Oamenii lui Dan Voiculescu din PSD și-au format o grupare separată în Parlament. Și Sebastian Ghiță are doi parlamentari

Patru deputați și un senator, aleși la scrutinul din 6 decembrie pe listele PSD, au decis înființarea unei „grupări parlamentare umaniste social-liberale”. Cei cinci urmează să activeze ca parlamentari independenți, afiliați frupurilor parlamentare ale PSD. PPU-SL este controlat de Dan Voiculescu.

„Deputatul Grațiela Gavrilescu, împreună cu alți 4 colegi parlamentari – deputații Steluța Cataniciu, Vlad Popescu (fiul lui Piedone) și Ana Loredana Predescu, respectiv senatorul Laurențiu Mihai – au anunțat înființarea Grupării parlamentare umaniste social-liberale. Cei 5 vor activa ca parlamentari independenți, afiliați Grupurilor parlamentare ale PSD”, a anunțat, vineri PPU-SL.

Grațiela Gavrilescu a fost, de altfel, unul dintre liderii PPU-SL și a plecat din acest partid pentru a se alătura PSD, pe listele căruia a candidat în circumscripția electorală Prahova, pe locul al treilea pe lista pentru Camera Deputaților.

„Având în vedere valorile social-liberale pe care le-am promovat transparent în întreaga mea activitate politica și parlamentară, am decis, împreună cu acei colegi parlamentari care îmi împărtășesc afinitatea pentru social-liberalism, să formăm Gruparea parlamentară umanistă, social-liberală. Doctrina umanismului pragmatic, care m-a determinat la începutul carierei mele politice să mă înscriu în Partidul Umanist, este de esență social-liberală, fiind complementară cu social-democrația”, a declarat Gavrilescu, citata în comunicatul PPU-SL.

Gratiela Gavrilescu a confirmat, pentru News.ro, înființarea grupării parlamentare.

Informația privind înființarea noii„ grupări” parlamentare a fost confirmată și de către președintele PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, care a precizat că Gavrilescu nu a demisionat din PSD „deocamdată”.

„Nu și-a dat demisia din partid, deocamdată, dar mi-a spus despre intenția ei și a mai multor colegi care au venit alături de noi în aceste alegeri parlamentare din PPU-SL, mi-a relatat faptul că au avut o discuție la București împreună cu colegii și au decis să rămână alaturi de grupul PSD, dar să=și facă grup propriu, grupul PPU-SL. Sunt cinci în total. (…) Așa cum am colaborat la locale și la parlamentare, și au venit alaturi de noi și au candidat pe listele noastre presupun că o să colabora și în viitor, e vorba despre aceleași principii care ne ghidează și o să rămânem parteneri, așa cum am făcut-o până acum. Nu e cu supărare”, a declarat președintele PSD Prahova pentru News.ro.

Grațiela Gavrilescu a fost ministru al Mediului, iar PSD este al șaselea partid politic din care face parte, ea fiind membru al PUR, PNL, ALDE, PPU-SL și al Partidului Forță Națională.

Cei cinci parlamentari au fost primiți pe listele PSD în schimbul susținerii acestui partid de către Antena 3 în timpul campaniei electorale.

Pe același model, și Sebastian Ghiță a reușit să își bage doi oameni în Parlament pe listele PSD. Este vorba despre Laura Vicol și Daniel Ghiță, care în 2016 au candidat pe listele Partidului România Unită, fondat de Sebastian Ghiță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here