Criza declanșată de inamicii jihadiști ai Israelului – unul mai de disprețuit ca altul – a creat una dintre cele mai dezordonate situații din geopolitică, de la al Doilea Război Mondial încoace.
La exact 10 luni după masacrul din 7 octombrie, care a declanșat un război devastator în Gaza, Orientul Mijlociu se clatină pe marginea unui conflict și mai larg, în timp ce Israelul se pregătește pentru un atac cu care fusese amenințat Iran și reprezentanții săi terorişti. S-ar putea cu ușurință întâmpla în următoarele ore.
Există două moduri aparent contradictorii de a privi această tragedie, iar cheia constă în înțelegerea modului în care ambele sunt adevărate.
În prima narațiune, gruparea teroristă Hamas, care a preluat controlul asupra Gazei în 2006, a invadat pe 7 octombrie 2024 un Israel surprinzător de nepăzit. Fără a fi fost provocat, Hamas a masacrat în mod barbar aproximativ 1.200 de oameni, în majoritate civili, și a răpit aproximativ 250, ducându-i în Gaza. A fost cea mai mortală zi pentru evrei, de la Holocaust. Hamas a făcut asta pentru că este dedicat distrugerii Israelului și, în extremismul său demonic, nu-i pasă de consecințele actelor dale asupra propriului popor. Hamas a sperat să declanșeze un război pe mai multe fronturi și, parțial, a reușit.
De atunci, miliția Hezbollah, susținută, finanțată și înarmată de Iran, atacă Israelul cu drone, obuze și rachete. Cel mai recent, ucigând 12 copii, în urmă cu două săptămâni, într-un oraș druz. Cam 80.000 de israelieni au fugit din comunitățile de graniță din nord, de teama acestei grupări care ocupă o mare parte din Liban și este mult mai puternică decât armata libaneză.
În mod similar, miliția Houthi a tras în Israel de la 2.000 de mile depărtare, din Yemen, și a atacat, de asemenea, nave comerciale care se îndreptau spre Canalul Suez, punând în pericol o treime din traficul global de containere, în solidaritate cu Hamas și din ură față de Occident. De asemenea, sprijiniți de Iran, rebelilor Houthi nu le pasă de consecințe; au ocupat jumătate din Yemen, iar din 2014 au cauzat moartea a 150.000 de conaționali, în lupte (și mult mai multora din cauza bolilor).
Hamas a sperat să declanșeze, de asemenea, o revoltă palestiniană în Cisiordania ocupată de Israel și un război civil în Israel, unde 20% din cei 10 milioane de cetățeni sunt arabi. Acest lucru nu s-a întâmplat încă, deși cu siguranță există tensiune; în ultimele zile, un localnic din Cisiordania a atacat cu cuțitul în zona Tel Avivului, ucigând doi oameni.
Israelul a lansat un contraatac în Gaza la mijlocul lunii octombrie, menit să înlăture Hamas de la putere. Acest lucru a provocat pierderi masive de vieți omenești, probabil de ordinul a zeci de mii, raportul dintre luptători și civili fiind neclar. Bilanțul provine parțial din încorporarea Hamas în rândul civililor și în întregime din cauză că Hamas refuză să renunțe la ostatici și să depună armele.
În ultimele săptămâni, Israelul a asasinat o serie de figuri importante ale Hamas și Hezbollah, cea mai îndrăzneață fiind lichidarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, în timp ce era oaspete la Teheran. Iranul și diverșii săi împuterniciți au promis că vor răzbuna atacul și, astfel, regiunea este la limită.
Cred că cele de mai sus sunt adevărate. Dar există și o a doua narațiune, despre adevăratele intenții ale actualului guvern israelian.
În această narațiune, prim-ministrul Benjamin Netanyahu (care se confruntă cu un proces pentru luare de mită) a înțeles rapid că 7 octombrie nu a fost un eveniment căruia un guvern dintr-o democrație parlamentară trebuie să-i supraviețuiască. Eșecul a fost total: ignorarea informațiilor, abandonarea graniței, scurgerea a ore îndelungate pentru a ajunge la fața locului. Mai mult decât atât, a încercat reforme autoritare care au provocat o schismă națională masivă și despre care șefii de securitate au avertizat că invitau la atac.
Așadar, sondajele au arătat că trei sferturi dintre israelieni doresc înlocuirea guvernului și că opoziția va câștiga noi alegeri, deoarece Netanyahu a declarat un război cu două obiective populare, de a scoate Hamas de la putere în Gaza și de a obține întoarcerea ostaticilor. El a susținut că orice socoteală pentru 7 octombrie trebuie să aștepte sfârșitul războiului. Mulți oameni au cumpărat acest lucru, creând un stimulent pentru a prelungi și extinde războiul.
Nu este doar o chestiune de a pune timp între 7 octombrie și socoteala de dat – sau chiar de a trage lucrurile până la următoarele alegeri programate în 2026. Există, de asemenea, și un stimulent pentru a crea o criză atât de mare încât 7 octombrie să fie depășit cumva, prin comparație — iar discuția să treacă mai departe, la lucruri mai mari și mai rele.
Pe tabla de șah a lui Netanyahu, dacă se întâmplă ca partida 7 octombrie să nu poată fi câștigată, atunci poate e posibil cu o alta. Mai exact, trebuie convinși destui israelieni că lumea este împotriva lor și că conflictul e inevitabil, așadar că numai forța este răspunsul potrivit.
Israelul a suferit o pierdere a legitimității de când tancurile sale au intrat în Gaza. Peste 400 de soldați i-au fost uciși și mulți alți mutilați, iar economia sa a avut de suferit, deoarece zeci de mii de oameni sunt chemați pentru luni bune de serviciu de rezervă.
Profilul său internațional a scăzut. Curtea Internațională de Justiție a hotărât că ar putea fi vinovat de genocid și că ocupația sa din Cisiordania este ilegală. Curtea Penală Internațională analizează cererea procurorului său de mandate de arestare împotriva lui Netanyahu și a ministrului apărării. Boicoturile și discuțiile despre embargouri asupra armelor cresc. Iar țara începe să suporte o ostracizare aproape la nivelul Rusiei, deoarece sionismul a devenit un cuvânt murdar în campusurile universitare. Încet, dar sigur, se instalează o mentalitate de asediu.
Și în timp ce mulți îl învinuiesc pe Netanyahu, nu mai sunt trei sferturi dintre oameni care văd lucrurile atât de clar. In toiul unui război, mulți sunt într-adevăr înclinați să pună deoparte recriminările. Se poate lucra cu această situație, dacă singurul obiectiv este să te agăți de putere. S-ar putea să supraviețuiască din punct de vedere politic, chiar dacă mii de alți oameni – și propriii ostatici ai Israelului – nu vor supraviețui în viața reală.
Privite lucrurile printr-o astfel de prismă, devine mai clar de ce se prelungește războiul. În ciuda distrugerii masive, Hamas continuă să țină jumătate din ostatici (cealaltă jumătate au fost eliberați în primele acorduri) – iar grupul este capabil încă să controleze orice zonă pe care armata israeliană o evacuează. Prin această urmărire obositoare și fără sfârșit de-a șoarecele și pisica, se cumpără timp politic.
Timp de aproximativ trei luni, mai devreme în cursul acestui an, s-a spus că Israelul vrea să intre în orașul Rafah, presupusa ultimă redută a Hamas. Oficialii israelieni au scurs informația că Statele Unite împiedicau acest lucru. Oficialii americani au spus că cer doar trecerea în siguranță a populației. În cele din urmă, Israelul a oferit o trecere sigură și a intrat cu jumătate de inimă și fără niciun folos. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult – dar s-a câștigat mai mult timp.
Există pe masă un acord complex privind ostaticii, în trei etape, acord care de fapt echivalează cu o acceptare a condiției Hamas de retragere israeliană în schimbul tuturor ostaticilor. Pe 31 mai, președintele Joe Biden a declarat că Israelul a propus acordul, dar Netanyahu îl respinge acum, adăugând cereri despre care propriii săi negociatori spun (într-un flux de rapoarte scurse) că au ca scop distrugerea întregului lucru. Potrivit presei israeliene credibile și insistente, Netanyahu le-a adus reproșuri negociatorilor – un general în retragere și șefii Shin Bet și Mossad – că nu știu cum să facă un târg. Cu alte cuvinte, că nu încearcă să câștige timp.
De fapt, Hamas rămâne într-o poziție puternică din cauza refuzului lui Netanyahu de a permite Autorității Palestiniene din Cisiordania să preia teritoriul, secondată de multă asistență externă. Și Netanyahu face asta in condițiile în care este singura soluție ce ar putea funcționa. De ce procedează așa? Pentru că aliații esențiali ai lui Netanyahu din coaliția de extremă dreaptă se opun și pentru că asta ar pune capăt războiului.
Uciderea lui Ismail Haniyeh, un mare pariu. Dar poate aduce războiul mai aproape de final
