Mugur Isărescu: Rata anuală a inflaţiei în trimestrul 3, accelerată pentru că s-au eliminat plafoanele pentru electricitate şi au crescut cotele TVA şi nivelul accizelor
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că rata anuală a inflaţiei în trimestrul 3 al anului a accelerat pentru că s-au eliminat plafoanele pentru tarifele la energie electrică şi pentru că au crescut cotele de TVA şi nivelul accizelor. De asemenea, Isărescu a adăugat că s-a înregistrat şi o dinamică ridicată a costurilor unitare cu forţa de muncă în anumite sectoare. ”Faţă de prognoza din vară din raportul de inflaţie precedent, avem o curbă sensibil mai ridicată a inflaţiei”, a arătat el, potrivit News.ro.
Mugur Isărescu a prezentat, vineri, raportul asupra inflaţiei pe trimestrul 3.
”Rata anuală a inflaţiei a accelerat în trimestrul 3 – 2025 datorită următorilor factori: s-au eliminat plafoanele pentru tarifele la energie electrică, au crescut cotele TVA şi nivelul accizelor. Apoi, am avut o dinamică ridicată a costurilor unitare cu forţa de muncă în anumite sectoare, în special în industria alimentară, la serviciile de piaţă şi am avut şi o continuare a tendinţei ascendente a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt, în sensul temperării creşterilor de preţ, avem o temperare a cererii de consum, apoi o evoluţie echilibrată, să-i spunem benignă, în ceea ce priveşte cotaţiile internaţionale ale petrolului şi s-a beneficiat şi de corecţii consistente în sensul scăderilor la preţurile legumelor şi fructelor”, a afirmat Mugur Isărescu.
El a explicat efectul avut asupra ratei anuale a inflaţiei de eliminarea plafoanelor pentru tarifele la electricitate.
”Eliminarea plafoanelor pentru tarifele la electricitate în iulie a avut un efect direct de 2,3 puncte procentuale asupra ratei anuale a inflaţiei. Apoi, tariful mediu pentru consumatorii casnici şi preţul en gros la energie electrică arată că, şi după aceste creşteri, preţurile sau nivelul tarifului se înscrie relativ în ceea ce constatăm a fi pe piaţă, dar nu întrevedem majorări suplimentare”, a declarat guvernatorul BNR.
Isărescu a adăugat că o moderare a ritmului de creştere economică a principalilor parteneri comerciali va afecta şi România.
”Legat de ce se întâmplă în Europa şi în lume, avem câteva noutăţi, o moderare a ritmului de creştere economică a principalilor parteneri comerciali ne va afecta şi pe noi. Suntem integraţi în mare măsură în lanţul de producţie european. Avem o anticipare a Băncii Centrale Europene privind o temperare a inflaţiei concomitent cu relaxarea treptată politicii monetare. Totuşi inflaţia de bază, în special componenta serviciilor, se menţine la nivel ridicat şi în Europa şi în zona euro şi o temperare semnificativă faţă de perioada precedentă a ritmului deprecierii dolarului american faţă de euro”, a transmis Isărescu.
El a explicat ce s-a subestimat în vară în raportul privind inflaţia.
”Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicilor preţurilor de consum are o traiectorie descendentă cvasi-continuă, cu o ajustare amplă în trimestrul 3, anul viitor, o reducere de cinci puncte procentuale, atunci când iese din baza de calcul impactul direct al şocurilor pe calea ofertei. Faţă de prognoza din vară din raportul de inflaţie precedent, avem o curbă sensibil mai ridicată a inflaţiei. Ce s-a subestimat în vară? S-a subestimat, în primul rând, impactul măsurilor administrative, liberalizarea pieţei de energie electrică şi majorarea impozitelor indirecte din trimestrul 3, mai ales pe partea de electricitate, şi, de asemenea un impact care e greu de măsurat al anticipaţiilor inflaţioniste şi care s-a conturat”, a afirmat Isărescu.
El a declarat că, în acest mediu politic şi social tensionat, creşterile de preţuri sunt împinse mai sus decât analiştii BNR au anticipat în vară.
”Este un mediu politic şi social destul de tensionat în ţară în această perioadă şi bineînţeles că toate aceste discuţii împing creşterile de preţuri mai sus decât am anticipat noi în lunile de vară. Avem aceleaşi perspective după ce indicele preţurilor de consum iese din impactul majorărilor şocului determinat de creşterea preţurilor la electricitate şi creşterea impozitelor are loc o scădere abruptă a indicelui preţurilor de consum şi se reintră în intervalul ţintei în trimestrul 1 – 2027”, a mai declarat guvernatorul BNR.
Isărescu: Încercăm să nu accentuăm intrarea economiei în recesiune. Facem acest efort să dăm inflaţia în jos, păstrând actuala rată de dobândă de politică monetară/ Inflaţia va rămâne undeva în jur de 9%, după care va scădea mai mult
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a anunţat că sunt luate măsuri care să nu accentueze intrarea economiei în recesiune şi că se face acest efort de a da ”inflaţia în jos”, păstrând actuala rată de dobândă de politică monetară, el adăugând că acestea nu sunt lucruri uşoare nici pentru BNR. ”Inflaţia va rămâne undeva în jur de 9%, după care va scădea mai mult, conform comunicatului. Am ajuns la un platou. Vedem pozitiv şi faptul că nu s-a depăşit 10%, era un prag mai degrabă psihologic”, a afirmat Isărescu.
Mugur Isărescu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, cum percepe Produsul Intern Brut în trimestrul 4 şi anul viitor, în condiţiile în care în trimestrul trei s-a înregistrat o scădere de 0,2%, care nu înseamnă recesiune, dar poate fi un semnal de alarmă.
”Poate fi un semnal de alarmă în sensul că se adevereşte ceea ce era de aşteptat. Când iei asemenea măsuri de corecţie fiscală se reduce cererea internă, cererea de consum, toată lumea vorbeşte despre acest lucru şi, bineînţeles, activitatea economică scade. Dar ceea ce încercăm să facem, împreună cu Guvernul, pentru că este vorba de un program comun, corecţia este fiscală, dar şi noi ne adaptăm politicile monetare în funcţie de această corecţie, e vorba şi de un program de corecţie care este sprijinit de Uniunea Europeană, să evităm recesiunea”, a afirmat Mugur Isărescu.
El a subliniat că se iau măsuri pentru ca economia să nu intre în recesiune.
”Nu este uşor, în general, când încerci să ieşi dintr-o politică prociclică, şi asta facem acum, încercăm să ieşim dintr-o politică prociclică, pe parcursul a doi-trei ani de zile s-a tot stimulat cererea şi, până la urmă, am ajuns să stimulăm producţia pe plan extern. Asta a însemnat lărgirea deficitului. Pentru început tot prociclic eşti, poţi să te dai peste cap, să încerci diverse combinaţii. Important este ca această prociclicitate să nu fie accentuată. De aceea, încercăm să nu accentuăm intrarea economiei în recesiune. Facem acest efort să dăm inflaţia în jos, păstrând actuala rată de dobândă de politică monetară, ceea ce nu este uşor nici pentru noi”, a explicat guvernatorul BNR.
El a subliniat că pentru tot anul creşterea economică va fi pozitivă.
”Vă spun acum pe bază şi de speranţă, şi de experienţă proprie: nu cred că vom avea două luni de creştere negativă, ceea ce ar defini recesiunea. Dar, oricum, şi în această variantă, să zicem că şi în trimestrul 4 faţă de trimestrul 3 o să avem ceva cu minus, pentru întreg anul creşterea economică este pozitivă, ceva în jur de 1%. Acum este 1,5% parcă”, a declarat Isărescu.
El a mai fost întrebat cum s-ar putea ajusta factorii care au dus la creşterea inflaţiei, printre care tarifele la energia electrică.
”Ele trenează şi vor mai trena probabil câteva luni, pentru că, de exemplu, creşterea preţului la electricitate influenţează şi cererea de consum, influenţează şi costurile la nivelul întreprinderilor. Efectele nu se pot disipa rapid, e o perioadă prea scurtă, dar, de data aceasta, cred că estimările noastre sunt mai apropiate de ceea ce se va întâmpla, adică inflaţia va rămâne undeva în jur de 9%, după care va scădea mai mult, conform comunicatului. Am ajuns la un platou. Vedem pozitiv şi faptul că nu s-a depăşit 10%, era un prag mai degrabă psihologic”, a transmis Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR: Euro nu are cum să coboare sub 5 lei/ Din vară aproape că nu am mai intervenit/ Piaţa valutară este stabilă
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat că moneda euro nu are cum să mai coboare sub pragul de 5 lei şi a precizat că, din vară, BNR aproape că nu a mai intervenit asupra cursului. El a explicat că piaţa valutară este stabilă şi că nu sunt motive pentru a fi tulburată.
Mugur Isărescu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă euro ar putea să mai coboare sub 5 lei.
”Nu. Poate este o dorinţă, dar nu are cum să mai coboare sub 5 lei. Am spus că exista o perioadă de relativă stabilitate a cursului, determinată, pe de o parte de intrările de capital, ca şi intrări de fonduri europene. Pot să fac o declaraţie pe care, de regulă, nu o fac şi nu o facem, nimeni la Banca Naţională, o să vă spun că din vară aproape că nu am mai intervenit. Am intervenit de câteva ori şi am cumpărat valută ca să putem menţine această relativă stabilitate”, a declarat guvernatorul BNR.
Isărescu a explicat şi ce înseamnă acest lucru.
”Faptul că piaţa valutară este stabilă. Pot să fac un comentariu fără să fiu criticat. Ne arată că pieţele, piaţa monetară internă, pieţele externe, piaţa valutară sunt mulţumite cu actuala combinaţie de nivel al ratei dobânzii la lei, nivelul cursului de schimb, mişcările de capitaluri în şi afara Uniunii Europene. Nu avem de ce să tulburăm piaţa, să intrăm noi peste ea ca să îi facem ce? O lăsăm în pace. Dacă cineva v-ar întreba, în ultimele luni chiar avem un fel de free floating, în sensul de a nu interveni pe piaţă”, a afirmat Mugur Isărescu.
Isărescu: Nu cred că se va majora TVA, nu avem motive/ Ar afecta foarte mult păturile mai sărace/ Anul viitor vor creşte veniturile pentru că bună parte din cele din 2025 s-au bazat pe un TVA redus
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat că nu crede că se va majora Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) deoarece nu sunt motive pentru o asemenea măsură. El consideră că, dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar fi afectate şi mai mult păturile sărace. Isărescu a afirmat că anul viitor vor creşte veniturile, explicând că o bună parte din cele din 2025 s-au bazat pe o TVA redusă.
”Eu nu cred că se va majora TVA-ul. Nu avem motive să-l majorăm. El este şi un impozit regresiv, ar afecta foarte mult păturile mai sărace. Dar, citind tot ce apare prin presă şi la unii analişti, se uită un singur lucru: că în prezent, cu numai trei luni de aplicare a acestui program: august, septembrie, octombrie, direcţia este chiar foarte bună faţă de datele reale, că toată lumea se uită la ceea ce fusese raportat. Or, raportările nu erau chiar solide. Erau făcute pe baza unui program bugetar care era uşor depărtat de realitate. Eu cred că termenul în care se fac judecăţi, că va trebui să mai facem, să mai dregem, termenul de trei luni este mult prea scurt ca să ne repezim să spunem: nu merge sau merge prost. Mai trebuie să mai aşteptăm câteva luni. Direcţia în care funcţionează sau merge acest program este pozitivă şi veniturile, deci nu ar trebui numai să reducem cheltuielile la anul, vor creşte veniturile, pentru că o bună parte din veniturile anului 2025 s-au bazat pe un TVA redus, pe accize reduse şi aşa mai departe”, a declarat Mugur Isărescu, vineri, într-o conferinţă de presă.
El a subliniat că se observă o îmbunătăţire radicală a încrederii în măsurile luate de ţara noastră.
”M-aţi întrebat şi pe mine, că ne interesează bineînţeles, şi trebuie să vă spun că sprijinim programul guvernamental de corecţie cu toate forţele noastre, forţele noastre înţelegând apariţiile publice şi discuţiile pe care le avem cu finanţatorii internaţionali şi observăm o îmbunătăţire radicală a încrederii în programele României. Acest lucru este bun, dar puteţi să aveţi discuţii mai detaliate cu Consiliul Fiscal, cu preşedintele actual al Consiliului Fiscal, cu preşedintele precedent, care este şi consilierul onorific al premierului. Eu salut ieşirile lor publice, care sunt şi profesioniste, şi echilibrate”, a explicat Mugur Isărescu.
Isărescu, despre o posibilă majorare a salariului minim: Trebuie multă precauţie. Şi înclin pe această precauţie. Dar decizia este politică
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a afirmat trebuie multă precauţie în legătură cu o posibilă majorare a salariului minim de anul viitor. ”Şi înclin pe această precauţie. Dar decizia este politică. Mai mult de-atâta nu îmi permit să spun”, a adăugat el.
Mugur Isărescu a fost întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă, în cazul în care anul viitor s-ar majora salariul minim, acesta este un motiv de creştere a inflaţiei.
”Sunt precaut. Este o decizie politică. În esenţă, ministrul de Finanţe s-a exprimat foarte clar, spunând că trebuie să ne uităm şi la majorările din ultimii ani ale salariului minim, care au fost substanţiale. Deci, până în anul 2025. Şi, pe de altă parte, eu înţeleg că impozitarea care s-a aplicat, fiind regresivă, îi afectează pe cei cu salariile, cu veniturile mici. Dar aici trebuie multă precauţie. Şi înclin pe această precauţie. Dar decizia este politică. Mai mult de-atâta nu îmi permit să spun”, a afirmat guvernatorul BNR.
El a subliniat că România a recâştigat destul de repede credibilitatea pieţelor internaţionale.
”Îmi permit să mai spun un lucru, apropo de discuţiile de revenire, de oprire, de nefuncţionare a pachetului actual: noi am recâştigat foarte greu, dar destul de repede, credibilitatea pieţelor internaţionale. Se poate pierde. Dacă facem paşi înapoi sau, să zic aşa, arătăm nehotărâre. Programul trebuie să continue, programul de corecţie, mă refer”, a declarat Mugur Isărescu.