„Reuniunea Adunării Generale a ONU și-a lăsat audiența cu un sentiment atât de urgență cât și de deja vu. La viitoarea Conferință a ONU privind schimbările climatice, de la Glasgow, ONU trebuie să demonstreze că poate traduce chemările la acțiune – în special cele făcute de liderii țărilor în curs de dezvoltare – în progrese reale”, scrie Javier Solana, pentru Project Syndicate.
<< „Ne confruntăm cu cea mai mare cascadă de crize din viața noastră”, a declarat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres, în discursul său din deschiderea reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, în fața liderilor din cele 193 de țări membre. Când vine vorba de două dintre aceste crize – schimbările climatice și pandemia de COVID-19 – cele mai convingătoare povești le-au avut de spus liderii țărilor mai mici și în curs de dezvoltare, mai degrabă decât cei ai marilor puteri mondiale.
Ministrul nigerian al afacerilor externe, Hassoumi Massaoudou, de exemplu, a subliniat „efectele devastatoare” ale schimbărilor climatice din țara sa. Printre acestea se numără intensificarea secetei, precum cea din 2010, care a ucis aproximativ 4,8 milioane de bovine – aproximativ 25% din efectivul țării – cu un cost de peste 700 de milioane de dolari.
Între timp, creșterea nivelului mării amenință să provoace schimbări ireversibile ale ecosistemelor țărilor insulare din Pacific și chiar să le scufunde complet. „Va rămâne Tuvalu un stat membru ONU dacă în cele din urmă se va scufunda?”, a întrebat premierul Kausea Natano.
Faptul că țările în curs de dezvoltare se confruntă cu astfel de amenințări imediate și existențiale evidențiază imperativul moral al unei cooperări climatice eficiente. Dar și economiile dezvoltate ar trebui să fie motivate de interesul reflectat. Banca Centrală Europeană estimează că, fără acțiuni climatice, PIB-ul Europei va scădea cu 10%, provocând o creștere cu 30% a eșecurilor la plata datoriei în sistemul corporativ. Iar frecvența și intensitatea crescândă a evenimentelor meteorologice extreme vor amenința securitatea alimentară globală.
Șansele noastre de a evita cele mai grave efecte ale schimbărilor climatice se estompează rapid. Conform celui mai recent raport al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice, acest lucru nu va fi posibil decât dacă există reduceri imediate, rapide și pe scară largă a emisiilor de gaze cu efect de seră, limitând încălzirea la aproape 1,5° Celsius – sau chiar 2° C peste nivelul pre-industrial.
Vocile din Sudul Global la Adunarea Generală a ONU au oferit, de asemenea, perspective importante asupra crizei COVID-19. De exemplu, președintele namibian, Hage Geingob, a vorbit de un „apartheid al vaccinului”, ca a de o piedică în calea încetării pandemiei. Și, într-adevăr, sistemul nostru multilateral nu a reușit cu adevărat să își îndeplinească angajamentele de a asigura echitatea vaccinului în toate țările. Așa cum a subliniat recent fostul prim-ministru britanic, Gordon Brown, doar 2% dintre adulții din țările cu venituri mici sunt complet vaccinați, comparativ cu peste 50% dintre adulții din majoritatea țărilor cu venituri mari.
Lumea s-a dovedit extrem de eficientă în fabricarea vaccinurilor contra COVID-19: acum producem 1,5 miliarde de doze pe lună. Și totuși am fost extrem de risipitori în distribuirea lor. Potrivit companiei Airfinity, 100 de milioane de doze neutilizate vor ajunge la data expirării până la sfârșitul acestui an, dacă nu acționăm acum pentru a le redistribui. Facilitatea COVID-19 Vaccine Global Access (COVAX), care urmărea să distribuie cel puțin două miliarde de doze către țările cu venituri mici până la sfârșitul anului 2021, a lansat până acum doar 300 de milioane.
La fel ca acțiunea climatică, echitatea vaccinului este atât un imperativ moral, cât și practic pentru economiile avansate. Cu cât virusul este lăsat mai mult să se răspândească, cu atât este mai probabil să se transforme în variante noi, mai transmisibile, letale și rezistente la vaccin. Deja, țările cu rate de vaccinare ridicate – cum ar fi Israelul, care până în august administrase două doze la peste 60% din populația sa – au trebuit să reia restricțiile, din cauza răspândirii variantei Delta, împotriva cărora vaccinurile sunt mai puțin eficiente.
Dincolo de asigurarea echității vaccinurilor astăzi, comunitatea internațională trebuie să consolideze pregătirea Organizației Mondiale a Sănătății pentru situații de urgență de sănătate publică. Detectarea timpurie a crizelor viitoare va fi posibilă numai dacă avem un organism multilateral capabil, bine finanțat. Dar, așa cum este acum, contribuțiile estimate reprezintă mai puțin de un sfert din bugetul OMS, ceea ce face organizația dependentă de contribuțiile voluntare.
Există bariere ridicate în calea progresului. Reuniunea Adunării Generale a ONU s-a desfășurat într-un moment de escaladare a confruntării geopolitice, care se desfășoară din ce în ce mai mult în Indo-Pacific. În urma retragerii din Afganistan, Statele Unite au stabilit o nouă alianță de securitate și tehnologie cu Australia și Regatul Unit, AUKUS, sporind tensiunile cu China.
O escaladare a ostilităților în Indo-Pacific – care reprezintă aproximativ 65% din populația globală, 62% din PIB-ul mondial și 46% din totalul comerțului cu mărfuri – ar avea consecințe devastatoare. Și există numeroși potențiali factori declanșatori. Taiwanul se dovedește a fi un punct de aprindere deosebit de periculos în relațiile SUA-China, exercițiile militare pe insulă devenind un eveniment din ce în ce mai frecvent, crescând șansele unui calcul greșit sau ale unui accident.
Pe fondul unor tensiuni atât de mari, cooperarea în domeniul climei devine din ce în ce mai dificilă. Acest lucru a fost evident în timpul recentei călătorii a trimisului american pentru schimbările climatice, John F. Kerry, la Tianjin, care a evidențiat cât de tensionate au devenit relațiile bilaterale într-o serie de domenii, inclusiv comerțul, drepturile omului și democrația, respectiv apărarea și securitatea în Marea Chinei de Sud. Vorbind cu Kerry prin video, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avertizat direct că o cooperare în domeniul climei va fi nesustenabilă, cu excepția cazului în care relația se îmbunătățește.
Rivalitatea SUA-China împiedică, de asemenea, eforturile de a pune capăt pandemiei de COVID-19, întrucât cele două țări se angajează în „diplomația vaccinului”: furnizarea de vaccinuri țărilor terțe ca modalitate de stabilire a dependențelor politice pe termen lung și a influenței geopolitice. Această abordare compromite distribuția sigură și echitabilă a vaccinurilor, nu în ultimul rând pentru că neglijează multe țări din America Latină, Orientul Mijlociu și Africa, unde virusul va continua să se răspândească – și să sufere mutații – fără control.
Reuniunea Adunării Generale a ONU și-a lăsat audiența atât cu un sentiment de urgență, cât și cu unul de deja vu. După cum s-a plâns premierul din Barbados, Mia Amor Mottley: „De câte ori vom mai avea o situație în care spunem același lucru, mereu și mereu, ca să ajungem la nimic?” Răspunsul depinde, deloc în mică măsură, de ONU.
În ciuda neajunsurilor sale, ONU a constituit, mult timp, inima sistemului multilateral. În timp ce ne apropiem de Conferința ONU privind schimbările climatice (COP26), de la Glasgow, ONU trebuie să demonstreze că poate traduce cererile de acțiune în progrese reale. Și nu trebuie să uite să asculte Sudul Global. >>
