Mihai Șora o apără pe Irina Rimes în scadalul Brâncuși: „Ce suflet schingiuit trebuie să ai ca să batjocoreşti un copil talentat şi inteligent”

Sursa: Facebook

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 103 ani, intervine în scandalul Irina Rimes – Brâncuși. Acesta spune, într-o postare publicată duminică pe Facebook, că Rimes, în vârstă de 28 de ani, are tot timpul din lume să învețe despre Constantin Brâncuși.

„Pun rămăşag că agitaţii «brâncuşologi» apăruţi peste noapte sunt aceiaşi care, nu de mult, căutau pe ascuns aria cercului. Ce suflet schingiuit trebuie să ai ca să batjocoreşti un copil talentat şi inteligent, scoţând din tastatură, la suprafaţa ecranului tău, frustrări, eşecuri personale, infirmităţi morale…   

Am spus deja: copilul Irina are timp să înveţe câte în Lună şi în stele despre Brâncuşi: va învăţa din mers, odată cu alţi copii, cu cei care o preţuiesc şi cresc alături de dumneaei. Poate chiar, într-o bună zi, va compune un cântec despre Brâncuşi, despre arta lui, despre zbor sau despre Muza dormind: iar cântecul acela cu siguranţă va fi mai viu şi mai coerent decât nişte exegeze absurde ori insipide.   

Bună dimineaţa tuturor. Vă doresc o săptămână rodnică“, a scris Mihai Șora pe Facebook.

Irina Rimes ce a fost numită Ambasador Onorific al Zilei Naţionale „Constantin Brâncuşi“ 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here