Macron, bătăios după ce a proclamat „moartea cerebrală” a NATO. Îi acuză pe critici de „pudibonderie și ipocrizie”

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a acuzat marţi de „falsă pudoare” pe cei care refuză să constate ineficacitatea organismelor internaţionale, după recentele sale critici la adresa NATO, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Avem nevoie de mai multă cooperare”, a pledat preşedintele francez, în deschiderea celei de-a doua ediţii a Forumului de la Paris, pe care l-a creat anul trecut.

„Apare riscul pasivităţii, de a spune că avem organizaţii internaţionale, suntem mulţumiţi de ele, nu ne punem întrebări în ce le priveşte, uneori şi-au pierdut finalitatea, nimeni nu înţelege încotro se îndreaptă, cum a spus Moliere, să acoperim acest sân la care nu ne putem uita şi o să fie mai bine”, a spus Macron, în alocuţiunea rostită în faţa celor circa 30 de şefi de stat şi de guvern participanţi la forum, dintre care 12 din ţări africane şi fără reprezentanţi ai SUA şi Rusiei.

„Nu cred în niciun caz acest lucru, am arătat acest lucru, lezându-i pe unii din această sală, acum câteva zile”, a continuat el. „Avem nevoie de adevăr. Pudibonderia sau ipocrizia nu mai funcţionează astăzi, concetăţenii noştri le observă. Pasivitatea nu mai este o soluţie”, a insistat preşedintele francez.

Emmanuel Macron a răspuns astfel criticilor venite din partea cancelarei germane Angela Merkel şi a preşedintei desemnate a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen – prezentă marţi la discursul său – după declaraţiile preşedintelui francez împotriva NATO, pe care a calificat-o ca fiind în „moarte cerebrală” din cauza retragerii SUA şi a ofensivei turce din Siria.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here