O femeie a fost oprită pe aeroportul din Munchen, după ce în bagaje i-a fost găsită o cutie cu oasele soțului

O femeie în vârstă de 74 de ani, de origine armeană, a fost oprită pe aeroportul din Munchen după ce controlorii au găsit în bagajele ei oseminte umane, a anunțat marți poliția federală din Germania.

Lucrătorii vamali au chemat un doctor și un procuror care să examineze osemintele aflate într-o cutie de lemn.

Femeia, care era însoțită de fiica ei în vârstă de 52 de ani, a fost inițial reținută de autoritățile aeroportuare. 

În urma interogării, însă, s-a aflat că sunt osemintele soțului ei decedat în Grecia, acolo unde avea domiciliul, iar intenția era de a le duce în țara de origine, Armenia. Drumul cu avionul din Grecia până în Armenia presupunea escale la Munchen și Kiev.

Documentele pe care le avea femeia arătau că soțul ei a murit în 2008, că a fost îngropat în apropierea domiciliului lor din Salonic, iar transportul osemintelor era legal. Ca urmare, procurorul nu a găsit motive pentru a deschide o anchetă, iar femeia a fost eliberată și a putut să-și continue călătoria, împreună cu fiica și cu rămășițele soțului ei decedat, scrie Deutsche Welle.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here