Oana Mizil, la spital după ce a fost agresată de Marian Vanghelie. Poliţiştii au emis ordin de restricţie

Fostul deputat PSD Oana Mizil a ajuns la spital după ce a fost agresată de partenerul său, Marian Vanghelie, care este acuzat de violenţă domestică, fiind emis ordin de restricţie.

”La data de 24 iulie a.c., în jurul orei 02:08, poliţiştii Staţiunii Snagov au fost sesizaţi prin apel 112, de către un spital din Bucureşti, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe a fost transportată cu un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale, o pacientă, în vârstă de 45 de ani, din comuna Snagov, care a afirmat la internare, că a fost agresată fizic de către concubinul său”, anunţă Poliţia.
Poliţiştii din Snagov s-au deplasat la respectiva unitate spitalicească, iar în urma activităţilor desfăşurate, s-au sesizat din oficiu, cu privire la săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie.
”De asemenea, poliţiştii Staţiunii Snagov au aplicat formularul de evaluare a riscului, privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă domestică şi, rezultând  existenţa riscului iminent, au emis Ordin de Protecţie Provizoriu, împotriva concubinului persoanei vătămate”, precizează poliţiştii.
Surse din anchetă au dedclarat că persoana agresată este fostul deputat PSD Oana Mizil, care se află într-o relaţie cu fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie. Oana Mizil a afost transportată la Spiatlul Elias, fiind lovită la nivelul feţei şi la o mână.
Cei doi vor fi citaţi marţi la IPJ Ilfov.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here