Legendara Nadia Comăneci a fost una dintre marile surprize ale organizatorilor Jocurilor Olimpice de la Paris, ea aflându-se alături de Serena Willaims, Rafael Nadal şi Carl Lewis în ambarcaţiunea care a dus torţa olimpică pe Sena, spre Grădinile Tuileries.
“Momente emoţionante şi memorabile“, a scris Nadia în social media, după prezenţa la Paris, potrivit News.ro.
Legendarii Nadia Comăneci, Carl Lewis, Serena Williams şi Rafael Nadal s-au aflat în ambarcaţiunea care au dus flacăra olimpică, pe Sena, la Grădinile Tuileries, pentru a fi aprins vasul olimpic.
Torţa olimpică a ajuns apoi la trei sportivi paralimpici, Alexis Hanquinquant, Nantenin Keïta şi Marie-Amélie Le Fur, care au continuat parcursul alături de Amelie Mauresmo şi Tony Parker. Au mai purtat torţa şi marele handbalist Michaël Guigou, dar şi scrimerul Jean-François Lammou. De asemenea, lor li s-au alăturat Allison Pineau pFélicia Ballanger, Florian Rousseau, Émilie Le Pennec, David Douillet, Clarisse Agbégnénou, Alain Bernard, Laure Manaudou, Renaud Lavillenie, Laura Flessel şi Charles Coste.
Judoka Teddy Riner şi Marie Jose Perec au aprins flacăra în vasul olimpic.
Preşedintele Iohannis a stat lângă Maia Sandu la ceremonia de deschidere a JO












