Ministrul Predoiu, de Ziua Holocaustului: Sunt profund solidar cu poporul evreu şi cu statul Israel, care se confruntă cu provocări şi ameninţări grave

Sursa: Facebook

Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu afirmă luni, în mesajul transmis cu ocazia Zilei de Comemorare a Holocaustului, că, în acest moment solemn, este profund solidar cu poporul evreu şi cu statul Israel, care se confruntă cu provocări şi ameninţări grave, el subliniind că, în acest moment de comemorare a Holocaustului, învăţăm şi din trecutul nostru şi ne amintim că pacea şi coexistenţa paşnică sunt cele mai preţioase valori ale umanităţii. ”Suntem datori să combatem orice tendinţă de alunecare către extremism, orice apropiere, evidentă sau mascată, ce s-ar putea plasa în registru antisemit, rasial ori discriminatoriu”, consideră ministrul de Interne, potrivit News.ro.

”În acest moment solemn al Zilei Holocaustului, sunt profund solidar cu poporul evreu şi cu statul Israel, care se confruntă cu provocări şi ameninţări grave. Condamn ferm atacurile teroriste care au avut loc şi, cu inima plină de compasiune şi solidaritate, doresc să transmit sincere condoleanţe familiilor victimelor. Statul Israel are dreptul, garantat de legislaţia internaţională, de a se apăra împotriva terorismului. Nicio naţiune nu ar trebui să trăiască cu frica permanentă a atacurilor asupra cetăţenilor săi. În acest moment de comemorare a Holocaustului, învăţăm şi din trecutul nostru şi ne amintim că pacea şi coexistenţa paşnică sunt cele mai preţioase valori ale umanităţii. Sper ca lecţiile dureroase ale istoriei să ne îndrume spre un viitor în care niciun popor sau comunitate să nu mai fie ameninţat de violenţă şi ură, iar oamenii să poată trăi în pace şi prosperitate”, transmite Prdoiu.

El subliniază că data de 9 octombrie, când marcăm Ziua Holocaustului, stă sub semnul asumării şi al responsabilităţii pentru tragicele evenimente din perioada celui de Al Doilea Război Mondial, dar este şi un reper al angajamentului fiecăruia dintre noi ca fapte de acest fel „să nu se mai repete”.

”Această Zi se constituie şi ca un  moment de reflecţie asupra viitorului, asupra acelui viitor pe care noi îl construim pentru generaţiile care vin, un viitor bazat pe adevăr, pe respect reciproc, pe cunoaşterea realităţilor istorice. Este, de aceea, firesc să oferim copiilor noştri acces neîngrădit la trecut, la toate acele momente semnificative pentru evoluţia unei naţiuni. Salut şi susţin predarea în şcoli a cursului „Istoria Evreilor. Holocaustul”, materie care contribuie nu doar la familiarizarea unei generaţii aflate la vârsta maturităţii cu istoria, cultura şi tradiţiile evreilor din România, ci şi la promovarea şi consolidarea valorilor esenţiale pentru progres: libertate, democraţie, identitate. Recunoaşterea greşelilor trecutului este semnul maturităţii unei naţiuni, parte a fundamentului pe care s-a construit o naţiune modernă şi puternică. În acelaşi timp, realităţile politice, economice, geopolitice reclamă precauţie din partea instituţiilor statului, dar şi a simplilor cetăţeni”, adaugă ministrul Afacerilor Interne.

În opinia sa, suntem datori să combatem orice tendinţă de alunecare către extremism, orice apropiere, evidentă sau mascată, ce s-ar putea plasa în registru antisemit, rasial ori discriminatoriu.

”Iar pe cei seduşi, astăzi, de o iluzorie siguranţă pentru care ar plăti cu propria libertate îi îndemn să facă recurs la istoria recentă, interbelică sau postbelică, şi să se aplece cu sinceritate şi asumare asupra a ceea ce au fost Progromurile de la Bucureşti, Dorohoi, Iaşi ori deportarea evreilor şi romilor în Transnistria”, spune ministrul.

În acelaşi timp, el afirmă că şi-ar dori să purtăm în suflet imaginea luminoasă a unor oameni, pe care fiecare dintre noi ar fi trebuit să îi cunoaştem din cărţile de istorie, acei „Drepţi între popoare”  care au avut curajul să lupte pentru dreptate şi adevăr, unii chiar cu preţul vieţii, cum au fost: Traian Popovici, Viorica Agarici ori Regina Mamă Elena.

”Trebuie să înţelegem că Holocaustul nu este doar apanajul istoriei şi al istoricilor, ci este o reflexie a noastră ca oameni, capabili de  cruzime şi ură ori de nobile manifestări de bunătate şi umanitate. Holocaustul este, dincolo de discuţiile morale, teologice şi etice, o expresie a firii umane. Când vom accepta şi vom înţelege acest aspect în profunzimea lui şi vom depăşi conceptul de Holocaust ca simplă „lecţie” a trecutului vom fi cu adevărat liberi şi suficient de puternici pentru a ne construi un viitor în afara oricăror temeri legate de experienţele funeste ale trecutului. Educaţia – în familie şi şcoală, cunoaşterea adevărului istoric, curajul şi inteligenţa sunt ancore ale unei lumi în care evenimente ca cele pe care le comemorăm astăzi „să nu se mai repete”!”, conchide Cătălin Predoiu.

„E o situație de tip Anna Frank. M-am baricadat în camera de securitate și mă străduiam să pricep ce se întâmplă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here