Josep Borrell: UE trebuie să ia în serios ameninţările lui Putin cu armele nucleare

Foto: Wikimedia Commons

Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că UE nu trebuie să ignore ameninţările lui Vladimir Putin că ar putea folosi arme nucleare în conflictul din Ucraina, transmite News.ro.

Josep Borrell i-a spus lui Lyse Doucet de la BBC că afirmaţia lui Putin că nu a blufat trebuie luată în serios.

Remarcile sale vin în momentul în care Rusia începe o mobilizare parţială şi trece la anexarea a patru regiuni ale Ucrainei. Dar forţele ruse au fost respinse de o contraofensivă ucraineană.

Cu siguranţă este un moment periculos pentru că armata rusă a fost împinsă într-un colţ, iar reacţia lui Putin – ameninţarea cu folosirea armelor nucleare – este foarte rea”, a spus el.

La şapte luni de la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, analiştii sunt de acord că forţele preşedintelui Putin sunt cu un pas în spate, dar Borrell a spus că trebuie să se ajungă la o „soluţie diplomatică”, una care „să păstreze suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”. „Altfel, putem termina războiul, dar nu vom avea pace şi vom avea un alt război”, a spus el.

Borrell a respins îngrijorările că livrările de arme ale UE se epuizează şi a spus că trebuie să se continue să se ofere sprijin militar Ucrainei, precum şi să aplice sancţiuni economice împotriva preşedintelui Putin şi aliaţilor săi şi să se desfăşoare activităţi diplomatice. El a recunoscut că creşterea preţurilor la energie cauzată de conflict este un motiv de îngrijorare.
„Oamenii din ţara mea îmi spun că preţul gazului înseamnă că nu pot continua să lucreze. nu pot continua să-;şi ţină afacerile”, a spus politicianul spaniol, adăugând că a auzit preocupări similare din partea liderilor din Africa, America de Sud şi Asia de Sud-Est. „Nu pot suporta consecinţele acestui război”, a spus el.
Borrell i-a cerut preşedintelui Putin să joace rolul său în ajungerea la o soluţie negociată, spunând că „pentru a dansa tango e nevoie de doi”.
„Toţi cei care au mers la Moscova, la Kremlin să vorbească cu Putin, s-au întors cu acelaşi răspuns: „Eu [Putin] am obiective militare, iar dacă nu obţin aceste obiective militare, voi continua lupta”. Aceasta este cu siguranţă o direcţie îngrijorătoare, dar trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina”, a spus el.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here