Gheorghiţă: Link-ul pentru raportarea reacţiilor adverse la vaccinul anti-Covid e pe site

Foto: INQUAM/George Călin

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că linkul pentru raportarea reacţiilor adverse este postat pe siteul Rovaccinare, precizând că îşi doreşte să crească raportarea acestor reacţii pentru a avea astfel date concludente despre reacţiile adverse, transmite News.ro.

Valeriu Gheorghiţă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că demersurile autorităţile au fost încă de la debutul campaniei de vaccinare pentru încurajarea raportării tuturor reacţiilor adverse la vaccinurile anti-COVID-19.  

“Toate demersurile noastre, încă de la debutul campaniei de vaccinare, au fost pentru încurajarea şi crearea posibilităţii pentru orice persoană care este vaccinată să poată să raporteze reacţiile adverse. Linkul pentru raportarea reacţiilor adverse este postat în momentul de faţă pe siteul Rovaccinare, astfel încât orice persoană la momentul programării poate să vizualizeze şi linkul la care poată să facă această raportare de reacţii adverse”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.  

Acesta a anunţat o campanie de conştientizare a necesităţii raportării tuturor reacţiilor adverse. 

”În perioada următoare vom organiza un demers prin care vom creşte nivelul de conştientizare a importanţei raportării reacţiilor adverse în rândul profesioniştilor din sănătate. Aşa încât ceea ce ne interesează în mod deosebit este ca personalul medical să crească raportarea reacţiilor adverse aşa încât atunci când vorbim de reacţii adverse raportate să putem avea date concludente vizavi de cazurile de reacţii adverse raportate”, a mai transmis Valeriu Gheorghiţă. 

Acesta a precizat că s-au înregistat 8.912 reacţii adverse, cu o rată de 3,4 reacţii, la 1.000 de doze administrate. 64% dintre prsoanele care au raportat reacţii adverse au fost femei, iar peste 80% dintre reacţii au fost de timp general. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here