OMS, avertisment privind COVID-19: „Tinerii nu sunt invincibili”. Printre românii decedați, un bărbat de 39 de ani care nu avea alte afecțiuni

Nu numai bătrânii și persoanele cu comorbidități sunt vulnerabile în fața noului coronavirus, cazuri recente demonstrând că pot exista infecții severe și în rândul tinerilor, avertizează Organizația Mondială a Sănătății (OMS).

„Tinerii nu sunt invincibili. Acest virus care produce COVID-19 poate provoca infecții și o formă gravă a bolii la oameni din toate categoriile de vârstă. Ceea ce ştim din datele culese din mai multe ţări, printre care China, Statele Unite, Italia, Iran, Coreea de Sud şi Japonia, este că acest virus poate provoca o boală ușoară, poate provoca o formă moderată – în cazul oamenilor care fac pneumonie, dar nu au nevoie de oxigenare suplimentară, dar poate provoca și boala severă, critică și care îi poate ucide pe unii oameni. În cazul copiilor, rapoartele pe care le-am primit din mai multe state arată că majoritatea copiilor care sunt infectați fac o formă ușoară a bolii. Avem, însă, şi rapoarte care descriu o infecţie severă și în rândul copiilor”, a afirmat Maria Van Kerkhove, expert OMS.

Alte trei decese ale unor persoane diagnosticate cu coronavirus au fost anunţate sâmbătă seară. Este vorba despre trei bărbaţi din Ialomiţa, cel mai tânăr având 39 de ani. Bilanţul deceselor se ridică la 37.

Bărbatul este din judeţul Ialomiţa. S-au recoltat probe pentru COVID-19 în data de 26 martie, rezultatul pozitiv fiind emis în data de 28 martie. Acesta a decedat pe 26 martie în izolatorul SpitaluluiŢăndărei. Fără boli asociate cunoscute.  

Celelalte două persoane decedate din judeţul Ialomiţa au murit la domiciliu. Este vorba de un bărbat, în vârstă de 60 ani, care suferea de obezitate, respectiv un bărbat în vârstă de 77 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here