Italienii și francezii, obligaţi să prezinte paşaportul COVID peste tot

Italienii nu vor mai avea acces în restaurante, săli de sport sau mijloace de transport în comun fără certificatul digital european care atestă vaccinarea, testarea sau vindecarea de COVID-19, iar măsura ar putea intra în vigoare din august. Autorităţile de la Roma par a fi hotărâte să adopte măsuri drastice, precum cele din Franţa, pentru a limita răspândirea tulpinii Delta.

Fără certificatul verde, aproape toate locurile de divertisment devin inaccesibile pentru italieni, scrie cotidanul „La Stampa“. Certificatul verde va fi folosit pentru sala de sport sau piscină, pentru cinema sau teatru, pentru cumpărături în centre comerciale, conferinţe şi târguri în interior şi discoteci. Green Pass va fi, de asemenea, folosit pentru evenimente majore, sportive şi altele, cum ar fi concertele.
Astfel, cei 38 de milioane de italieni care şi-au descărcat deja codul QR pentru certificatul verde vor avea liber la călătorii. Cei care nu pot face dovada vaccinării, a testării sau a vindecării vor avea parte de limitări ale drepturilor.
În Franţa au intrat în vigoare, încă de miercuri, măsuri drastice asemănătoare: prezentarea certificatelor digitale care atestă vaccinarea sau un test PCR/antigen negative sunt necesare în spaţiile publice închise. Nerespectarea regulilor va determina pedepse aspre pornind de la 1.500 de euro (1.770 de dolari) pentru prima abatere, la 45.000 de euro (53.102 dolari) pentru cei care recidivează, plus 1 an de închisoare. Franţa a înregistrat, miercuri, 21.259 de infectări.
În ce priveşte restaurantele de interior, dezbaterea este încă deschisă în Italia, dar şi aici autorităţile iau în calcul ca certificatul verde să devină obligatoriu. Clienţii care intră fără permis riscă o amendă de 400 de euro, în timp ce proprietarii restaurantelor, dacă nu cer green pass-ul la intrare, riscă închiderea pe 5 zile.
Pentru a nu-i discrimina pe tinerii care ar fi vrut să se vaccineze, dar nu au putut din lipsa serurilor, statul le-ar putea oferi teste COVID gratuite.
Cerinţele pentru obţinerea certificatului verde sunt: ambele doze de vaccin făcute, test negativ sau dovada vindecării de COVID. Nu este nevoie de certificat pentru copiii sub 12 ani. Certificatul ar putea fi eliberat la început după o singură doză de vaccin, iar de la 1 septembrie va fi eliberat numai pentru cei vaccinaţi cu schemă completă. De asemenea, Guvernul italian ia în calcul să extindă starea de urgenţă, care expiră pe 31 iulie, mai scrie sursa citată.
Varianta Delta face ca numărul infectărilor să crească în Italia, miercuri fiind 4.259 cazuri noi faţă de 3.558 din ziua precedentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here