IMAGINI DIN SATELIT | Nava „înțepenită” în Canalul Suez perturbă deja piața de energie. 180 de ambarcațiuni sunt cu nervii întinși la maxim

Foto: Twitter

Situația s-a complicat în Canalul Suez, care condensează peste 10% din comerțul maritim internațional. Autorităţile nu au reuşit încă să mute nava de 400 de metri care a blocat coridorul.

Nava Ever Givern, cu o lungime de aproape 400 de metri, o lăţime de 59 de metri, şi un gabarit de 200.000 de tone, s-a blocat perpendicular pe lungimea canalului.

Operată de taiwanezii de la Evergreen Marine, nava, care venea din Asia şi se ducea la Rotterdam, s-a oprit de-a curmezişul canalului după ce a fost lovită de o rafală de vânt, în momentul în care intra în partea de sud a Canalului Suez, potrivit site-ului Vesselfinder.

Potrivit SCA, incidentul ar fi fost cauzat de un vânt de nisip, un fenomen curent în Egipt în această perioadă a anului, care ar fi creat o problemă de vizibilitate.

Eşuarea „a fost cauzată în principal din cauza lipsei vizibilităţii, a condiţiilor meteorologice, în timp de rafalele de vânt au atins 40 de noduri (74 kilometri la oră), ceea ce a afectat controlul navei, care a eşuat”, a precizat SCA într-un comunicat.

Navele şi excavatoarele trimise de autorităţi nu au reușit să mute nava din poziția în care s-a blocat, ceea ce pune în pericol atât stabilitatea comerţului global, cât şi cele 180 de nave care stau şi aşteaptă la intrarea în canal. Blocajul poate perturba o serie de schimburi comerciale, relatează Bloomberg.

Efectele se simt pe piața de energie

În ultimele 24 de ore, efectele acestui blocaj au început deja să se facă uşor simţite în piaţa de energie. De exemplu, petrolul Brent a înregistrat ieri o creştere bruscă, pentru scurt timp, de 2,5% în timpul zilei. Cu toate acestea, temerile legate de noi restricţii în tot mai multe ţări din lume au coborât iar preţul petrolului.

Între timp, autorităţile au anunţat că tronsonul istoric al Canalului, situat în partea centrală a căii de apă, a fost redeschis în ambele sensuri de navigaţie. Ele nu precizează însă, în acest stadiu, în ce fel rezolvă acest lucru perturbarea creată de Ever Given.

În baza unei politici privind mari lucrări, un nou tronson săpat în 2014 şi 2015 a facilitat trecerea convoaielor şi a scăzut timpul de tranzit al navelor.

Aproape 19.000 de nave au traversat canalul Suez în 2020, potrivit SCA.

Acest canal este o sursă esenţială de venit a Egiptului, de pe urma căreia a obţinut 5,61 de miliarde de dolari (4,74 miliarde de euro) în 2020.

Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi anunţa în 2015 un proiect de dezvoltare a canalului, vizând o reducere a timpului de aşteptare şi o dublare a numărului vaselor care-l folosesc până în 2023.

Conceput la iniţiativa lui Ferdinand de Lesseps, un antreprenor şi diplomat francez, proiectul colosal vizând legarea mărilor Roşie şi Mediterană a avut nevoie de zece ani de lucrări (1859-1869), la care au luat parte un milion de egipteni, potrivit autorităţilor de azi.

Zeci de mii dintre ei au murit în timpul acestui şantier titanic, estimează unii experţi.

De o lungime de 164 de kilometri, Canalul Suez „nu este apanajul unei naţiuni (…), el aparţine unei aspiraţii a umanităţii”, declara în 1864 Ferdinand de Lesseps, la aproximativ 4.000 de ani după primele proiecte de canal ale faraonilor.

O ilustrare a uniunii maritime Europa-Asia, această cale a permis să nu se mai ocolească un continent – Africa – pe la redutabilul Cap al Bunei Speranţe. Însă ea a cunoscut, de asemenea, mai multe războaie şi ani de inactivitate.

Această istorie a fost marcată de anul 1956. La 26 iulie, Gamal Abdel Nasser, abia ales preşedinte, naţionaliza Canalul Suez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here