Împărtășania se amână până la găsirea unei soluții, alta decât folosirea linguriței de plastic

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Slujbele religioase vor putea fi ținute în curtea bisericii, după ridicarea stării de urgență, dar împărtășania se amână până la găsirea unei soluții, alta decât cea a folosirii linguriței de plastic.

„Nu este nimic nou și nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să-l ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creștin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a celor sfinte si de punerea în conflict a credinței profunde cu rațiunea practică. Creștinismul autentic, hrănit din fidelitatea față de tradiția genuină a Evangheliei și față de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credința și rațiunea, ci le cultivă cu discernământ”, transmite Biserica Ortodoxă Română.

Procedura împărtășaniei a mai fost amânată, din motive epidemice, și în anul 1829, pentru o perioadă de două luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here