Muntenegru a rămas singura țară din Europa în care nu a fost confirmat niciun caz de coronavirus până acum, deși țara se află aproape de Italia, țara cel mai puternic afectată de Covid-19 de pe continent, scrie sarajevotimes.com.

Până acum zeci de persoane au fost testate pentru coronavirus în capitala Podgorița și în restul țării, însă nicio persoană nu a fost depistată cu virusul. Asta deși țara se află la câteva sute de kilometri de Italia, țară în care au plecat la muncă mulți muntenegreni.

Nu mi-e frică, avem o populație redusă, liniștită. Am grijă la igienă și nu merg în locuri aglomerate. Singura diferență este că nu mai merg în mall, cafenele sau la piață”, a spus Deniz Turkbay, localnic din Podgorița.

Chiar și în aceste condiții, Guvernul de la Podgorița a luat măsuri dure la finalul săptămânii trecute, potrivit Reuters. Toate evenimentele publice au fost interzise, școlile au fost închise pentru cel puțin două săptămîni, iar vapoarele nu mai au voie să acosteze în porturile muntenegrene.

De asemenea, ministrul Sănătății a dat ordin să fie închise mai multe puncte de trecere a frontierei cu Serbia, Bosnia, Croația și Albania, pentru a preveni răspândirea virusului.

De asemenea, muntenegrenii au interdicția de deplasare în Franța, Germania, Elveția, Danemarca, Slovenia, iar cetățenii străini care vin în țară din aceste zone sunt obligați să intre în izolare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here