OMS: Europa se află într-o situaţie de „încetare a focului” care ar putea conduce la încheierea pandemiei

Datorită imunizării puternice actuale în Europa şi a severităţii mai scăzute a variantei Omicron de coronavirus, continentul se află într-o situaţie de „încetare a focului”, care ar putea conduce la sfârşitul pandemiei de COVID-19, a estimat joi directorul regional OMS pentru Europa, Hans Kluge, relatează Agerpres, care citează AFP.

Odată cu sfârşitul iernii, „această perioadă de protecţie mai ridicată trebuie privită ca o ‘încetare a focului’ care ne-ar putea aduce o pace durabilă”, a declarat Hans Kluge în cadrul unei conferinţe de presă online.

Această situaţie poate continua doar dacă imunitatea este menţinută prin continuarea campaniilor de vaccinare şi monitorizarea noilor variante, a spus el, îndemnând autorităţile sanitare să protejeze populaţiile cele mai vulnerabile.

În cele 53 de state membre ale regiunii OMS Europa, dintre care unele sunt situate în Asia Centrală, numărul contaminărilor a crescut odată cu apariţia variantei Omicron care a devenit dominantă.

Aproape 12 milioane de noi cazuri au fost înregistrate săptămâna trecută, conform datelor OMS, cel mai mare număr de la debutul pandemiei, în urmă cu doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here