Președintele și-a prins capul în laț vrând capul premierului. E grăitor acum momentul “Predoiu-premier”, din campania lui Nicușor Dan

În clipa de față, peisajul politic pare tot mai complicat: pe de o parte, moțiunea de cenzură are șanse mari să treacă; dar pe de altă parte, nici nu există garanții sută la sută că asta se va și întâmpla.

Are șanse mari să treacă, întrucât PSD și AUR au împreună grosul voturilor necesare, iar ceea cele care le mai rămân de adăugat nu sunt imposibil de strâns.

Impresia că moțiunea are șanse mari să treacă este totodată întărită de alți trei factori:

1. Semnăturile strânse pentru depunerea ei sunt în număr mai mare decât cel minim necesar.
2. În interiorul PNL, există cel puțin o minoritate sincer interesată de căderea lui Ilie Bolojan și, astfel, de teoretica slăbire aferentă a lui în interiorul formațiunii. Prin unele voci, această minoritate s-a exprimat deja în sensul nevoii de a continua guvernarea în actuala formulă de coaliție, chiar dacă fără Bolojan premier. Asta nu înseamnă că, la vedere, acei parlamentari liberali care se regăsesc în această minoritate ar vota moțiunea, cot la cot cu PSD și AUR. Dar poate însemna că această minoritate ar fi dispusă să contribuie la efortul din culise, de persuadare a parlamentarilor din alte grupuscule să se alăture demersului PSD-AUR. În zilele astea pline de incertitudini, un lucru e totuși sigur: în Parlament se negociază intens și atragerea de voturi anti-Bolojan, și atragerea de voturi pro-Bolojan, iar acesta e un factor care poate face datele problemei să tot varieze de la zi, eventual până în ultima zi (5 mai).
3. Președintele Nicușor Dan a dat suficiente semnale publice pentru a fi lămurit pe toată lumea că chiar nu are o problemă cu căderea lui Ilie Bolojan; ba, a părut uneori că ar privi chiar amical un astfel de rezultat.

Senzația, în schimb, că moțiunea de cenzură nu are garanții sută la sută de realizare e validată de următoarea realitate:

1. Pentru ca guvernul său să rămână în funcție, Ilie Bolojan trebuie să facă rost de 22 de voturi din rândul parlamentarilor care au semnat moțiunea. Nu este un număr imposibil de atins, deși nici un număr mic nu este.
2. Un deputat afiliat PSD a anunțat că nu va vota moțiunea, iar un deputat și un senator PSD au demisionat din partid după declanșarea crizei politice.
3. Aleșii care au intrat în Parlament pe listele POT au anunțat că nu vor vota moțiunea PSD-AUR dacă cele două partide nu oferă o soluție clară de guvernare a țării. Cu alte cuvinte, dacă PSD și AUR nu își vor asuma guvernarea. Desigur, în zilele următoare, pe fondul negocierilor intense din Parlament, acest grup fie va rămâne intact și va merge până la capăt pe linia asta, fie se va sparge – unii votând totuși moțiunea, iar alții nu. Dar valoarea de semnal a unei asemenea poziționări nu poate fi trecută cu vederea. În orice caz, pentru un PSD care până acum, public, considerase AUR un partid extremist și pentru un PSD care, pe deasupra, tot insistă că nu a bătut palma cu AUR să și dea noul guvern, a anunța înaintea moțiunii că de fapt mințise și, deci, ar avea planuri se guvernare cu AUR, ar fi extrem de problematic. Nici pentru AUR nu ar fi mai simplu să admită că de fapt ăsta ar fi planul – o guvernare cu PSD – având în vedere că până acum AUR a acuzat PSD de toate relele din lume. Iar împreună, PSD și AUR au o și o problemă de credibilitate reciprocă: sondajele arată că alegătorii fiecăruia resping cu sete celălalt partid. De altfel, este emblematic faptul că europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a recunoscut, la Digi24, că în partid “au existat niște strâmbări din nas” față de colaborarea cu PSD.
4. În fine, Ilie Bolojan este mai motivat că oricine să caute până la capăt sprijin pentru guvernul său – căci nimeni nu ar avea atât de mult de câștigat (indiferent de deznodământ). O eventuală reușită a lui Bolojan în a doborî moțiunea PSD-AUR l-ar poziționa cu un ascendent fără precedent în raport cu toți ceilalți lideri politici – deopotrivă din partidul propriu și din afara lui, dar mai ales în raport cu Nicușor Dan. Un eventual eșec, ar fi putea fi și el transformat în trambulină pentru omul politic Ilie Bolojan, cu condiția ca la capătul acestei aventuri să rămână perceput de public drept omul ce s-a bătut ca un leu să reziste, în ciuda unor sorți atât de potrivnici.

Așadar, jocul moțiunii, deși unul cu echipe de calibru inegal, rămâne în momentul de față destul de deschis oricărui rezultat. E drept, cu mai multe șanse pentru demiterea lui Bolojan, dar nu cu zero risc de eșec pentru PSD-AUR (și Nicușor Dan) – iar acest din urmă detaliu e unul care merită notat și unul care oferă suficient combustibil pentru a alimenta lupta premierului până la capăt.

Rămâne pe mai departe interesant modul în care președintele Nicușor Dan pompează asigurări că România va păstra o direcție pro-europeană chiar dacă moțiunea trece, asta însemnând că la Palatul Victoria va fi un guvern fără AUR.

Pentru ca asta să se întâmple, însă, ar însemna ca USR să își asume o puternică decredibilizare în ochii propriului electorat, revenind asupra deciziei sale recente de a intra în opoziție dacă Bolojan este dat jos.

Ar mai însemna totodată și ca PNL să revină asupra unei decizii identice, anunțată chiar zilele trecute. Pentru acest partid, ar fi un gest realmente dramatic spre falimentar, căci, din punct de vedere al capitalului de încredere, Ilie Bolojan este pe post de creditor pentru PNL.

Un PNL care se află încă la o aruncătură de băț distanță de perioada fostei guvernări cu PSD-Ciolacu, în schema impusă de Iohannis, perioadă care a fragilizat maxim postura liberalilor.

Altfel, în ceea ce privește tandemul tot mai evident și contra naturii, Nicușor Dan-Sorin Grindeanu, observăm o pedalare-sincron a celor doi pe ideea că lucrurile ar trebui acceptate simplu și fără puseu lacrimogen: nu va fi guvernare cu AUR, doar pică Bolojan, coaliția “veche” nu ar avea motive să nu meargă înainte ca “nouă”.

Cam asta e esența mesajelor publice date zilele astea de Dan și Grindeanu. Semnele de întrebare pe care le ridică convergența lor de idei sunt multe și, pe alocuri, dureroase:

1. Pe ce se bazează, totuși, și unul și altul, din moment ce poziționările publice ale partidelor nu par a oferi ancore în acest sens? Căci UDMR nu intră la guvernare alături de AUR, iar PNL și USR au făcut cunoscut că nu intră la guvernare fără Bolojan.
2. Cum de a ajuns Nicușor Dan să accepte atât de ușor gălușca asta care-i place fix lui Sorin Grindeanu – evacuarea lui Ilie Bolojan din Palatul Victoria și continuarea nunții cu un mire repurtat dintre invitați?

Personal, nu am un răspuns la prima întrebare. Am, în schimb, o memorie rezonabil de bună, ce poate sugera unele lămuriri cu privire la cea de-a doua întrebare.

Pentru asta, nu trebuie decât să ne întoarcem cu un și un pic în timp.

Era perioada campaniei electorale pentru Cotroceni, când Nicușor Dan a dat câteva indicii despre cum vedea el Palatul Victoria, în caz că urma a fi ales președinte.

Prin prisma evoluțiilor din ultima jumătate de an, dar cu accent pe cele din ultima săptămână, acele indicii din martie 2025 capătă o incomparabilă putere de sugestie în aprilie 2026.

Iată, mai jos, bucata relevantă din dialogul purtat de Andreea Esca și Nicușor Dan, la Pro TV:

• Andreea Esca: Pe cine v-ați dori premier?
• Nicușor Dan: Îmi doresc multe persoane. Evident, există o mare presiune populară, socială, pentru domnul Bolojan, o persoană pe care o admir foarte mult. Numai că nu sunt un populist și, așa cum am spus – mi-aș dori, evident – numai că e o negociere între președinte și partidele pro-occidentale din Parlament.
• Andreea Esca: Aveți și pe altcineva în minte?
• Nicușor Dan: Sunt persoane care sut potrivite pentru funcția asta. Domnul Predoiu, de exemplu, e o persoană foarte potrivită”.

Cu umila-mi capacitate de interpretare, eu deduc că, pur și simplu, pentru Nicușor Dan soluția Bolojan-premier era, încă de la acea vreme, martie 2025, o oarece corvoadă.

Era o soluție din categoria “impuse”, băgată sub nasul său de “presiunea populară”, deși el nu era un “un populist”.

Așadar, Bolojan-premier nu a fost nicio clipă dorința sinceră a lui Nicușor Dan, dar probabil a văzut-o, tactic, ca pe o variantă ce-l ajuta să câștige voturi pentru a trece puntea.

Pe când, soluția Predoiu-premier (de reținut și faptul că a fost singura nominalizare cu putere de exemplu pe care Nicușor Dan a făcut-o în acel dialog) se impunea în mintea sa mai natural. Există, desigur, și varianta în care numele Predoiu să fi fost, în mintea lui Nicușor Dan, mai degrabă una generică. Dar și asta ar fi elocvent: Nicușor Dan tot ar păcătui destul fiind mai atașat de spiritul Predoiu decât de spiritul Bolojan.

De ce mai degrabă Predoiu și mai degrabă nu Bolojan?

Păi probabil că pentru un Nicușor Dan care a ținut să precizeze că “nu sunt un populist”, ceva în genul Predoiu se plia pe rațional și pe aritmetica unor negocieri raționale. Pe când Bolojan o fi sinonim cu emoția, deci iraționalul. Cu bruscarea mecanismului, nu cu adaptarea la tarele lui. Iar Nicușor Dan, olimpic la matematică, este un cartezian prin ADN, nu-i așa ?

Capul lui Ilie Bolojan, așadar, a fost și este dorit de mulți: de PSD, de AUR, de unii din PNL și (cel puțin în aceeași măsură) de Nicușor Dan.

Calculele președintelui – foarte ușor de suspectat a fi și de o pronunțată natură electorală, în perspectiva următoarelor prezidențiale – ar putea fi însă date peste cap: mai ales în caz că Bolojan va supraviețui moțiunii, dar chiar și în caz că va fi doborât.

Fără un partid al lui și totodată cu un electorat propriu care se simte deja profund tras pe sfoară, Nicușor Dan poate spera, din alierea de circumstanță cu Sorin Grindeanu, la securizarea flancului de termen scurt, însă are a se teme de vulnerabilitatea pe care și-a creat-o pe flancul de termen mediu.

Nicușor Dan devine greu de luat în serios. Și parcă seamănă cu ceva din Ion Iliescu