Libertatea.ro: Examen de pilot de avion, fraudat. Unii cursanți nu știau cum se oprește motorul avionului

Libertatea publică într-o anchetă detalii despre cum au fost fraudate, în toamna lui 2019, examenele prin care ajungi pilot. Pe scurt, viitorii piloți au fotografiat testele grilă și le-au postat pe un grup de WhatsApp. Apoi, persoane din afara sălilor de examen le-au dat răspunsurile corecte. Unii dintre cei care au susținut probele nu știu nici măcar cum se oprește motorul avionului, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Multe dintre probele publicate azi de Libertatea, susțin jurnaliștii de acolo, au fost predate DNA la data de 2 octombrie 2019. Persoana care le-a predat nu a fost căutată deloc de procurori.

„Până la finalizarea analizei interne, pentru toți cei care au promovat examenele teoretice în sesiunea 9-10 septembrie, procesul de licențiere pentru pilot PPL este suspendat”, a declarat Armand Popescu, șefului Autorității Aeronautice Civile Române (AACR).

Povestea începe în 5-8 august și 29 august la Școala de Aviație Civilă – SSAvC și continuă în 9-10 august la Autoritatea Aeronautică Civilă Română – AACR. Ambele sunt instituții de stat care organizează examene pentru „piloți particulari”. Aceste examene sunt primul pas – din trei – pe care îl face un pilot de linie.

Dacă ești pasionat de zbor și promovezi acest examen, urmat de teste practice, obții licența de pilot particular. Cu aceasta poți zbura singur sau alături de un prieten. Dacă vrei să avansezi ca pilot comercial, urmează alte două examene, organizate tot de Autoritate. Unul dintre ele în scris, altul pe calculator.

Jurnaliștii de la Libertatea le-au prezentat șefilor Autorității – cea care supraveghează în România respectarea siguranței în zbor la standardele impuse de UE – probele, mesaje și poze, în care se vede cum cursanții au trucat 18 examene la 9 materii. Primul examen a fost organizat la Școală, al doilea la Autoritate. 

„Nu am crezut că așa ceva se poate întâmpla”, au spus Armand Petrescu și Tudorel Roman, primii doi oameni din organigrama AACR, când au văzut probele obținute de publicație. AACR a comunicat către Libertatea că în recenta sesiune au dat examen 51 de oameni, dintre care 16 au luat examenul. Doi dintre ei au deja licența de pilot, după ce au trecut cu brio și testele practice. 

„Cealaltă instituție de stat unde s-a fraudat examenul, Școala de aviație, a refuzat orice comentariu. Directorul școlii este George Barbu, noul șef al TAROM”, scrie Libertatea.

Jurnaliștii spun că au discutat cu mai multe persoane care au fost în sălile de examen și au confirmat modul în care testele scrise au fost fraudate.

Piloții contactați, în schimb, spun că este „o crimă” să nu știi teoria și să ai licență de pilot.

În mod normal, telefoanele mobile ar trebui să rămână pe pervazuri în timpul examenelor. Ce s-a întâmplat de fapt? Cursanții au făcut poze foilor de examen și „colegii rămași afară, folosindu-se de informații de la specialiști sau de cursuri, au trimis răspunsurile corecte”, a explicat pentru Libertatea chiar unul dintre cei din sală.

Mai mult, discuțiile dintre cei care au susținut examenul arată că unii dintre ei nu au nici măcar noțiuni elementare de aviație.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română supraveghează și piloții, dar și companii de aviație licențiate în țară. Printre ele, TAROM și Blue Air. 

„Ne vom uita pe camerele de luat vederi”, a spus directorul general Armand Petrescu după ce a văzut imaginile publicate de Libertatea.

Citește aici întreaga anchetă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here