Maraton de vaccinare în Bucureşti – Peste 22.000 de persoane s-au imunizat în 48 de ore

Foto: Inquam Photos / George Călin

Autorităţile anunţă că, de la debutul Maratonului de vaccinare din Capitală, au fost vaccinate peste 22.000 de persoane, cele mai multe în centrul de la Palatul Copiilor, transmite News.ro.

Şeful DSU, Raed Arafat, a participat duminică la eveniment şi a apreciat că vaccinarea este soluţia optimă de prevenire şi de a evita să ajungi pe un pat de terapie intensivă sau să îţi pierzi viaţa. Arafat le-a mulţumit tuturor care au ales să se vaccineze în cadrul maratonului de la Bucureşti, apreciind că toată lumea trebuie să se implice.

CNCAV a transmis că, de vineri de la ora 08.00 până duminică la aceeaşi oră, în Capitală au fost vaccinate 45.331 persoane, dintre care 22.001 în cadrul Maratonului.

Cele mai multe persoane au ales centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor, respectv 5. 410

S-au mai vaccinat:

Romexpo = 4.666 persoane

Circul Metropolitan =2.974 persoane

Clubul Seniorilor = 2.599 persoane

Liberty center/Sf. Andrei = 2.770 persoane

Biblioteca Naţională = 3.582 persoane

Evenimentul „Maraton al vaccinării pentru viaţă” are loc, până luni, la ora 08.00, în şase centre din Bucureşti, fiind operaţionale 49 de fluxuri de vaccinare.

Sunt folosite toate tipurile de vaccin disponibile în România şi se pot prezenta pentru vaccinare toate persoanele cu vârsta peste 12 ani.

Pandemia va lua sfârșit, dar milioane de vieți depind de cât de organizată va fi retragerea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here