Un interviu acordat zilele trecute de fostul cancelar german Angela Merkel, în Ungaria pro-rusului Viktor Orban, a declanșat critici vii din partea Poloniei și a țărilor baltice.
Critici pe deplin meritate, având în vedere fondul problemei, contextul internațional de atunci și – circumstanță agravantă – contextul internațional de acum.
Merkel i-a acuzat pe polonezi și baltici că se opuseseră, în anul premergător invaziei totale din Ucraina, unui nou format de dialog UE cu Rusia, pilotat de Berlin și Paris. Altfel spus, pilotat de către două dintre marile capitale europene care, până atunci, din rațiuni istorice și de business, se lăsaseră manipulate copios de Moscova lui Putin.
Surprinzător, așadar, nu e atât faptul că, până în 24 februarie 2022, liderii germani și francezi ignoraseră avertismentele și suspiciunile celor mai relevante țări estice față de Moscova, cât faptul că Angela Merkel, departe de a-și fi pus între timp cenușă în cap pentru politica ei față de Rusia, își face și azi, sieși, complimente și sugerează că războiul azi în curs ar fi fost precipitat și de încăpățânarea esticilor de a respinge noua idee creață din 2021, apărută pe axa Berlin-Paris.
Acum, la câteva zile după acel interviu obscen din punct de vedere geopolitic, proaspete dezvăluiri ale unei publicații germane îi dă lovitura de grație fostei cancelare. Potrivit Der Spiegel, după războiul dus de ruși în Georgia (2008) și până la anexarea Crimeei de către ruși (2014), Berlinul inițiase planuri de cooperare cu Moscova pentru îmbunătățirea și modernizarea capacității de luptă a armatei ruse.
Războiul din Georgia alarmase Kremlinul asupra propriilor slăbiciuni militare și l-a determinat să pescuiască sprijin de top.
Sprjinul de top a fost găsit în Germania condusă de Merkel, iar asta tocmai întrucât:
- Germania ante-2022, pe de o parte, nu înțelegea realitatea rusă (ministrul Apărării de atunci informa compania Rheinmetall că Berlinul are un interes de securitate într-o “armată rusă modernă și bine condusă”).
- Iar pe de alta, Germania ante-2022 nu vroia să facă eforturi pentru a decripta corect intențiile Kremlinului pentru că făcea afaceri bănoase cu Rusia – hidrocarburile ieftine ale acesteia din urmă fiind ingredientul-cheie în rețeta succesului industriei germane din precedentele cinci decenii).
În lumina dezvăluirilor Der Spiegel, interviul lui Merkel capătă o notă și mai pronunțat abominabilă.
Dar dacă tot suntem în acest punct, merită reamintit și târgul nu mai puțin vinovat al Franței cu Rusia, privind vânzarea a două nave port-elicopter Mistral, de ultimă generație.
Era atunci Franța ante-2022, Franța lui Nicolas Sarkozy (care, luni 13 octombrie 2025, a aflat când și unde își va ispăși pedeapsa carcerală dictată de recenta sa condamnare în dosarul libian).
Tot după războiul din Georgia, generalii ruși au înțeles ce minuni ar fi putut face navele franceze Mistral, dacă le-ar fi avut în dotare la acel moment.
Pentru Sarkozy, la fel ca pentru Merkel, nu contase că Rusia invadase deja o țară pașnică și că Rusiei, prin contractul Mistral, urmau a-i fi transferată tehnologie NATO de vârf, de care – ce ironie amată ! – nu dispuneau multe dintre țările membre NATO… dar împotriva cărora, teoretic, la un moment dat acea tehnologie ar fi putut fi folosită de Rusia.
Contractul Mistral a fost blocat abia de următorul președinte francez, François Hollande, și abia pe fondul criticilor din interiorul NATO și al sancțiunilor impuse Rusiei după anexarea Crimeei.
Este, în general, sănătos să ne amintim din când în cand aceste amănunte și este cu atât mai esențial să o facem după ieșiri în decor de tipul celei a cărei protagonistă a fost Angela Merkel. Căci Rusia lui Putin ar fi fost cu siguranță mai puțin încurajată să viseze porcește la Ucraina și alte teritorii europene dacă Germania lui Merkel (și a predecesorului Schroder, desigur), ca și Franța lui Sarkozy (și a predecesorului Chirac, bineînțeles) ar fi avut alt tip de optică în privința Moscovei, alt tip de optică în privința spațiului ex-comunist din Europa.
Nu în ultimul rând, este imperativ să nu uităm dinamicile aberante din contextul franco-germano-rus ante-2022, pentru a înțelege mai bine și a aprecia pe măsură schimbările dramatice care au survenit în ultimii trei ani, imediat după declanșarea fazei totale a invaziei ruse din Ucraina.
Căci, comparativ cu perioada ante-2022, în perioada post-2022, și Berlinul, și Parisul au făcut un real salt cuantic în raporturile întreținute cu Moscova. În cazul german, progresul este neverosimil de accelerat odată cu instalarea cancelarului Friedrich Merz.
Știm, privind retrospectiv, ce a însemnat politica amicală față de Rusia dusă de Germania și Franța până în 2022. Ne putem lesne imagina ce ar fi însemnat ca ea să nu fi suferit radicalele amendări la care am asistat după 2022. Mai mult, nu cred că am vrea să ne imaginăm ce ar fi însemnat ca optica Berlinului și a Parisului să nu fi suferit devieri relevante și în contextul instalării lui Donald Trump la manetele puterii de la Washington.
În 25 decembrie 2022, primul Crăciun al războiului total ruso-ucrainean, scriam că una dintre mizele cruciale ale anului următor va fi redefinirea radicală a relației dintre Paris și Moscova, dintre Berlin și Moscova. Ceea ce acum aproape trei ani era de domeniul dezirabilului strategic, azi, din fericire, a devenit de domeniul realității strategice curente.
Textul integral poate fi consultat AICI și se intitula astfel: Multe depind de această întrebare: se rup Franța și Germania de Rusia, începând cu 2023?
Mai jos, las câteva dintre pasajele relevante. Privind cu ochii de azi, saltul franco-german, pe dosarul rusesc, a fost, s-o recunoaștem, unul uriaș.
- << Dintre toate mutațiile posibile și aparent imposibile la care vom asista în 2023, două vor avea o greutate disproporționat de mare față de altele: încheierea războiului din Ucraina și relația cu Rusia a celor două țări cu amprentă-mamut pe continent și în angrenajul euroatlantic – Germania și Franța.
- Pentru Franța și Germania provocarea va fi de a nu se mai întoarce la relația pe care o avuseseră cu Rusia, ci de a o transforma în ceva de nerecunoscut. Beneficiarii unei asemenea paradigme ar fi multipli – din estul până în vestul Europei, dincolo de Atlantic și chiar până în Rusia însăși, care doar astfel ar avea minime șanse de a deveni altceva decât o uriașă cangrenă militaristă, revizionistă și KGB-istă, o marcă înregistrată a înapoierii economice, sociale, politice.
- Și pentru Paris, și pentru Berlin, 2023 poate pune bazele unor dividende pe termen lung cum nu au mai cunoscut demult în politica lor externă, dar asta numai dacă vor face pasul curajos și rațional de a miza, în relația cu Rusia, pe ceea ce e just și din perspectiva vecinilor Rusiei și a țării agresate azi de Rusia.
- Altfel, e greu de anticipat altceva decât faptul că: da, Franța și Germania vor rămâne pe mai departe țări cu ambiții mari și potențial uriaș; dar nu, cele două nu se vor impune niciodată cu adevărat pe acest continent atâta vreme cât America e singurul actor autentic, capabil și credibil în a oferi scut celorlați în fața neîntreruptei amenințări ruse. >>
Cum s-au aliniat AUR și Viktor Orban împotriva intereselor României. Și ale Europei
