„Mica unire” propusă de Borisov: Serbia-România-Bulgaria-Macedonia de Nord-Grecia

Sursa: Facebook

Lucrăm la ideea ca țările din Balcani să își alinieze sistemele de taxare, astfel încât prețul pe kilometru să poată fi același în diferitele state – acest lucru va ajuta mult businessul, consideră Boiko Borisov, într-un interviu acordat canalului 1 al televiziunii sârbe, o parte din acesta fiind publicat şi pe pagina sa de Facebook, citat de Mediapol.

În faţa jurnaliştilor, în apropiere de Haskovo, în timp ce verifica lucrările de construcţie la o conexiune de gaze cu Grecia, el s-a dezlănţuit şi a propus că Bulgaria să facă schimb de câte un port cu Grecia.

„Unul dintre marile noastre păcate este că în Bulgaria autostrăzile sunt gratuite pentru bulgari. Când intră în Serbia, Grecia, Macedonia de Nord, îşi plătesc, iar în Bulgaria este gratuit. Aşa i-am învăţat”, a mai spus el.

La întrebarea de ce stau lucrurile astfel el a răspuns: „Noi nu am avut nicio autostradă. Ne-am bucurat atât de mult când au început să apară – Tracia, Mariţa, Struma, Liulin – că nici nu ne-am gândit la asta. Iar oamenii s-au obişnuit. Dar asta nu este cea mai mare problemă, economia progresează, sistemul de taxare urmează să se introducă”.

După care premierul bulgar îşi prezintă viziunea legată de un sistem unic de taxare în Balcani – „pentru ca taxa de tir şi cea pentru turişti pe teritoriul Serbiei, Bulgariei, Macedoniei de Nord, chiar şi în Grecia şi România, să fie identică”.

Între timp, ediția sârbă a publicaţiei Daline a estimat că taxa rutieră pentru a călători pe autostradă de la Belgrad până la granița cu Bulgaria va costa 1 290 de dinari, ceea ce este puțin peste 10 euro.

Întrebat cum ar putea fi accelerată trecerea frontierei bulgaro-sârbe, Borisov a spus că „punctele bulgare de control la frontieră au fost construite pe timpuri astfel încât acestea să nu fie trecute de oameni, am avut reţele, au fost făcute autostrăzile astfel încât bulgarii să nu fugă în Iugoslavia”. Acum însă lucrurile stau în mod diferit şi se lucrează la extinderea PCTF Kalotina.

„Borisov și președintele Vucic discută ideea de a face acolo benzi rapide, astfel încât traficul de tranzit să fie ușor de trecut, de plătit și parcurs. Aceasta este calea cea mai directă”, a mai spus premierul pentru televiziunea sârbă.

El a mai spus, de asemenea, că l-a invitat pe președintele sârb Aleksandar Vucic în Bulgaria, să vadă progresele legate de construcția conductei de gaz Balkan Stream, care este o continuare a proiectului rus Turk Stream, în adâncul Mării Negre şi Turcia.

Două zile mai târziu, el inspectează modul în care se desfășoară lucrările de construcţie la interconectorul între Bulgaria și Grecia și – după ce în ziua anterioară, la inaugurarea unei autostrăzi de la granița bulgară până la Nis – a anunțat că Serbia are deja porturi la Varna și la Burgas, a dezvoltat ideea unui schimb de porturi din Grecia.

„Bulgaria și Grecia trebuie să aloce astfel resurse și oportunități pentru a utiliza Marea Neagră și Dunărea, iar noi – Marea Egee”, a declarat premierul Borisov.

El a subliniat că interconectarea de gaze Bulgaria-Grecia ne leagă direct cu Alexandroupolis și vor fi discutate posibilitățile de a construi un drum între Alexandroupolis și Dimitrovgrad, pentru a conecta Marea Neagră și Marea Egee.

„Să facem un schimb de port fără taxe. Grecia va avea Marea Neagră, noi vom avea
Marea Egee, iar asta fără războaie, pe baza unei cooperări reciproc avantajoase”, a mai spus Borisov.

Sursa: RADOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here