Familiile victimelor atentatului de la Munchen din 1972 vor primi despăgubiri după 50 de ani

Germania şi familiile victimelor israeliene ale atacului mortal din timpul Jocurilor Olimpice din 1972 de la München au ajuns la un acord asupra indemnizaţiilor, la 50 de ani de la luarea de ostatici, a anunţat miercuri guvernul german, citat de France Presse.

„Guvernul federal salută acordul cu familiile victimelor”, a reacţionat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al guvernului lui Olaf Scholz, Steffen Hebestreit.

Guvernul federal, precum şi regiunea Bavaria şi oraşul Munchen vor plăti 28 de milioane de euro familiilor victimelor acestei luări de ostatici, care s-a soldat cu moartea a 11 sportivi israelieni, a indicat pentru AFP o sursă guvernamentală.

Acest acord intervine cu câteva zile înainte de comemorarea a 50 de ani de la această tragică luare de ostatici, unică în istoria Jocurilor Olimpice, care s-a încheiat cu o baie de sânge după intervenţia poliţiştilor la o bază militară din fosta Germanie de Vest, relatează Agerpres.

Această problemă sensibilă a despăgubirilor, negociată de câteva decenii, a stârnit furia familiilor victimelor, care au considerat propunerile guvernului german prea slabe şi au ameninţat că nu vor participa la comemorarea de luni din Bavaria.

Acordul prevede de asemenea înfiinţarea unei comisii de istorici germani şi israelieni care ar trebui să aibă acces la documente până acum clasificate pentru a face lumină asupra acestei luări de ostatici şi fiasco-ului poliţiei.

Odată cu acest acord, Germania „îşi îndeplineşte obligaţia istorică faţă de victime şi familiile acestora, în contextul relaţiei speciale germano-israeliene”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Acordul trebuie, potrivit purtătorului de cuvânt, „să creeze condiţiile pentru a aborda un capitol dureros al istoriei noastre comune, pentru a-l recunoaşte ca atare şi a pune bazele unei noi culturi a memoriei”, şi-a exprimat speranţa Hebestreit.

Preşedinţii german şi israelian, Frank-Walter Steinmeier şi Isaac Herzog, au anunţat, în urma oficializării acordului, că vor participa amândoi la ceremonia care va fi organizată luni, 5 septembrie, în Bavaria.

Preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a salutat acordul. ”Vreau să-mi exprim recunoştinţa pentru acest pas important al guvernului german, în asumarea responsabilităţii şi acordarea de reparaţii pentru nedreptatea istorică făcută familiilor victimelor masacrului de la Munchen”, a declarat Herzog.

Atacul terorist de la Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, a dus la decesul a 18 persoane, din care 11 sportivi israelieni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here