Marea Britanie începe administrarea rapelurilor pentru Covid-19

Sursa: Pexels

Marea Britanie va începe săptămâna viitoare un program de administrare a rapelurilor vaccinurilor împotriva Covid-19 persoanelor în vârstă şi celor vulnerabile, guvernul primului ministru Boris Johnson bazându-se mai degrabă pe vaccinuri, decât pe noi măsuri de carantină pe parcursul unei ierni ”dificile”, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Oficialii au declarat că vaccinurile pentru Covid-19 au salvat mai mult de 112.000 de vieţi şi au evitat 24 de milioane de infecţii. Aceştia au propus administrarea unei a treia doze pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii, din prima linie, şi pentru persoanele cu vârste peste 50 de ani sau vulnerabile din punct de vedere clinic, începând cu persoanele cu cel mai mare risc.

Johnson speră că programul de administrare a rapelurilor, care se desfăşoară fără dovezi ferme cu privire la impactul acestora, va însemna că spitalele vor putea suporta povara tuturor infecţiilor în timpul iernii, fără a fi nevoie de o nouă cartantină.

Premierul a prezentat, de asemenea, un ”Plan B”, care implică certificate de vaccin obligatorii în anumite situaţii, purtarea obligatorie a măştii şi cererea ca oameniI să lucreze de acasă, care este ţinut în rezervă.

„Acum avansăm cu programul de rapeluri … deci asta va însemna că vom construi ziduri şi mai înalte de imunizare prin protecţia vaccinurilor în această ţară”, a declarat Johnson într-o conferinţă de presă, adăugând că Planul B ar putea ajuta la evitarea restricţiilor mai dăunătoare din punct de vedere economic.

”Când avem o mare parte din ţară, aşa cum avem acum, cu imunitate, atunci schimbările mici pot face o diferenţă mai mare şi ne oferă încrederea că nu va fi nevoie să ne întoarcem la blocajele din trecut”.

Johnson a anulat ultimele restricţii legate de  coronavirus din Anglia în luna iulie, cu scopul de ”a reveni la normal”.

Marea Britanie a înregistrat 134.000 de decese legate de Covid-19 în rândul celor 67 de milioane de oameni.

Ministrul Sănătăţii, Sajid Javid, a declarat că programul de rapel va începe săptămâna viitoare şi că se aşteaptă ca vaccinările pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii să devină obligatorii.

Cele patru naţiuni din Regatul Unit vor continua la rîndul lor campania de rapeluri, după cum a recomandat Comitetul mixt pentru vaccinare şi imunizare (JCVI).

JCVI a propus ca rapelul să fie administrat la şase luni de la a doua doză, după dovezi ale unei mici scăderi a eficacităţii vaccinului împotriva spitalizării la persoanele în vârstă de la puţin peste 90% până la puţin sub 90% în decurs de 5-6 luni.

Oficialii au declarat că protecţia împotriva conoravirului  a două doze de vaccin peste 6 luni este incertă şi că rapelurile vor preveni bolile şi decesele cauzate de Covid-19 în timpul iernii, dar nu au spus dacă dozele suplimentare suplimentare ar reduce ratele de transmitere.

„Nu am trecut de pandemie. Ştim că iarna asta ar putea fi foarte dificilă uneori … Este mai bine să previi şi să fii pregătit şi să planifici pentru ce este mai rău”, a declarat directorul medical adjunct al Angliei, Jonathan Van-Tam.

Până în prezent, 44 de milioane de persoane au primit două doze de vaccin, 81% dintre cei cu vârsta peste 16 ani. Luni, guvernul a declarat că vaccinurile vor fi administrate şi copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani.

Marea Britanie înregistrează în prezent al doilea cel mai mare număr de noi infecţii după Statele Unite, care planifică, de asemenea, administrarea de rapeluri.

Recomandarea britanică vine după ce unii oameni de ştiinţă de renume, inclusiv de la Administraţia pentru Medicamente şi Alimente din SUA şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au scris în jurnalul medical de luni al revistei Lancet că rapelurile împotriva Covid-19 nu erau încă necesare pentru populaţia generală.

Zapad-21 și axa Moscova-Belarus. De ce a recurs Rusia la cel mai mare exercițiu militar din ultimii 40 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here