<< O invazie masivă rusă în Ucraina „ar însemna sfârșitul regimului rus de astăzi, iar probabilitatea unui astfel de rezultat este mult mai mare decât riscurile căderii Casei Romanovilor prin intrarea Imperiului Rus în Primul Război Mondial”, spune Vladislav Inozemtsev >>.
- O analiză de Paul Goble, apărută în Eurasia Review. Paul Goble a deținut diferite funcții în Departamentul de Stat al SUA, CIA, International Broadcasting Bureau, Voice of America, Radio Free Europe/Radio Liberty și Carnegie Endowment for International Peace.
<< Dar Vladimir Putin este „prea atent” să facă acest pas atât din cauza impactului pierderilor umane pe care Rusia le-ar suferi ca urmare, cât și a izolării internaționale și a sancțiunilor pe care le-ar implica o astfel de mișcare, continuă comentatorul rus (AICI).
Și în timp ce Putin dorește foarte mult să alăture Belarusul Rusiei, pașii în această direcție, susține Inozemtsev, vor duce la o explozie socială în Belarus, care „va fi mult mai masivă și mai decisivă decât cele din august anul trecut”, legate de alegerile prezidențiale pe care Aliaksander Lukașenko le furase.
În cursul unui interviu amplu, Inozemtsev face o serie de alte observații despre motivele din spatele dezintegrării Uniunii Sovietice și perspectivele pentru Rusia dacă aceasta nu încetează să fie un imperiu.
Observațiile lui Inozemtsev
Dacă planul de autonomizare al lui Stalin ar fi fost adoptat în locul programului federalist al lui Lenin, „divorțul Rusiei de alte republici, la începutul anilor 1990, ar fi fost mai plin de conflicte și războaiele de-a lungul granițelor noastre ar fi fost mai numeroase. Drept urmare, teritoriul Rusiei s-ar fi dovedit a fi mai mic decât este”.
Până în anii 1970, conducerea sovietică s-a confruntat cu alegerea de a nu face nimic sau de a face reforme radicale. Dacă ar fi mers pe prima cale, ar fi durat mai mult pentru că, în timp ce URSS era ineficientă, era totuși suficient de puternică pentru a rezista.
Mihail Gorbaciov a făcut „două greșeli fundamentale”. El a presupus că Uniunea Sovietică este „un stat obișnuit cu un sistem juridic”. Nu a fost. Și era „convins că „chestiunea naționalității” nu exista în URSS. Nici măcar nu bănuia că acolo sunt posibile conflicte interetnice”.
Dacă Moscova ar fi luat în serios protestele din decembrie 1986, din Kazahstan, ar fi putut trece la descentralizare și la crearea unui sistem federal care ar fi durat mult mai mult. Dar Kremlinul nu a făcut-o, iar cinci ani mai târziu URSS s-a dezintegrat.
Țările baltice nu ar fi putut fi menținute în cadrul vreunei Uniuni Sovietice, dar ieșirea lor ar fi putut fi gestionată într-un mod care le-ar fi limitat influența asupra restului țării. Li s-ar fi putut permite să devină democrații socialiste precum cele din Europa de Est și apoi să li se permită să devină democrații autentice integrate în Occident, în 1989.
Amenințările separatiste există în Federația Rusă, dar nu trebuie exagerate. „Cerințele normale de a recunoaște statutul oficial al limbilor naționale și de a permite predarea acestora, de a permite liderilor subiecților să se numească președinți și așa mai departe nu au nimic de-a face cu separatismul”. Dar o te opune lor poate provoca separatism. >>
