Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris

Inquam Photos / Octav Ganea

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, marţi, o convorbire telefonică cu vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, informează News.ro.

”În cadrul dialogului, a fost analizată situaţia de securitate din regiune, ca urmare a agresiunii militare ruse asupra Ucrainei. Vicepreşedintele SUA a transmis mulţumiri României pentru sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni.
Totodată, a fost remarcată importanţa solidarităţii manifestate de aliaţi pe Flancul Estic al NATO,  care întăreşte garanţiile de securitate”, a transmis, Guvernul, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, premierul Nicolae Ciucă a transmis mulţumirile României pentru suplimentarea numărului de militari americani sosiţi în ţara noastră, fiind subliniată soliditatea  Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, care aniversează anul acesta 25 de ani de la semnare.

”De asemenea, în cadrul convorbirii, a fost confirmată decizia ambelor guverne de a continua sprijinul acordat guvernului şi poporului ucrainean împotriva agresiunii militare ruse”, a mai tansmis Guvernul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here