Majoritatea americanilor, de acord cu destituirea imediată a lui Donald Trump – sondaj

    Sursa: Pixabay

    Un procent de 57% din americani ar dori ca preşedintele Donald Trump să fie îndepărtat imediat din funcţie după ce liderul de la Casa Albă a încurajat protestul de miercuri care s-a transformat într-o revoltă în interiorul Capitoliului, soldată cu victime, potrivit unui sondaj Reuters / Ipsos, preluat de Agerpres.

    Sondajul de opinie realizat joi şi vineri a arătat, de asemenea, că şapte din cei care au votat pentru republicanul Donald Trump la scrutinul prezidenţial din noiembrie se opun acţiunii susţinătorilor săi din aripa dură, care au pătruns în Capitoliu în timp ce parlamentarii se întâlneau pentru a certifica victoria în alegeri a democratului Joe Biden.

    Aproape 70% din americanii chestionaţi au declarat, de asemenea, că dezaprobă acţiunile lui Donald Trump în perioada premergătoare asaltului de miercuri. La un miting organizat mai devreme în cursul aceleaşi zile, Donald Trump şi-a îndemnat susţinătorii să meargă la Capitoliu.

    Haosul care s-a creat şi în care şi-au pierdut viaţa un ofiţer de poliţie şi alte patru persoane a fost condamnat pe scară largă atât de democraţi, cât şi de republicani.

    Democraţii din Camera Reprezentanţilor intenţionează să introducă luni o propunere de punere sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu această chestiune.

    1 COMENTARIU

    1. Asta e o stire fake, daca e un sondaj, trebuie sa spuneti pe ce esantion a fost facut si inca o multime de detalii, altfel reprezentativitatea este profund eronata. Nu mai bateti campii democrati, cu destituirea lui Trump.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here