Pe 5 august, Volodimir Zelenski a anunțat că Kievul intenționează să pună bazele închierii în acest an a războiului declanșat de Rusia. Ce a vrut să spună exact prin asta, rămâne neclar. Diverse propuneri de „planuri de pace” au apărut încă din primele luni ale războiului, adesea implicând medierea unor terțe părți — China, India, Turcia și Ungaria jucând roluri notabile. Deși aceste inițiative nu au dus la progrese reale, potențialii intermediari continuă să își folosească activ statutul de „mediator” pentru câștiguri geopolitice — cu un oarecare succes, notează The Insider.
Turcia: controlul strâmtorilor și tranzitul de gaze
După ce primele discuții de pace dintre Rusia și Ucraina au eșuat în primele săptămâni ale războiului pe scară largă, eforturile de a găsi o soluție diplomatică s-au mutat de la Belarus la Turcia. Spre deosebire de Belarus, care a servit ca teren de pregătire pentru atacul Rusiei asupra Kievului, Turcia a menținut o poziție mai echilibrată în ceea ce privește conflictul. Lucru care a contribuit la deschiderea ambelor părți spre compromis. Pentru Rusia, acest lucru s-a datorat faptului că deznodământul războiului devenise incert, întrucât până la mijlocul lunii martie 2022, Moscova a fost nevoită să recunoască eșecul strategiei sale inițiale, de blitzkrieg. De partea ucraineană, reprezentanții săi nu se mai simțeau izolați, ceea ce însemna că eventualele concesii din partea Kievului nu ar fi fost percepute neapărat ca o înfrângere.
Dar care au fost interesele Turciei în a-și oferi teritoriul ca platformă pentru negocieri — dincolo de obiectivul evident de a-și spori prestigiul internațional?
Poziția Turciei a fost inițial destul de clară. Ankara a condamnat războiul și a susținut integritatea teritorială a Ucrainei. Din 2014, relația Turciei cu Ucraina a devenit tot mai solidă, parțial datorită opoziției față de anexarea Crimeei, o regiune cu care Turcia are legături istorice profunde. Abordarea Turciei nu a fost doar în conformitate cu dreptul internațional; a fost determinată și de factori geopolitici și istorici evidenți.
Dacă Rusia ar fi câștigat războiul rapid și ușor, aceasta ar fi consolidat prezența Moscovei în estul Mediteranei și în Marea Neagră, reprezentând o provocare directă pentru dominația turcă în regiune. Acest lucru este deosebit de important având în vedere conflictele continue de interese dintre Moscova și Ankara în Siria și în Caucazul de Sud. Operațiunea militară a Rusiei în Siria nu doar că a amplificat tensiunile cu Turcia, dar a făcut și ca problema trecerii prin Bosfor să devină o preocupare critică de securitate. Posibilitatea avansării Rusiei pe uscat spre zona strâmtorilor, în apropierea Izmailului, a readus în prim-plan vechile temeri geopolitice ale Turciei.
Totuși, poziția oficial pro-ucraineană a Turciei a fost contrabalansată de câțiva factori. În primul rând, Putin și Erdogan aveau o relație personală destul de normală. Poate chiar mai important, Rusia și Turcia împărtășeau interese comerciale și economice semnificative. Pe măsură ce sancțiunile occidentale izolau tot mai mult Rusia, Turcia a devenit o punte crucială pentru fluxurile globale de mărfuri și tehnologie, servind adesea ca singurul partener viabil al Rusiei. Deși conductele Nord Stream erau încă operaționale în primăvara anului 2022, dependența energetică a Europei de Rusia făcea ca ruta turcă pentru tranzitul ruso-european de gaz să devină esențială, oferindu-i Turciei în mod potențial un rol de control în viitorul tranzitului energetic al Rusiei către Europa.
Convorbirile de la Istanbul au propus, de asemenea, punerea în așteptare a chestiunii statutului teritorial al Crimeei, cu posibilitatea de a revizita dosarul peste zece ani. Erdogan ar fi putut avea în vedere o formă de condominiu pentru peninsulă — suveranitate împărțită între Rusia și Ucraina asupra Crimeei, eventual sub supraveghere internațională pe durata unei perioade de tranziție. În acest scenariu, Turcia, cu legăturile sale culturale și politice de lungă durată cu Crimeea și rolul său tradițional de putere la Marea Neagră, s-ar putea poziționa în mod natural ca un mediator acceptabil pentru toate părțile, susținut de un mandat internațional. „Acordul privind cerealele” inclus în planul de la Istanbul — o măsură adoptată în cele din urmă în iulie 2022 — a permis, de asemenea, Ankarei să joace un rol esențial în garantarea securității alimentare globale.
Până acum, proiectul de mediere al Turciei este singurul care a avansat chiar și în etapele inițiale de implementare. Când negocierile au fost suspendate, în aprilie 2022, părțile nu doar că începuseră să discute detalii specifice ale unui potențial acord final de pace, dar au făcut și câțiva pași de dezescaladare pentru a se apropia de acesta, cum ar fi retragerea trupelor ruse din jurul Kievului (chiar dacă rămâne dezbaterea dacă acea retragere a fost rezultatul unei inițiative de construire a încrederii sau dacă trupele Moscovei au fost pur și simplu alungate de forțele ucrainene contraatacatoare). Cu alte cuvinte, procesul de negociere avansa constant și, din această perspectivă, misiunea de mediere a Turciei poate fi considerată relativ reușită.
Mai mult, chiar dacă discuțiile s-au dovedit incapabile să pună capăt războiului, un element cheie al planului mai amplu — coridorul pentru cereale — a fost instituționalizat și a continuat să funcționeze cu succes chiar și după ce negocierile au eșuat. În ceea ce privește mediatorul, Turcia a reușit să-și sporească influența globală, să-și îmbunătățească statutul internațional și să mențină încrederea ambelor părți ale conflictului.
Această încredere, totuși, a venit cel puțin parțial pentru că atât Kievul, cât și Moscova nu avuseseră o alternativă mai bună. Așa cum s-a menționat anterior, Rusia se bazează pe Turcia atât din punct de vedere geopolitic, cât și economic, în timp ce Ucraina depinde de Turcia din motive geopolitice și, într-o anumită măsură, pentru sprijin militar-tehnic.
Astfel de legături au fost suficiente pentru a începe discuțiile, dar nu pentru a le continua. La sfârșitul lunii octombrie 2023, Ankara a făcut o nouă încercare de a-și relansa eforturile de mediere, dar până atunci, ambele părți erau concentrate pe obținerea unui avantaj strategic și erau departe de a fi pregătite pentru compromisuri.
Recent, Turcia a facilitat un schimb de prizonieri între Rusia și Occident, dar nu a fost implicată semnificativ în alte eforturi de mediere. Eforturile diplomatice ale Ankarei se concentrează acum pe Orientul Mijlociu, unde pare dispusă să medieze fără a-și asuma prea multe angajamente legate de Ucraina.
Cu toate acestea, Turcia rămâne un partener valoros pentru alți potențiali mediatori. De exemplu, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a vorbit pozitiv despre rolul Turciei în eforturile de mediere ale Budapestei.
China: demonstrarea influenței globală
Viziunea oficială a Chinei pentru o soluționare pașnică a conflictului Rusia-Ucraina a fost articulată cel mai clar pe 24 februarie 2023. Momentul sugerează că planul fusese destinat să coincidă cu deschiderea celei mai recente sesiuni a Adunării Generale a ONU, deși nu a fost prezentat formal acolo.
Acest plan de soluționare a marcat prima mare inițiativă internațională a Chinei în era post-COVID și a fost probabil destinat să sublinieze rolul Beijingului ca jucător global dispus să își asume o parte din responsabilitatea pentru menținerea stabilității la nivel mondial. În acest context, simplul act de a propune planul a fost poate mai semnificativ decât fezabilitatea sa reală.
Planul în sine a fost atent echilibrat: a cerut respectarea integrității teritoriale și prevenirea utilizării armelor de distrugere în masă, în timp ce s-a opus extinderii alianțelor militare. În plus, a combinat promisiunea reconstrucției post-război pentru Ucraina cu un apel la evitarea impunerii sancțiunilor unilaterale.
China a propus, de asemenea, inițiative care au subliniat responsabilitatea sa, ca membru al comunității internaționale. Acestea au inclus asigurarea aprovizionării cu cereale pe piața mondială, prevenirea perturbărilor în comerțul global și lanțurile tehnologice, și protejarea instalațiilor de energie nucleară.
Experții sugerează că, dacă planul Chinei ar avea succes, Beijingul ar putea câștiga recunoaștere ca mediator global. Chiar și așa, acest lucru nu s-ar traduce neapărat într-o influență semnificativ crescută asupra părților implicate în conflict. Chiar dacă propunerile Beijingului ar fi adoptate, Ucraina ar rămâne probabil sub îndrumarea participanților „vestici”, la orice soluționare, iar influența pe care China a câștigat-o asupra Rusiei în timpul războiului este atât de substanțială încât ar fi dificil ca influența post-conflict să aducă beneficii mai mari.
Influența pe care China a câștigat-o asupra Rusiei în timpul războiului este atât de substanțială încât ar fi dificil ca influența post-conflict să aducă beneficii mai mari
Într-adevăr, pe parcursul războiului, Moscova a fost nevoită să-și redirecționeze exporturile de energie și mare parte din comerțul și parteneriatele tehnologice către China, în timp ce a crescut utilizarea yuanului chinezesc în tranzacțiile internaționale. Lipsa alternativelor pentru Rusia a permis Chinei să obțină condiții extrem de favorabile în relația economică dintre cele două țări, transformând efectiv piața rusă într-o extensie a pieței chineze. Aceste avantaje sunt considerate câștiguri ale Chinei din conflictul Rusia-Ucraina și ar putea scădea semnificativ — sau chiar dispărea — dacă s-ar ajunge la o soluționare pașnică.
În plus, Beijingul consideră Rusia, care a inițiat războiul, atât ca un perturbator al ordinii mondiale actuale, cât și ca un mijloc de a testa limitele puterii SUA, în special în legătură cu problema Taiwanului, care este de o importanță deosebită pentru China.
Prin urmare, experții interpretează în mare parte inițiativele de pace ale Chinei mai degrabă ca o demonstrație simbolică a ambițiilor sale globale și o proiecție a influenței sale, decât ca un efort autentic destinat rezolvării conflictului.
Planul chinez a apărut drept cea mai bine structurată propunere „non-occidentală” pentru soluționarea conflictului Rusia-Ucraina. Cu toate acestea, este dificil de determinat dacă ar fi putut servi ca o platformă de negociere viabilă, deoarece a fost întâmpinat cu extremă precauție și neîncredere atât de occidentali, cât și de Ucraina. Până în al doilea an al războiului, rolul Chinei în consolidarea rezilienței economice și tehnologice a Rusiei în fața sancțiunilor a fost evident pentru toți observatorii. Susținerea oficială a Rusiei pentru planul chinez a adâncit probabil scepticismul generalizat față de inițiativa chineză.
Pe 23 mai 2024, lumea a asistat la lansarea unei a doua versiuni a planului chinez. De data aceasta, a fost coautor cu Brazilia și a fost prezentat drept poziția unui segment al Sudului Global, consolidând ideea că China folosește problema soluționării conflictului Rusia-Ucraina pentru a promova modelul său de ordine globală.
Războiul în curs dintre Rusia și Ucraina pare să aducă beneficii Chinei, o opinie reflectată și de către Occident — cel mai notabil de către Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, care a numit China „principalul facilitator” al agresiunii rusești împotriva Ucrainei.
Având în vedere natura duală a abordării Chinei și reticența clară a Occidentului de a permite Beijingului să contureze o eventuală soluționare, efortul de mediere chinezesc pare destinat eșecului. În plus, China însăși nu mai pare interesată să joace rolul de pacificator. Pe 19 iulie, Ministerul de Externe chinez și-a declarat oficial sprijinul pentru dialogul direct între Moscova și Kiev.
India: obținerea petrolului rusesc și evitarea conflictelor cu Occidentul
Rolul Indiei în conflictul ruso-ucrainean și eforturile sale de mediere rămân neclare. În primele săptămâni ale războiului, India a militat pentru o soluție bazată pe principii diplomatice de integritate teritorială și respect pentru suveranitate. Oficialii indieni au condamnat uciderea civililor din Bucea și, în timpul unei întâlniri cu Vladimir Putin, la Samarkand în toamna anului 2022, prim-ministrul indian, Narendra Modi, a condamnat utilizarea războiului ca instrument în relațiile internaționale. Totuși, India nu a condamnat direct agresiunea rusă și pare să-și echilibreze cu atenție poziția, încercând să-și mențină opțiunile deschise în ceea ce privește Rusia și conflictul.
Poziția nesigură a Indiei este de înțeles. Pe de o parte, între Rusia și India există tradițiile de lung parcurs a cooperării politice și, în mod esențial, cea tehnico-militară. Pe de altă parte, India dorește să-și mențină reputația de avocat global pentru pace, să evite compromiterea integrării sale profunde în economia globală și să nu piardă teren în rivalitatea sa strategică cu China, care a devenit principalul partener al Rusiei, din 2022.
Odată cu schimbarea clară de busolă a Rusiei către China, India găsește dificil să-și echilibreze politica tradițională de menținere a relațiilor atât cu adversarii Chinei din Asia de Sud-Est, cât și cu opozanții Rusiei pe scena globală. Între timp, legăturile militare și tehnice de lungă durată dintre Moscova și New Delhi continuă să influențeze abordarea Indiei.
Ca urmare, strategia Indiei pare să fie în mod intenționat ambiguă. În februarie 2024, ministrul Afacerilor Externe, Subrahmanyam Jaishankar, a indicat că India ar putea lua în considerare medierea. Totuși, până în iulie 2024, atât prim-ministrul Modi, cât și cancelarul austriac Nehammer au declarat că nu vor oferi diplomați ai țărilor lor ca mediatori — nici soldați ca pacificatori — dar sunt deschiși să sprijine inițiativele altor națiuni. În timpul vizitei lui Modi la Moscova, în iulie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că India nu se poziționează ca mediator.
Există în continuare motive pentru care India ar putea schimba cursul și ar putea urmări un rol de mediator. Un motiv important este cel de a-și spori influența globală și regională, mai ales având în vedere că China, principalul său rival, încearcă de asemenea să fie un jucător major în eforturile de pace.
Alte motive sunt mai puțin evidente.
Asemenea Chinei, India a beneficiat de pe urma războiului Rusia-Ucraina, deși câștigurile sale au fost în principal economice, mai degrabă decât geopolitice. Delhi a profitat în mare parte de oportunitățile favorabile de comerț, cum ar fi afluxul de petrol rusesc vândut la prețuri foarte reduse în schimbul unor rupii indiene mai puțin lichide.
În același timp, războiul a generat provocări pentru New Delhi. De exemplu, în 2023, un contract pentru furnizarea sistemelor de apărare aeriană S-400 din Rusia către India a fost supus unor posibile perturbări, iar pe măsură ce sancțiunile secundare din partea SUA intră în vigoare, orice legături economice cu Rusia riscă să devină problematice.
Cu toate acestea, India are un interes puternic în limitarea ambițiilor Chinei în Asia de Sud-Est și ar beneficia de o concentrare mai mare a atenției occidentale asupra acestei regiuni, deoarece națiunile occidentale lucrează de asemenea pentru a contracara influența Beijingului.
Având în vedere această realitate, India este probabil dornică să vadă o rezolvare rapidă a conflictului Rusia-Ucraina, deoarece războiul în curs din Europa continuă să abată resursele strategice occidentale din Asia de Sud-Est. În plus, India ar prefera ca soluția finală să nu recompenseze Rusia cu câștiguri teritoriale, deoarece un astfel de rezultat ar putea stabili un precedent pentru posibile acțiuni chineze în jurul Taiwanului, o zonă de preocupare crucială pentru asiatici.
De unde și dualitatea poziției Indiei în ceea ce privește medierea: inițiativa Indiei poate părea un marker pe care un jucător îl pune pe masă pentru a-și demonstra ambițiile geopolitice, dar poate fi de asemenea considerată un indicator al unui interes real în obținerea unei soluționări cât mai curând posibil. Până acum, totuși, experții consideră că prima opțiune este mai probabilă.
Ungaria: întărirea influenței în UE și Ucraina
Ungaria se remarcă în lista mediatorilor — și nu într-un mod care să sporească șansele de succes. Pentru ca un efort de mediere să reușească, mediatorul are nevoie de obicei fie de o influență semnificativă asupra uneia dintre părțile conflictului, fie de o autoritate internațională considerabilă. Cu toate acestea, prim-ministrul ungar, Viktor Orbán, are o autoritate limitată atât în cadrul UE, cât și în Ucraina, ceea ce subminează eficacitatea sa ca mediator. Din acest motiv, Bruxelles și multe alte capitale europene au răspuns negativ inițiativelor sale, recurgând chiar la un boicot împotriva încercărilor de mediere ale Ungariei.
Detaliile planului de soluționare ungar rămân neclare. Singurul element cunoscut este că Viktor Orbán a raportat Consiliului UE că, în opinia sa, părțile nu erau pregătite pentru niciun compromis. Acest lucru sugerează că un anumit tip de compromis ar fi putut face parte din planul lui Orbán, dar este incert dacă a existat un plan detaliat. Este posibil ca principalul obiectiv al diplomației „navetă” a lui Orbán — călătorind la Moscova, Kiev, Beijing și chiar la reședința lui Donald Trump de la Mar-a-Lago — să fi fost mai mult despre spectacol decât despre substanță.
Orbán părea să se poziționeze ca un negociator acceptabil atât pentru părțile aflate în conflict, cât și pentru principalii actori globali — inclusiv liderul Chinei și fostul respectiv posibilul viitor președinte al SUA. În raportul său, Orbán a subliniat Turcia ca fiind singurul mediator care a reușit în vreun fel în conflictul Rusia-Ucraina până acum. Se pare că Orbán se vede pe sine ca un pod între grupurile externe „occidentale” și „non-occidentale” implicate în conflict, mai ales având în vedere că poziția lui Trump este considerată a fi în afara perspectivei tradiționale occidentale.
Dacă misiunea lui Orbán ar avea succes în realizarea unui plan de pace legitim, prestigiul internațional al Ungariei și poziția personală a prim-ministrului său cu siguranță ar crește. În plus, influența Ungariei în Ucraina, pe care Orbán a urmărit-o de mult timp cu oarecare succes, ar putea spori și ea. Cu toate acestea, puternica respingere a eforturilor de mediere ale lui Orbán la Bruxelles și Kiev — evidențiată de suspendarea tranzitului de petrol rusesc către Ungaria prin Ucraina la scurt timp după vizita sa — subminează planul Budapestei și ridică semne de întrebare asupra viabilității sale.
Până acum, toți mediatorii potențiali ai războiului în curs dintre Rusia și Ucraina au demonstrat, cel mult, mediocritate. >>
