Macron, reales cu 58,55%. Vot covârșitor la Paris în favoarea sa – rezultate oficiale

Emmanuel Macron a fost reales în funcţia de preşedinte al Franţei, el obţinând 58,55 la sută din totalul voturilor exprimate duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, conform rezultatelor oficiale prezentate de Le Monde, preluate de News.ro.

Rivala lui Macron, Marine Le Pen, a obţinut 41,45 la sută din voturi.

În Paris, Macron a avut un scor de 81,5%, iar Le Pen, 14,9%.

Rata de participşare la vot a fost 71,99%.

Emmanuel Macron, în vârstă de 44 de ani, s-a clasat pe primul loc şi în turul întăi (27,85%), în timp ce Marine Le Pen, în vârstă de 53 de ani, s-a clasat în primul tur cu peste patru puncte procentuale (23,15%) în urma preşedintelui în exerciţiu.

În Franţa, Preşedintele Republicii este ales prin vot universal direct, într-un scrutin majoritar uninominal în două tururi, pentru un mandat de cinci ani reînnoit o singură dată.

Consiliul Constituţional are la dispoziţie zece zile pentru a valida rezultatele scrutinului, dar, în practică, nu durează niciodată mai mult de patru zile pentru a face acest lucru.  Data de 13 mai este data încheierii actualului mandat al lui Emmanuel Macron. Consiliul Constituţional va stabili data învestirii, care va fi oficial cea a începerii noului mandat al lui Emmanuel Macron la preşedinţia Franţei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here