VIDEO | Membrii juriului de la festivalul Sundance au ieşit din sală, la premiera filmului „Magazine Dreams”, pentru că organizatorii nu a reuşit să asigure subtitrarea

Membrii juriului de la festivalul Sundance au ieşit din sală, vineri seară, la premiera filmului „Magazine Dreams” pentru că organizatorii nu a reuşit să asigure subtitrarea adecvată pentru audienţa cu deficienţe de auz şi surzi, în condiţiile în care una dintre membrele juriului, Marlee Matlin, se încadra la această categorie, relatează „Variety”, potrivit News.ro.

Membrii juriului de la secţiunea dramă – format din Jeremy O. Harris, Eliza Hittman şi Marlee Matlin – au decis să părăsească în mod colectiv filmul, la începutul acestuia, după ce un dispozitiv de subtitrare pus la dispoziţia lui Matlin nu a funcţionat.

Deşi dispozitivul a fost reparat câteva ore mai târziu, gestul juraţilor a subliniat o problemă cu care se confruntă festivalul american, acuzat că nu are capacitatea de a face filmele accesibile tuturor spectatorilor.

Potrivit mai multor surse, juriul şi-a exprimat în repetate rânduri nemulţumirea atât faţă de Sundance, cât şi faţă de cineaşti, că filmele care rulează în competiţia din acest an nu au subtitrări. La alte festivaluri internaţionale, inclusiv la Cannes şi Veneţia, filmele sunt subtitrate pe ecran în mai multe limbi.

În cererea de acreditare pentru Sundance din acest an, participanţii au fost întrebaţi dacă au nevoie de acces la subtitrare. Cu toate acestea, mai multe surse afirmă că unii cineaşti au refuzat solicitarea de a oferi subtitrări deschise pe ecran, invocând costurile şi timpul asociat cu realizarea operaţiunii.

Sursele „Variety” mai spun că unii clienţi au sugerat chiar că includerea subtitrărilor pe ecran ar putea afecta preţul filmului pe piaţă.

Sundance a făcut eforturi mari în trecut pentru a se adapta persoanelor cu diverse dizabilităţi. În acest an, doi interpreţi în limbajul semnelor au însoţit conducerea festivalului şi pe cineaşti pe scenă pentru alocuţiunile din deschidere şi la sesiunile de întrebări şi răspunsuri după proiecţii.

Sursele spun că festivalul a încercat să ocolească refuzul echipei „Magazine Dreams” de a furniza subtitrărea şi i-a oferit lui Matlin tehnologie alternativă, care a funcţionat defectuos. Ora de începere a premierei a fost amânată cu 45 de minute, din cauza unei probleme tehnice, dar rămâne neclar dacă aceasta a avut legătură cu subtitrarea.

„Magazine Dreams” este regizat de Elijah Bynum şi are ca personaj un culturist de culoare, interpretat de Jonathan Majors.

Festivalul a precizat ulterior că juraţii care au ieşit din sală intenţionează să vizitoneze separat filmul, în grup, înainte de încheierea Sundance, prevăzută în weekendul viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here