Ludovic Orban: Guvernul a atacat la CCR legea care prevede redeschiderea pieţelor

Foto: INQUAM/Octav Ganea

Premierul Ludovic Orban a anunţat că Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu Legea care prevede ca pieţele să fie redeschise. Şeful Executivului a adăugat că unul dintre argumentele sesizării arată că o lege nu poate modifica o hotărâre de Guvern care se referă la starea de alertă, transmite News.ro.

„Sigur orice redeschidere a pieţelor nu va fi posibilă decât cu respectarea strictă a normelor de protecţie sanitară”, a afirmat luni Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă. 

Chestionat despre faptul că preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că nu a primit legea la promulgare, prim-ministrul a răspuns: „Sigur am atacat la Curtea Constituţională pentru că legea nu poate să schimbe o hotărâre de Guvern. O lege care reglementează activitatea pieţelor nu poate să modifice o hotărâre de Guvern care este legată de starea de alertă şi mai sunt şi alte motive de neconstituţionalitate. Cred că vineri am semnat atacarea”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, întrebat luni, la finalul vizitei pe care a făcut-o la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, dacă va promulga legea care prevede redeschiderea pieţelor, că actul normativ nu a ajuns încă la el. Potrivit datelor afişate pe site-ul Camerei Deputaţilor actul normativ adoptat pe 10 noiembrie a fost trimis la promulgare pe 12 noiembrie.

Marcel Ciolacu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis minte din nou, deoarece a primit de aproape 20 de zile la promulgare legea care prevede deschiderea pieţelor. Liderul PSD a adăugat că şeful statului „a minţit cu vaccinul, a minţit cu infectările şi acum minte şi cu pieţele”.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 10 noiembrie legea aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare. Un amendament al lui Marcel Ciolacu şi senatorul PSD Daniel Zamfir admis în forma votată a actului normativ prevede ca pieţele în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante şi talciocurile să rămână deschise în perioada stării de alertă, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here