Sursa foto: wikipedia

După surparea parţială a unui bloc de apartamente cu 12 etaje în Surfside, Florida, Israel a trimis o delegaţie în SUA pentru a ajuta la operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor, incident în urma căruia cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 156 sunt date dispărute, potrivit DPA.

Un purtător de cuvânt al Ministerului israelian de Externe a confirmat – duminică – plecarea în ajun a echipei, din care fac parte şi specialişti în asistenţă psihologică, scrie Agerpres.

Clădirea, aflată într-un cartier rezidenţial în apropierea ţărmului mării, cu aproximativ 130 de apartamente, s-a s-a surpat pe neaşteptate parţial joi. Locuitorii blocului au fost surprinşi de dezastru în timp ce dormeau. De atunci, este în curs de desfăşurare o operaţiune de căutare a supravieţuitorilor.

Delegaţia israeliană este condusă de un colonel în rezervă al serviciului militar de salvare. Echipa îşi propune să sprijine eforturile de salvare pe teren şi să ajute comunitatea evreiască să identifice victimele şi să ajute la recuperarea supravieţuitorilor, se arată într-un comunicat.

„Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a ajuta la salvarea de vieţi, pentru a sprijini comunitatea evreiască şi pe aliaţii noştri americani”, a declarat ministrul israelian al apărării, Benny Gantz.

Ministrul israelian de externe, Yair Lapid, a declarat că Israelul nu are „un prieten mai mare decât Statele Unite şi America nu are un prieten mai mare decât Israelul”. „În vremuri dificile, a spus el, Israelul este alături de prietenii săi din SUA şi de comunitatea evreiască din Florida”.

Mulţi dintre cei dispăruţi după accidentul din Florida aparţin comunităţii evreieşti, potrivit unor surse israeliene.

Oraşul Surfside găzduieşte o numeroasă comunitate evreiască, iar rabinii s-au fost mobilizat pentru a oferi sprijin locuitorilor evrei evacuaţi şi familiilor acestora.

Bilanț tragic

Echipele de salvare şi-au continuat sâmbătă căutările neobosite printre dărâmăturile unui imobil rezidenţial de lângă Miami (Florida, sudul SUA), la trei zile după prăbuşirea spectaculoasă care a făcut cinci morţi şi 156 dispăruţi, potrivit ultimului bilanţ, notează AFP.

„Echipele noastre de salvare au găsit un alt cadavru în dărâmături, iar căutările au adus la lumină şi resturi omeneşti”, a declarat, într-o conferinţă de presă, primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine Cava. După identificarea a trei dintre cadavrele găsite anterior, „acest lucru înseamnă că numărul celor dispăruţi scade la 156 şi că numărul deceselor confirmate este de cinci”, a adăugat ea.

Căutările au fost complicate sâmbătă de un incendiu izbucnit la locul în care clădirea cu 12 etaje, numită Champlain Towers, s-a prăbuşit în primele ore ale zilei de joi. Fumul s-a răspândit prin dărâmături, ceea ce face unele zone de cercetare inaccesibile, potrivit primarului.

Pompierii au cerut locuitorilor să rămână acasă, cu ferestrele şi uşile închise, pentru a se proteja de fum.

„Rămânem plini de speranţă. Căutăm persoane în viaţă printre dărâmături, este prioritatea noastră şi echipele noastre nu s-au oprit”, a adăugat Daniella Levine Cava.

Această catastrofă, care a avut loc la Surfside, în sud-estul Statelor Unite, rămâne deocamdată inexplicabilă.

Unul dintre cadavrele găsite în dărâmături a fost identificat ca Stacie Fang, mama unui băiat de 15 ani salvat din dărâmături joi dimineaţă. Dusă la spital, ea nu a supravieţuit, potrivit jurnalului Miami Herald.

Printre dispăruţi, nouă argentinieni, trei uruguayeni şi şase paraguayeni, inclusiv sora Primei Doamne a Paraguayului şi cel puţin patru canadieni, potrivit autorităţilor.

Un memorial cu lumânări, flori şi circa 40 de fotografii ale persoanelor dispărute a fost ridicat lângă locul tragediei.

 

 

Necesitatea explicaţiilor cu privire la cauzele acestui dezastru, care a distrus aproximativ 55 de apartamente, devine de fapt din ce în ce mai urgentă.

Un raport privind starea clădirii a observat încă din 2018 „daune structurale majore”, precum şi „fisuri” în subsolul clădirii, conform documentelor publicate vineri seară de oraşul Surfside.

„Impermeabilizarea sub marginile piscinei şi calea de acces pentru vehicule (…) şi-a depăşit durata de viaţă şi deci trebuie scoasă complet şi înlocuită”, scria în document expertul Frank Morabito.

Acesta mai constata „fisuri în grade diferite la coloanele de beton, grinzi şi pereţi”, dar nu releva un eventual risc de prăbuşire.

Primarul comitatului Miami-Dade a asigurat sâmbătă că oraşul nu era la curent cu acest studiu, dar că în următoarele 30 de zile va fi efectuat un audit al clădirii şi al tuturor imobilelor construite în urmă cu mai bine de 40 de ani.

Un alt studiu, din 2020, arăta că imobilul, construit în 1981, suferise o tasare de circa 2 milimetri pe an între 1993 şi 1999.

La imobilul respectiv erau în curs lucrări de reparaţii, mai ales la acoperiş, au indicat mai mulţi responsabili, apreciind însă că este puţin probabil ca acestea să fi fost cauza prăbuşirii.

Ancheta pentru stabilirea cauzelor exacte ale tragediei de la Surfside va dura probabil mai multe luni, au prevenit experţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here