Italia și Olanda, tot mai aproape de o carantină strictă la nivel național, după modelul Germaniei

După Germania, Italia și Olanda iau în calcul o carantină strictă la nivel național, cel puțin pe perioada sărbătorilor, de la Crăciun și până după Anul Nou. Școlile și magazinele neesențiale ar urma să fie închise.

Potrivit La Repubblica, Guvernul de la Roma ar urma să decidă plasarea întregii țări sub carantină, începând cu 24 decembrie și până pe 2 ianuarie, cel puțin. Astfel, populația nu va mai putea circula decât pentru motive bine întemeiate, magazinele, restaurantele și barurile vor fi închise în weekend și de sărbători, cu excepția celor care vând bunuri esențiale.

O decizie în acest sens este așteptată după întâlnirea dintre prim-ministrul Giuseppe Conte, miniștri și comitetul științific care consiliază guvernul pe probleme epidemiologice.

După o lună de restricții, italienii au luat cu asalt centrele comerciale în acest weekend. 

„Aglomerațiile sunt nejustificate, iraționale, iresponsabile”, a declarat ministrul Afacerilor Regionale Francesco Boccia. Sâmbătă, după ce au fost raportate 484 de decese înregistrate în 24 de ore, Italia a devenit țara cu cele mai multe decese asociate infecției cu coronavirus, depășind Marea Britanie.

La începutul acestei luni, guvernul aprobase restricții privind slujba de Crăciun și interzicând circulația pe timpul nopții. De asemenea în ziua de Crăciun și de Anul Nou, italienii nu ar fi putut părăsi localitatea de domiciliu. 

De asemenea, prim-ministrul olandez Mark Rutte este așteptat să anunțe în această seară o carantină strictă de o lună, inclusiv închiderea școlilor și a magazinelor neesențiele, a frizeriilor, muzeelor, cinematografelor și grădinilor zoologice, potrivit presei olandeze.

Rutte a organizat azi întâlniri de urgență pentru a discuta creșterea rapidă a numărului infecțiilor cu Covid, la care a invita șefii tuturor partidelor politice din Parlament.

Carantina ar urma să dureze până pe 19 ianuarie.

De data aceasta restricțiile impuse vor fi mai dure decât în timpul primului val, între martie și mai, când școlile au fost închise, dar magazinele au rămas deschide.

Și în Olanda, ca și în Italia, în ciuda restricțiilor, centrele comerciale au fost foarte aglomerate în ultimele săptămâni, cu o creștere a numărului de infecții după Sfântul Nicolae.

Olanda a înregistrat ieri aproape zece mii de noi cazuri, cele mai multe din ultimele șase săptămâni.

De la începutul pandemiei Olanda a înregistrat peste 600.000 de cazuri și 10.000 de decese.

Cele două țări urmează exemplul Germaniei, care a anunțat duminică că va închide majoritatea magazinelor de miercuri până cel puțin pe 10 ianuarie după ce a raportat 321 de decese și 20.200 de cazuri noi de COVID-19, înregistrate în 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here