Lituanienii se tem de un dezastru nuclear în Belarus.

Multe dintre scenele serialului „Cernobîl”, realizat de HBO și Sky Atlantic, care a cucerit audiențele occidentale în 2019, au fost filmate în Vilnius, capitala Lituaniei. Orașul a fost ales de producătorii filmului datorită concordanței istorice a cadrului urban, capitala lituaniană fiind abundentă în clădiri comuniste similare celor ucrainene din perioada sovietică.

Odată cu popularitatea serialului „Cernobîl”, în rândul populației din Vilnius s-a reactivat și frica față de un nou accident nuclear de proporțiile celui din 1986. Motive există, mai ales din perspectiva apropierii geografice de Belarus.

Autoritățile belaruse vor inaugura în curând o nouă centrală nucleară în regiunea Astravets, aflată la o distanță de circa 50 de kilometri de capitala Lituaniei, relatează The Moscow Times.

Pastile de iod și un exercițiu național

Guvernul lituanian va cheltui 1 milion de dolari pentru a face provizii de tablete de iod, iar pe 1 octombrie va organiza, timp de patru zile, un exercițiu național în cadrul căruia se va simula un accident nuclear la centrala din Astravets, după tiparul Cernobîl.

„Tot ce ați văzut în serialul Cernobîl va fi acolo: sirenele, salvatorii, elicopterele”, a explicat Edgaras Geda, șeful Comisiei pentru protecție civilă, care va organiza simularea. „Oamenii își mai aduc încă aminte de Cernobîl. Multe dintre rudele noastre, inclusiv unchii mei, au fost trimise la misiunile de salvare. Avem, deci, experiență la prima mână”, a adăugat oficialul lituanian.

Incidente

Mai multe incidente au avut loc pe șantierul viitoarei centrale nucleare din Belarus începând cu 2012, anul în care au debutat lucrările de construcție. Guvernul de la Vilnius a exprimat îngrijorări legate de lipsa de transparență a oficialilor de la Minsk, menționând faptul că au fost anunțați prea târziu în legătură cu un anumit incident. Este vorba despre o carcasă de 330 de tone, care urma să acopere reactorul nuclear al uzinei. Carcasa a alunecat de pe platforma macaralei, provocând pagube serioase pe șantier.

De altfel, Belarus a ignorat recomandările internaționale, după tragedia de la centrala Fukushima Daiichi din 2011, în legătură cu distanța de peste 100 de kilometri care trebuie să existe între o centrală nucleară și o mare aglomerare urbane.

De asemenea, autoritățile de la Vilnius s-au plâns în nenumărate rânduri comunității internaționale în legătură cu faptul că zona noii uzine are un risc seismic crescut.

Bani rusești

Cele două reactoare nucleare ale instalației de 2.400 de megawați au fost construite de agenția nucleară rusă de stat Rosatom. Rusia finanțează, prin împrumuturi, o parte din construcția centralei, în schimbul exclusivității la aprovizionarea cu combustibil a stabilimentului industrial.

Accidentul nuclear de la Cernobîl a avut loc pe 26 aprilie 1986, la ora locală 01.23, fiind cauzat de o explozie a centralei nucleare din oraşul ucrainean Prîpeat. Zona apropiată catastrofei a fost contaminată.

Un nor de precipitaţii radioactive a ajuns în partea de vest a Uniunii Sovietice, Europa şi în estul Americii de Nord. Ţările care au fost afectate cel mai mult de catastrofă au fost Ucraina, Belarus şi Rusia. Aproximativ 8,4 milioane de locuitori din cele trei state au fost expuşi la radiaţii, iar 336.000 de persoane au fost evacuate. Belarus a fost cel mai afectat stat din punct de vedere meteorologic, deoarece 60% dintre precipitaţiile radioactive au căzut pe teritoriul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here