Ministrul italian al Sănătății a adus o veste bună pentru toată peninsula. „Italia a reușit să aplatizeze curba, putem să ne uităm la viitor cu optimism dar cu precauție” a spus acesta în timp ce inaugura o nouă secție de boli infecțioase la Roma. Statistica pare să-i dea dreptate. Ritmul zilnic de creștere al cazurilor noi și al deceselor pare că s-a plafonat, iar țara ar trebui să iasă din carantină în mai puțin de două săptămâni. Totuși, mai sunt peste 100.000 de pacienți cu COVID-19.
Ieşirea din izolare în Italia se va face progresiv în patru etape, dintre care prima ar putea începe luni, 27 aprilie, au relatat vineri unele media italiene, chiar dacă guvernul nu a anunţat nimic oficial în acest sens, potrivit AFP, citată de Agerpres.
„Patru zile de luni vor stabili ritmul pentru redeschiderea” ţării la capătul izolării instituite în 9 martie pentru a stopa epidemia de COVID-19, care a făcut peste 25.500 de morţi în peninsulă, potrivit cotidianului Il Corriere della Sera, ziarul cu cel mai mare tiraj din Italia.