Modul brutal în care își tratează armata rusă militarii trimiși în Ucraina și pe rudele lor: E haos. Nu ne-am mai confruntat niciodată cu așa ceva

Sursa: Meduza. Foto: Elena Trifonova

De la începutul războiului, au fost constant încălcate de către Moscova chiar și cele mai elementare drepturi ale militarilor ruși și ale rudelor acestora, notează MEDUZA. Soldații care nu vor să lupte sunt obligați să semneze contracte și apoi trimiși cu forța în zona de război. Familiilor nu li se spune nimic despre soarta copiilor și soților lor, iar trupurile morților nu sunt înapoiate acasă. Potrivit sursei citate, sistemul face față cu greu numărului mare de victime și nu are timp să acorde asistență familiilor morților și dispăruților. În acest context, activiștii pentru drepturilor omului trebuie să rezolve ei acste probleme. Meduza a discutat despre toate acestea Valentina Melnikova, secretara Uniunii Comitetelor Mamelor Soldaților din Rusia.

Principalele declarații ale acesteia:

  • Sunt cazuri când ne scriu rudele morților și dispăruților.
  • Avem multe apeluri și de la personalul militar însuși – soldați și ofițeri.
  • Cel mai dureros lucru este să lucrezi cu cei dispăruți.
  • Dacă moare un militar, cadavrul a fost adus la Rostov, identificat cu ajutorul unui test ADN și rudele sale au fost găsite, atunci aceasta este o durere teribilă, dar și o poveste încheiată. Există un certificat de deces, corpul poate fi îngropat, se pot primi plăți compensatorii.
  • Mai greu este pentru rudele celor dispăruți – fără informații, fără documente. Au trecut deja trei luni [de la începutul războiului], dar această problemă nu a fost recunoscută legal de către stat. Ce înseamnă de fapt „dispărut” – asta este necunoscut. Acum nu există sprijin legal normal pentru familiile celor dispăruți. Printre ei sunt și oameni căsătoriți și cu copii.
  • Nu au fost niciodată atât de mulți [oameni dispăruți]. Din practica noastră, poate situația poate fi comparată cu începutul primului război cecen. În contextul asaltului asupra Groznîului, din ajunul Anului Nou 1994 până în 1995, a fost interzisă de către comandamentul rus ridicarea a 2.500 de cadavre care zăceau pe străzi și în piețe. Nu au vrut să declare armistițiu nici măcar pentru scurt timp. Colegii noștri [activiști pentru drepturile omului] au mers acolo cu părinții victimelor, cerșind acest lucru. Dar până la sfârșitul luptei, a fost cu adevărat imposibilă ridicarea cuiva.
  • Apoi, acești 2.500 de oameni au fost puși în mașini frigorifice, la Rostov-pe-Don. Identificarea a fost efectuată de către laboratorul de examinare genetică. Unele cadavre putut fi identificate (direct), altele doar prin analiză genetică.
  • Dar 2.500 de cadavre, iarna, este un lucru. Aici, însă, este o cu totul altă situație. Nu se știe câte dintre propriile cadavre au extras ori îngropat unitățile militare ruse. Aceasta este o problemă care trebuie recunoscută. Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată înainte.
  • Le explicăm oamenilor ce pot face. Unde să sune și să scrie, cum să înregistreze oficial contestația. Dacă apare o nouă problemă, noi înșine încercăm să îi dăm de cap, pentru ca ulterior să le putem explica militarilor și rudelor acestora.
  • Este puțin mai ușor pentru prizonieri. Ucraina respectă cu atenție Convenția de la Geneva pentru tratarea prizonierilor de război, ține liste, rescrie documentele prizonierilor, le face fotografii și înregistrează interviuri, ceea ce ajută foarte mult familiile în a-i găsi cei dragi. Acesta este singurul mod de a afla că soldatul lor este în viață, în captivitate și de a raporta asta autorităților statului rus.
  • Și partea rusă s-a alăturat procesului și a început să se ocupe de eliberarea prizonierilor. Schimburile sunt foarte puține, dar au loc. Cel puțin acest mecanism de drept internațional umanitar funcționează. Mulțumim Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR).
  • În partea rusă, listele cu cei capturați sunt clasificate. Rudele caută singure: se uită pe canale (media, rețele sociale – n.tr.), site-uri web.
  • Da (organizația este contactată de soldați care s-au întors de pe front și nu mai vor să revină – n.tr). Când unele unități au părăsit Ucraina, soldații și ofițerii au început să declare că nu vor să se întoarcă pe front a doua oară. Ne-au contactat pe noi și pe rudele lor.
  • (Reușește vreunul dintre ei?) Da, dar depinde de rezistența soldatului însuși. Dacă depune un raport, rezistă și nu se teme când este amenințat că va fi închis, atunci își poate atinge scopul și nu se mai duce nicăieri.
  • Uneori, unui părinte sau unui soldat i se pare că are nevoie de tratament, iar în unitatea medicală locală se spune: „În trei zile îl vom trimite înapoi să slujească”. În astfel de cazuri este necesară intervenția noastră și iar apelăm la serviciile medicale ale Ministerului Apărării.
  • Acest lucru este important, de exemplu, când e vorba de comoții. Am avut astfel de solicitări. Consecințele comoției cerebrale trebuie examinate în condiții staționare și tratate astfel încât să nu existe consecințe grave.
  • Psihiatrii susțin că persoanele care au suferit un accident, au suferit o leziune cerebrală traumatică, precum și personalul militar care a suferit comoție cerebrală, sunt expuse riscului de dependență de droguri și alcool și de sinucidere. Am început să observăm consecințele de la războiul afgan. Sunt grele. Nimeni nu a vrut să se ocupe de ei, iar aceasta, desigur, este o mare gafă din partea statului.
  • Unul dintre primele noastre apeluri la serviciul medical chiar de la începutul ostilităților a fost pe tema asta. Există ordin de reabilitare medicală și psihologică. Și noi, băieți, vă vă cerem cu sinceritate: toți cei care au petrecut mai mult de 30 de zile în operațiuni de luptă ar trebui să fie trimiși la reabilitare medicală și psihologică, așa cum se precizează în ordin.
  • Ministerul Apărării are un astfel de ordin, da. Pentru că atunci când a fost războiul afgan, ai noștri nu au recunoscut că la oamenii care au luptat există PTSD (sindromul de stres post-traumatic – n.tr.). I-au ignorat pe psihanaliştii noştri şi pe organizaţiile de veterani americani care ştiu să lucreze cu PTSD.
  • După Cecenia, trupele interne au fost primele care l-au făcut. Au deschis cabinete de psihoterapie în spitalele lor. Aceeași muncă se face și cu poliția, acesta este un serviciu vechi. Dar s-au adaptat și la timpul războiului.
  • (Vă contactează rudele celor mobilizați în LPR și DPR?) – Acestea sunt dificultăți suplimentare pentru noi. Acolo a fost mobilizată aproape întreaga populație masculină, indiferent dacă era sau nu supusă mobilizării. Pe această problemă, am trimis o solicitare șefului administrației prezidențiale a Rusiei [Anton Vaino]. Însă sistemul de stat nu era pregătit să răspundă în mod semnificativ la cererea cetățenilor care locuiesc în state prietene.
  • S-a raportat că acolo băieți de la colegii au fost mobilizați și trimiși în zona de război. E bine că ne-am implicat și am dublat solicitarea către ofițerii noștri din raion. Avem „tovarășii noștri de luptă” – ofițeri cu care cooperăm din 1995 și am lucrat în timpul războaielor anterioare. Desigur, ei reacționează, sunt oameni normali, cu grade și pot comanda. Au găsit acest grup, încălțați, îmbrăcați, hrăniți. Dar nu l-au putut lua din prima linie, pentru că nu se știe cui se supune totul.
  • Rudele ne-au scris ulterior cu recunoștință pentru faptul că cei dragi au avut o legătură, au fost hrăniți și le-au fost oferite îngrijiri medicale. Deci ceva merge, dar, în general, până acum toate acestea sunt foarte dificile și neplăcute.
  • (Se pun întrebări despre răscumpărarea soldaților?) Părinților ai căror copii sunt în captivitate, le spun imediat: „Fără bani”. Doar escrocii vor cere o răscumpărare. De la începutul [războiului], au fost mulți.
  • Acum nu pot exista contacte subterane prin care să fie posibilă răscumpărarea prizonierilor. Partea ucraineană îi ține pe prizonieri oficial și încearcă să-i țină în condiții de siguranță.
  • (Cu ce ​​altceva se mai confruntă soldații?) A existat o plângere despre cum băieții au scăpat din captivitate, s-au salvat fugind prin grădini de legume, s-au întors la unitate fără arme și acolo li s-a cerut să returneze banii pentru ele. O altă poveste: au fost exerciții înainte de război, militarii și-au predat muniția, iar când au refuzat să meargă pe front, superiorul a început să le ceară bani: „Unde este vesta antiglonț? Mi-ai dat-o sau nu? Trebuie să plătești.”
  • Am întâlnit asta în Cecenia. În cel de-al doilea război cecen, omul s-a întors din captivitate și, în parte, i s-a prezentat numărul de arme pierdute, pe care nici măcar nu le putea lua în KamAZ. Ne asigurăm că nu există rechiziții de la băieți, iar pe astfel de probleme scriem la parchet.
  • Băieții înșiși, când vorbesc despre aceste cazuri, nici măcar nu știu cine încasează bani de la ei. Soldații spun „ei”, dar cine sunt acești „ei”, nu știu. Dar un semnal ne este suficient: va veni procurorul și va rezolva lucrurile.
  • (Ce altceva vă mai spun rudele soldaților?) De exemplu, sună și spun că nu cred [ceea ce li se spune de la Ministerul Apărării] sau povestesc întreaga viață a unei persoane dragi de la bun început.
  • (Este munca din acest război diferită de cea din alte conflicte?) E haos. Acum, dezordinea este de așa natură încât nu ne-am mai întâlnit niciodată cu așa ceva, deși avem o practică mare și s-au întâmplat lucruri diferite. Dar ca operațiunile militare să se dezvolte atât de repede, atât de crud și la o asemenea amploare – asta e o premieră.
  • Încercăm acum să nu evaluăm sistemul, ci să găsim legături de lucru în el, astfel încât să ajute în mod eficient la protejarea drepturilor soldaților, răniților, morților și rudelor acestora.

KOMMERSANT | În Rusia, se lasă ceața pe construcția navelor de transport LNG / Semnificațiile unei decizii luate în Coreea de Sud

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here