă parte, în cel de-al doilea caz, dosarul 14599/3/2018, Tribunalul București motivează că RA-APPS a fost prejudiciată prin lipsa de folosință a imobilului ocupat de Gelu Voican Voiculescu.

Fapta ilicită constă în aceea că pârâtul (Gelu Voican Voiculescu – n.red.) a ocupat fără drept imobilul în perioada menționată, ulterior momentului încetării contractului de închiriere nr. 7303 / 23 august 2001 prin expirarea termenului de închiriere (8 aprilie 2009) și ulterior momentului pronunțării sentinței civile nr. 4434 / 6 iulie 2018 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care s-a dispus evacuarea acestuia din imobil, nepărăsind nici la acest moment imobilul,” motivează instanța.

Potrivit judecătorilor, Gelu Voican Voiculescu ar fi acționat cu intenție la producerea faptului ilicit: „Astfel, cu știință a refuzat să elibereze imobilul, cu toate că termenul contractului de închiriere expirase încă din dată de 8 aprilie 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here