Economia Chinei, într-o situație mai gravă decât pare. Impactul real al Covid-19, șocul șomajului și cât de vulnerabil era Beijingul când a început criza

Sursa: Xinhua

Pandemia de coronavirus a eliminat zeci de milioane de locuri de muncă în China, crescând presiunea pe rețeaua de asistență socială a țării, neuniform dezvoltată, și devenind astfel o provocare politică majoră pentru Beijing. Nu este clar dacă guvernul chinez are la dispoziție mijloacele necesare pentru a gestiona creșterea accentuată a șomajului, alimentată de focarul de Covid-19, unii economiști avertizând că schimbările structurale pozitive ale economiei, care ajutaseră la absorbția valurilor de șomeri în trecut, nu mai sunt de actualitate.

  • O analiză publicată de South China Morning Post, sub semnăturile lui Zhou Xin și Sidney Leng. Zhou este specializat în economie politică la Post, lucrând anterior și pentru Reuters și Bloomberg, la Beijing. Leng a activat în mass-media americană și din Hong Kong, fiind specializat în politicile economice ale Chinei.

Cu toate acestea, capacitatea Partidului Comunist Chinez de a ajuta grupurile cele mai vulnerabile la încetinirea economiei chineze – în special cei 300 de milioane de lucrători migranți – va determina în mare măsură dacă poate recupera rapid terenul pierdut și dacă poate menține încrederea și suportul popular în modelul său de guvernare, într-o perioadă în care rivalitatea cu Statele Unite se încinge.

Eșecul revigorării sectorului serviciilor și al întreprinderilor private, care reprezintă principalul rezervor de locuri de muncă, ar putea întuneca viitorul economic al Chinei și ar putea submina narațiunea livrată de Partid, potrivit căreia modelul său de guvernare duce China spre o măreață renaștere culturală și economică.

Chiar dacă China a adus, în mare măsură, focarul de coronavirus sub control, suferința economică a țării rămâne acută. Perspectivele în scădere pe zona locurilor de muncă, veniturile reduse și amenințarea creșterii sărăciei au declanșat creșterea furiei și a pesimismului în rândul publicului, deși este greu de cuantificat amploarea nemulțumirii.

Pe Douyin, versiunea chineză a platformei video Tiktok, nemulțumirea legată de concedieri și nedreptatea socială sunt din ce în ce mai vizibile, cu Internaționala ca muzică de fundal.

Dimensiunea provocării șomajului, cu care se confruntă Beijingul, este, de asemenea, greu de cuantificat.

Rata oficială a șomajului în China – care exclude însă majoritatea lucrătorilor migranți – arată o imagine relativ pozitivă, revenind la 5,9% în martie, de la un nivel record de 6,2% în februarie. În timp ce rata din martie rămâne peste nivelul de 5,3% din ianuarie (lună care nu prinsese cea mai mare parte a prejudiciului economic cauzat de pandemie), studiile independente indică faptul că imaginea reală este mult mai rea în cea de-a doua economie a lumii.

Un raport de cercetare al firmei de brokeraj Zhongtai Securities a pus la sfârșitul lunii aprilie rata reală a șomajului ca fiind la 20,5%, cu 70 de milioane de șomeri, în timp ce Liu Chenjie, economist-șef la Upright Asset, manager de fond, a estimat, la sfârșitul lunii martie, că pandemia ar fi putut împinge 205 milioane de lucrători chinezi în „șomaj fricțional”.

Zhang Lin, analist specializat în politicile economice ale Beijingului, a declarat că valul șomajului provenit din coronavirus este mult mai mare decât cele două valuri precedente. E vorba de cel înregistrat la sfârșitul anilor ’90, când 25 de milioane de angajați din întreprinderile de stat și-au pierdut slujbele. Apoi, de cel din 2008-2009, când criza financiară globală a șters locurile de muncă pentru 20 de milioane de migranți.

Pentru a înrăutăți lucrurile, capacitatea Chinei de a crea noi locuri de muncă pentru a absorbi noii șomeriis-a diminuat mult, a adăugat Zhang.

În timpul valului de concedieri din sectorul de stat, de la sfârșitul anilor ’90, sectorul privat în plină expansiune, din China, a absorbit rapid angajații rămași pe drumuri. Iar atunci când muncitorii migranți și-au pierdut locurile de muncă în fabricile orientate spre export, în perioada 2008-2009, presiunea de urbanizare internă a Chinei a ajutat la absorbția șomerilor în sectorul serviciilor de la oraș. „Dar uitați-vă acum – creșterea încetinește, urbanizarea își atinge punctul maxim, iar economia privată se chinuie”, avertizează Zhang.

Momentul noului val al șomajului este unul prost pentru China, deoarece se aștepta de la 2020 să fie o etapă-cheie, cu ținta ca națiunea să devină o societate înstărită până la sfârșitul anului, măsurată parțial printr-o dublare a mărimii economiei, comparativ cu 2010, și eradicarea completă a sărăciei.

S-ar fi scris dedesubt că, în lunga istorie a Chinei, Partidul, sub conducerea președintelui Xi Jinping, a reușit să facă un pas mare spre crearea unei societăți confucianiste idealizate, în care există „preocupare pentru vechi, locuri de muncă pentru adulți și educație pentru copii, împreună cu sprijinul pentru vârstnici, seniorii fără copii și cei cu dizabilități ”- obiectiv urmărit de conducătorii chinezi de peste 2.000 de ani.

La rândul său, o societate înstărită ar deveni o etapă fundamentală pentru China pentru a-și atinge renașterea națională până în 2050, când va deveni „o țară socialistă puternică”, conform foii de parcurs, „Visul Chinei”, trasată de Xi.

Contracția economică din primul trimestru, de 6,8%, și pierderea masivă de locuri de muncă au expus totuși probleme profunde în dezvoltarea și distribuția bogăției din China. După patru decenii de creștere economică rapidă, mulți muncitori se găsesc acum pe cont propriu sau sunt susținuți de economiile familiei. Zilele bune cu angajări constante și creșteri de venituri s-au dus.

Situația de pe piața temporară de locuri de muncă Majuqiao, de la periferia Beijingului, subliniază neputința migranților care-și caută o slujbă, ei trebuind să se confrunte din ce în ce mai mult cu realitatea: „fără venituri și fără sprijin dacă nu ai un loc de muncă”.

Un muncitor migrant în vârstă de peste 20 de ani, declara, săptămâna trecută, că își căuta o slujbă încă din 11 aprilie, dar încă nu a putut găsi un angajator dispus să achite și taxele obligatorii pentru asigurări sociale. „Nimeni nu va plăti zilele acestea cele patru asigurări și fondul pentru locuințe pentru un lucrător pe termen scurt”, spunea tânărul, referindu-se la sistemul obligatoriu de asistență socială din China, considerat ca o povară din ce în ce mai mare de către angajatori.

În China, un angajator este obligat să contribuie la cele cinci tipuri de scheme de asigurare impuse de guvern – pensie, îngrijire medicală, șomaj, accidente de muncă și concedii de maternitate – precum și la un fond de locuințe pentru fiecare angajat. Taxa combinată, care însumează peste 30% din plata angajaților pe baza cerințelor privind impozitul pe venit al firmei, reprezintă o povară deosebit de grea pentru firmele mai mici din producție și servicii.

Sarcina este atât de grea încât mulți angajatori chinezi, în special în sectorul privat, încearcă să evite plata contribuțiilor fie prin subraportarea salariilor, fie prin angajarea de lucrători pe perioadă determinată.

În Delta Pearl River, centrul de producție din sudul Chinei, a apărut o creștere a locurilor de muncă de tipul „zilier”, unde omul este angajat și plătit pe zi.

Totuși, deși reprezintă o sarcină atât de grea pentru angajatori, plasa de siguranță a statului nu este la îndemâna celor care au cea mai mare nevoie de ajutor.

Conform Ministerului Resurselor Umane și Securității Sociale din China, sistemul de prestații de șomaj din această țară a acordat sprijin financiar pentru doar 2,3 milioane de persoane, în primul trimestru al anului 2020, fiecare solicitant fiind eligibil pentru o plată de aproximativ 1.350 de yuani (190 USD) pe lună, în medie. De asemenea, guvernul a oferit ajutor pentru doar 67.000 de milioane de lucrători migranți din China.

Conștient de acest lucru, Consiliul de Stat a solicitat guvernelor locale, la sfârșitul lunii aprilie, să extindă acoperirea prestațiilor de șomaj, în special lucrătorilor migranți care au contribuit mai puțin de un an.

Yao Wei, economistul șef pe China, la banca franceză Societe Generale, a declarat că sistemul de asigurare pentru șomaj din China este „prost echipat pentru a face față creșterii masive a șomajului” și necesită o îmbunătățire rapidă.

E de notorietate faptul că, în China, acoperirea asigurării de șomaj este mică, parțial din cauza cerințelor stricte de eligibilitate. Înainte de modificarea din aprilie, o persoană putea solicita acest sprijin numai după ce contribuise timp de cel puțin un an, regulă care ar exclude mulți lucrători migranți, care rămân la același loc de muncă, în media, doar 10 luni.

Și, deoarece, de obicei, angajatorii trebuie să contribuie cu aproximativ 2% din salariu la schema de șomaj, numeroasele întreprinderi mici, care furnizează cea mai mare parte a locurilor de muncă de pe piață, încearcă să facă economii eschivându-se de la plata unor asemenea contribuții.

După ce sunt eligibili, solicitanții trebuie să treacă printr-un proces obositor pentru a se înregistra ca fiind șomeri înainte de a putea solicita prestația. Dificultatea înregistrării se reflectă în rata relativ redusă a șomajului bazată pe înregistrare, calculată de guvern, subliniind ineficiența sistemului. În primul trimestru, rata a crescut doar ușor, până la 3,66%, de la 3,62%, cât fusese la sfârșitul anului trecut.

În 2019, doar un sfert din forța de muncă totală, în jur de 205 milioane, și mai puțin de jumătate dintre lucrătorii urbani erau acoperiți de asigurarea pentru șomaj. Pentru lucrătorii migranți, rata de acoperire era de 17%, în 2017, când guvernul central a încetat publicarea raportului.

Anul trecut a fost, de asemenea, primul, din 1990 încoace, plata indemnizațiilor de șomaj a depășit contribuțiile, ceea ce sugerează că situația generală a ocupării forței de muncă atinsese un punct critic chiar înainte de impactul pandemiei.

La baza problemei se află un sistem de asistență socială care pune o povară prea mare pentru întreprinderi și persoane fizice, în timp ce veniturile fiscale ale guvernului sunt cheltuite excesiv pentru birocrația guvernamentală și de partid, precum și pentru infrastructură.

Actualul sistem chinez de asistență socială a fost introdus în anii ’90, când vechiul sistem de protecție socială de inspirație sovietică a fost făcut țăndări pentru lucrătorii din sectorul de stat.

Reforma firmelor de stat, operată de fostul premier Zhu Rongji, la sfârșitul anilor ’90, a dus la pierderea a milioane de slujbe – o carte albă a guvernului chinez arată că China a tăiat 25,5 milioane de locuri de posturi din sistemul bugetar, între 1998 și 2001. Au apărut, în acel context, și tulburări sociale masive în nord-est, zonă a Chinei unde modelul economic de stat era și cel mai bine înrădăcinat.

Pe măsură ce mulți angajatori de la stat au fost închiși, guvernul chinez a început să dezvolte un sistem de pensii sociale, în 1997, care s-a extins, treptat, pentru a acoperi toți angajații urbani.

Acest sistem a fost extins și mai mult sub fostul președinte Hu Jintao și fostul premier Wen Jiabao, care au condus guvernul chinez din 2002 până în 2012, pentru a oferi rezidenților din mediul rural alocații de viață și pensii minime, chiar dacă beneficiile în mediul rural erau adesea mult mai mici decât în zonele urbane.

Un obiectiv esențial de politică al actualului președinte Xi a fost eradicarea completă a sărăciei până la sfârșitul anului 2020 și, chiar și după izbucnirea coronavirusului, el a îndemnat în mod repetat oficialii locali să rămână dedicați obiectivului.

În special, Xi a avertizat în cadrul unei reuniuni de la începutul lunii martie că cel puțin 2 milioane de lucrători migranți care au reușit să obțină nivelul veniturilor peste pragul sărăciei prin ocuparea unor locuri de muncă temporare ar putea fi din nou împinși în sărăcie atunci când locurile de muncă dispar.

Provocarea din teren, însă, ar putea fi mult mai complicată.

La 1 mai, zi cunoscută sub denumirea de Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor, China a introdus Regulamentul privind asigurarea plăților salariale pentru lucrătorii migranți. Acest lucru a indicat faptul că întârzierile sau chiar evitarea plăților încă reprezintă o problemă majoră pentru forța de muncă dezavantajată a țării.

Pe piața temporară a locurilor de muncă din Majuqiao, la marginea Beijingului, un localnic de aproximativ 60 de ani spunea că este trist să vadă atât de mulți tineri pentru care există atât de puține locuri de muncă. „Privindu-i e ca și cum te-ai uita la Les Miserables”, spunea bărbatul, referindu-se la romanul francez din secolul al XIX-lea. „Tinerii și-ar putea face o viață mai bună lucrând pământul la țară decât să rămână așa de nefericiți la oraș”.

1 COMENTARIU

  1. Și încălecai pe-o șa,.și China se duse în plua mea!!..peste ani o să întrebați ..”că care China”?…au probleme grave, până în iarnă China v-a face implozie, .. economia la pământ, comerțul la fel, sistemul comunist se va întări!!,..vor începe manifestațiile populare antiregim, Hong Kong își va declara independența!!..nu mai pot fi mințite masele cu burta goală, visteria goală pentru susținerea sistemului socialist….vor reveni la nivelul anilor ’60!!!..ce este concret e că toate grupurile de firme mari își vor închide făbricile din China…puterea de cumpărare a Chinei a scăzut cu peste 75 la sută…!!!..e la fel că în anii lui Mao… s-au dus chinezăriile !!.. aleluia..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here