Negociator: Ucraina este deschisă să discute „modele non-NATO”

Foto: Twitter

Ucraina nu este dispusă să facă compromisuri în privinţa integrităţii sale teritoriale în cadrul discuţiilor cu Rusia, dar este deschisă să discute despre ”modele non-NATO” pentru viitorul său, într-un forum mai larg, a declarat unul dintre negociatorii săi pentru Fox News, informează Agerpres, care citează Reuters.

Ucraina a încercat să devină membră a Uniunii Europene şi a NATO, dar s-a lovit de opoziţia Moscovei. Preşedintele rus Vladimir Putin a citat posibila aderare a Ucrainei la NATO ca dovadă a ceea ce el consideră a fi agresiunea NATO faţă de Rusia.

”Răspunsul pe care îl primim din partea ţărilor NATO este că nu sunt pregătite nici măcar să discute despre posibilitatea de a ne avea în NATO, nu pentru următorii cinci sau zece ani”, a declarat negociatorul David Arahamia în declaraţii publicate sâmbătă seara târziu pe site-ul Fox News.

”Suntem gata să discutăm despre unele modele non-NATO. De exemplu, ar putea exista garanţii directe din partea diferitelor ţări precum SUA, China, Marea Britanie, poate Germania şi Franţa. Suntem deschişi să discutăm astfel de lucruri într-un cerc mai larg, nu doar în cadrul unor discuţii bilaterale cu Rusia, ci şi cu alţi parteneri”.

Delegaţii din Ucraina şi Rusia au avut două runde de discuţii de când Rusia a lansat o invazie în ţara vecină pe 24 februarie.

Următoarea rundă de discuţii urmează să aibă loc luni, potrivit părţii ucrainene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here