Căderea Guvernului Bolojan este exemplul viu al modului în care o stare de fapt relativ simplă – teama atavică a unor hiene de a rămâne fără ciolan – poate crea o problemă de o gravă complexitate – atentat la stabilitatea economică a țării și la soarta democrației sale, plus potențiala punere în pericol a orientării strategice a României.
Căci, acolo unde dărâmarea guvernului condus de Ilie Bolojan a fost partea ușoară, faptul de a pune ceva rezonabil în locul său devine o sarcină aproape imposibilă.
De reținut, totodată, că la această situație nu s-ar fi ajuns, cel puțin nu atât de abrupt și nu atât de rapid, fără aportul esențial al șefului statului, care în loc să împrăștie din timp hienele, pur și simplu le-a asigurat spații largi de acțiune.
Cu o viclenie de petele căreia nu va mai scăpa, Nicușor Dan și-a camuflat complicitatea flagrantă sub eticheta pompoasă a unei așa-zise echidistanțe.
Complexitatea gravă a problemei astfel create de starea de fapt atât de simplă, la care președintele Dan a fost cel puțin complice, rezidă în aceea că:
- A da guvernarea pe mâna AUR, într-o formulă majoritară formată din alți extremiști și oportuniști din Parlament plus PSD, prezintă un risc sistemic pentru România. Căci, la cât de firavă este democrația noastră și la cât de firavă este arhitectura instituțională a țării, te poți foarte bine trezi în situația în care extremiștii încep prin a primi un deget al puterii și își desăvârșesc opera înhățând toată mâna ei.
- Pe de altă parte, dacă ai vrea să eviți a le deschide extremiștilor poarta puterii, ar trebui să îi convingi pe ciomăgiții de serviciu – PNL, Bolojan, USR – să mai îndure o ghioagă pe spinare prin acceptarea masochistă de a reveni în guvern fix în condițiile impuse de PSD-ul bătăuș.
Nicușor Dan a dat până acum trei asigurări: că nu vrea intrarea AUR la guvernare, că nu vrea guvern minoritar și că va livra un guvern pro-occidental.
Implicit, asta ar însemna că Nicusor Dan optează pentru varianta de la punctul 2, deși este una profund minată de contradicții interne, iar evoluțiile din PNL și USR, de după votarea moțiunii, o fac și mai improbabilă decât se profilase deja cu doar câteva ore înainte.
Coroborând, așadar, ceea ce a declarat Nicușor Dan despre viitorul post-moțiune cu ceea ce au decis PNL și USR în forurile lor interne, imediat după moțiune (reconfirmarea ideii fără alianță de guvernare cu PSD), ar rezulta că șeful statului nu se va putea ține de cuvânt. Căci ori acceptă guvern minoritar (condus de PSD sau de PNL-USR), ori acceptă un guvern cu AUR, iar astfel și un guvern care nu mai poate fi considerat pro-occidental (bine, deja și prezența PSD într-un guvern induce dubii solide că ăsta ar fi un guvern pro-occidental).
Oricare dintre variantele astea va aduce cu sine o formă mai mult sau mai puțin pronunțată de precaritate, din perspectiva stabilității economice, a stării democrației, a actualei orientări strategice.
Oricum ai întoarce-o, așadar, teama atavică a pesediștilor (că nu mai pot parazita statul ca odinioară), scopul suprem al extremiștilor (turul doi înapoi) și complicitatea flagrantă a președintelui Dan cu cele două grupări au plasat România post-moțiune într-o situație infinit mai proastă decât fusese cazul ante-moțiune.
Asta e soluția oferită națiunii de cel mai matematician dintre președinții României !
Singura modalitate în care impactul nociv al unei crize poate fi diminuat ține de gestionarea ei astfel încât să deschidă totuși măcar unele oportunități pe termen mediu și lung.
În cazul de față, asta ar presupune ca:
- Ilie Bolojan să se miște inteligent și rapid spre a-și consolida profilul de om politic de substanță, capabil să cristalizeze în jurul său energii până acum încătușate. Discursul său de la votul moțiunii a dat un semnal masiv că poate, că reprezintă mai mult decât un administrator ambițios, căpos și relativ eficient.
- PNL și USR să nu se teamă de perspectiva intrării în opoziție. Iar la consultările cu președintele să nu se lase intimidați de apeluri cinice la stabilitate și, deci, să negocieze în forță tocmai pe baza acestei amenințări: că vor intra în opoziție dacă șeful statului insistă să rămână atât de pesedist precum a părut până acum.
- Dacă în PNL va exista totuși un puci anti-Bolojan, atunci Ilie Bolojan să rupă partidul. România nu a avut deloc de câștigat atunci când PNL a jucat ca remorca PSD sau a lui Klaus Iohannis, iar PNL a avut cumplit de pierdut.
- Nicușor Dan să își amendeze dramatic postura și să înceapă măcar de acum înainte să joace conform mandatului primit de la cei care l-au votat: cu claritate morală și uzând eficient de uriașul potențial de acțiune pe care i-l conferă funcția de președinte. Desigur, nu mai poate recupera tot handicapul pe care și l-a creat în ultimele șase luni, dar tot ar rămâne lucruri care merită încercate.
- De pildă, unul dintre aceste lucruri ar fi acela de a face PSD să plătească ceea ce-i revine de plătit pentru criza creată. Este nu doar inacceptabil, dar este chiar periculos ca, în urma negocierilor purtate de Cotroceni, PSD doar să primească fără a și da înapoi ceea ce se cuvine. Cum anume ar trebui să procedeze Nicușor Dan? Ei bine, e treaba președintelui să își stoarcă creierii, căci e plătit pentru asta și, mai ales, a fost votat pentru așa ceva.
Așa cum am mai scris chiar recent, actuala criză, creată de PSD și alimentată masiv de AUR și de Nicușor Dan, nu este doar una politică, ci și una morală.
Și îmi e greu să identific în precedentele crize politice care s-au succedat în cele peste trei decenii de libertate și democrație românească, una în care claritatea morală să fi fost un actor de sine stătător, așa cum este cazul celei de față; în care claritatea morală să fi fost un imperativ imposibil de ignorat, așa cum se impune în actuala; în care claritatea morală să fi fost chiar o chestiune de viață și de moarte, din perspectiva șanselor României de a mai continua pe drumul dezvoltării interne și al consolidării integrării sale euroatlantice.
- PS: După modul în care s-a ajuns până la moțiunea anti-Bolojan și mai ales după setea cu care au votat parlamentarii (281 – un record) demiterea premierului Bolojan, rămâi cu o senzație pronunțată de rânced: un om politic a fost aruncat la gunoi ca un gunoi, nu doar după ce făcuse ca aproape niciun altul în serviciul țării, dar și după ce fusese adus la București într-un moment în care toți acești “gunoieri” de pripas erau disperați să găsească pe cineva infinit mai credibil decât ei și suficient de kamikaze încât să își asume sarcina ingrată de a strânge mizeria lăsată de alții.
- O țară care va continua să își răsplătească astfel puținele valori, nu poate spera să ajungă prea departe.
În ajunul moțiunii, l-am ascultat pe Nicușor Dan și mi-a venit în minte reclama la FNI-ul lui Vîntu
