Furtună politică în jurul CCR. Ciolacu și Dorneanu îl acuză pe Orban că atacă statul de drept. Premierul: „Trebuie schimbat ceva, nu se mai poate aşa!”

Inquam Photos/ George Călin

Premierul Ludovic Orban a declarat că s-au stabilit alegerile parlamentare pentru data de 6 decembrie, în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei în vigoare. Orban a criticat deciziile Curţii Constituţionale şi a arătat că trebuie schimbată componenţa acesteia, pentru a elimina „politrucii”.

Din punctul meu de vedere 6 decembrie este data constituţională şi legală. Noi am stabilit alegerile în data de 6 decembrie în baza prevederilor constituţionale şi în baza legislaţiei aflată în vigoare în momentul la care am stabilit data de 6 decembrie. Aduc aminte că mandatul actualului Parlament expiră pe data de 20 decembrie, a trebuit să respectăm prevederea constituţională care spune că preşedintele trebuie să convoace în maximum 20 de zile de la data alegerilor Parlamentul nou ales. Deci singura dată care era conformă cu prevederile legale era data de 6 decembrie. Prelungirea mnadatului actualului Parlament nu se poate face în orice condiţii”, a declarat Orban, la Digi24, joi seară. 

Orban a mai declarat că deciziile Curţii Constituţionale a României (CCR) sunt abracadabrante şi că aceasta încalcă chiar Constituţia ţării.

Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre decizia Curţii Constituţionale care mi se pare abracadabrantă, mi se pare o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei. Aşa ceva, vă mărturisesc, trebuie schimbat ceva, nu se mai poate aşa! Trebuie schimbată componenţa Curţii Constituţionale, trebuie eliminaţi politrucii de acolo, trebuie să intre numai magistraţi cu carieră serioasă în spate, nu oameni care au făcut politică şi sunt numiţi acolo ca să răspundă la comenzi politice! Ca să nu spun că multe din deciziile alea vin împotriva intereselor fundamentale ale României. Vă dau numai decizia legată de lipsirea autorităţilor sanitare şi a Guvernului de orice mijloc de a opri răspândirea virusului care a provocat o creştere, cea mai spectaculoasă creştere a numărului de cazuri. În săptămâna de dinainte de decizie aveam 370 de cazui în medie pe zi în săptămâna anterioară şi am sărit la în jur de 1.300 de cazuri la momentul la care s-a adoptat legea în perioada aia de 21 de zile în care a fost vid legislativ şi noi practic nu am putut să luăm nicio măsură, nici privitoare la persoanele diagnosticate pozitiv, nici privitoare la persoanele de contact pentru care se dispune carantinarea la domiciliu şi alte măsuri”, a declarat Orban.

Premierul a mai declarat că Parlamentul şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor în condiţiile în care parlamentarii nu răspund pentru votul lor în Parlament.

Repet, eu nu pot să înţeleg o asemenea decizie, deci noi am atacat, noi, Guvernul, am atacat la CCR legea prin care Parlamentul, o majoritate parlamentară, şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. Adică Parlamentul şi-a arogat dreptul de a stabili data alegerilor. Vă dau un singur exemplu pe care l-am scris acolo: parlamentarii nu răspund pentru votul lor în Parlament şi pentru opiniile lor politice. Ce se întâmplă dacă o majoritate parlamentară nu pune pe ordinea de zi proiectul de lege privitor la stabilirea datei alegerilor? Ce se întâmplă? Că nimeni nu răspunde, niciun parlamentar dintr-o majoritate, care e interesul unui parlamentar? Să prelungească mandatul cât mai mult, mai ales dacă nu va mai fi pe listă în alegerile parlamentare. Deci nu există niciun fel de responsabilitate pentru parlamentarii individuali care pot să împiedice organizarea de alegeri libere pentru alegerea celui mai important for reprezentativ în statul român”, a mai declarat Orban.

Primul ministru a adăugat că judecătorii CCR ”dau pe bandă rulantă decizii care nu au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia”.

Noi am atacat şi Curtea de pronunţă pentru valabilitatea hotărârii de guvern care a fost luată în baza Constituţiei României, pe baza prevederilor constituţionale şi în baza legilor aflate în vigoare la momentul hotărârii de guvern. O asemenea inepţie nu am văzut în viaţa mea. De ce?  Că dă ordin Florin Iordache şi cu alţii, către Dorneanu şi către judecătorii care au fost numiţi politic, care dau pe bandă rulantă decizii care nu au nicio legătură cu Constituţia României şi cu democraţia? Păi majoritatea asta toxică, care este rezultatul alegerilor din 2016, cu Dragnea care povestea la tablă cum cresc toate, salarii, pensii, majoritatea asta toxică distrugea România. Se comportă ca un inamic intern. Noi nu mai avem nevoie de duşmani externi, că avem duşmani în ţară”, a mai precizat Orban.

Ciolacu: „Dacă PSD-ul ar fi atacat vreodată statul de drept…”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat dur declarațiile lui Orban la adresa CCR, susţinând că afirmaţiile premierului reprezintă un atac la adresa statului de drept.

„Nu am întâlnit până acum, în 30 de ani de democraţie, un asemenea discurs. Cred că a uitat ce este, ce funcţie ocupă, în statul român. E primul ministru, adică na! Pilonul principal al unui stat de drept este CCR. Dacă PSD-ul ar fi atacat vreodată statul de drept… El asta face acum, primul ministru al României atacă statul de drept printr-o aşa…o poleială pusă peste tot, sunt politruci… Şi în Statele Unite membrii Curţii Constituţionale sunt aleşi de către organismul baza democraţiei, de către Parlament. Aşa se întâmplă peste tot în lume. Că-ţi convine sau nu-ţi convine decizia, e treaba ta! Ca şi prim ministru nu ai dreptul să comentezi o decizie a CCR-ului într-un stat democratic, dacă vrei să aperi statul de drept real nu statul de drept care e în mintea lui Ludovic Orban”, a afirmat Marcel Ciolacu joi seară, la Antena 3.

El spune că premierul foloseşte „frânturi din Constituţie” şi că o să îi trimită premierului textul legii fundamentale „poate o citeşte întreagă”.

Acesta susţine că se aştepta ca premierul să explica ce face pentru a stopa pandemia „nu lupta lui cu CCR-ul”.

Reacția lui Valer Dorneanu

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat, joi seară, că „în nicio ţară din Europa primul ministru nu-şi permite să aibă un asemenea limbaj şi asemenea atacuri suburbane la adresa Curţii Constituţionale”.

Valer Dorneanu a comentat, într-o intervenţie la Antena 3, declaraţiile premierului referitoare la CCR, precizând că „primul ministru are un altfel de pandemie împotriva CCR”.

„Ştiu că dânsul a urmat studii la TCM Braşov, nu ştiu dacă a făcut înalte studii care să justifice să ne califice pe noi Curtea Constituţională cum ne calififcă. Colegii mei sunt cu expertiză şi nu pot fi calificaţi în niciun chip politruci. Îmi pare rău că răspândeşte asemenea idei în spaţiul public şi incită opinia publică”, a declarat Valer Doneanu.

El a adăugat că CCR, în opinia premierului, „împarte cu Avocatul Poporului vina de a fi distrugătorii democraţiei”.

Dorneanu l-a acuzat pe premier că „incită opinia publică împotriva Curţii Constituţionale, care ea ar fi vinovată de răspândirea pandemiei”.

„Vreau să-i amintesc domnului prim ministru că noi, instituţia Curţii Constituţionale suntem una din cele mai importante instituții  care apără statul de drept şi promovează principiile statului de drept”.

Dorneanu susţine că îl cunoaşte de mulţi ani pe premierul Orban şi că are „un pic de fereală şi de respect” să îi răspundă acestuia „în aceiaşi termeni” pe care şeful Guvenrului i-a folosit atunci când s-a referit la CCR.

Întrebat dacă va sesiza foruri internaţionale, Valer Dorneanu a arătat că intenţionează să facă astfel de demersuri.

„O să discut cu colegii mei, am mai avut asemenea discuţii şi am tot a avut rezerve asupra oportunităţii de a face un demers. Cred acum că lucrurile au luat o amploare care impune neapărat o asemenea intervenţie la Comisia de la Veneţia, la Consiliul Europei, la Asociaţia Curţilor Constituţionale. (..) Avem în vede să sesizăm Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei şi în mod sigur Asociaţia Curţilor Constituţionale din Europa”, a mai declarat Dorneanu. 

Întrebat dacă se va adresa şi Comisiei Europene cu privire la atacuri în contextul existenţei Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), Dorneanu a răspuns: „Sigur că Comisia Europeană e una din cele mai importante instituţii, cu mecanismul m-aş abţine să dezvolt mai multe aprecieri”.  

„Înainte sau după o decizie pe care trebuie să o luăm noi suportăm o presiune mediatică de tot felul, începând cu salarii, cu cine ne ascultă… Este evident că e o presiune evidentă, expresă şi neavenită şi neprincipială şi neconstituţională. În niciun stat din Europa nu există asemenea presiuni şi asemenea atacuri din partea primului ministru. Acuma, un politician, mai pot accepta, că opinia politică e liberă, dar un politican de seama primului ministru…”, a adăugat preşedintele CCR.  

Acesta consideră declaraţiile premierului un atac la statul de drept.  

„Este evident că este un atac la adresa statului de drept, pentru că instituţia CCR este un pilon al democraţiei, un pilon al statului de drept, un garant al Constituţiei, al supremaţiei sale şi dacă unul din actorii principali ai statului de drept, cum este primul ministru al Guvernului,  atacă celelalte instituţii care alcătuiesc ansamblul constituţional, în mod evident este un atac la credibilitatea acelei instituţii. Dacă noi  ne-am preta să declarăm că hotărârile Guvernului, înainte de a fi supuse ele unei căi de atac sunt nişte prostii şi că primul ministru sau Guvernul sunt nu ştiu cum, ce s-ar alege cu statul de drept? Ce înţelege cetăţeanul simplu, când cetăţeanul simplu trebuie îndemnat de autorităţi să respecte legea începând cu primele autorităţi ale statului? Dacă ele dau un exemplu prost, contestă ele însele legea şi îndeamnă cetăţenii să nu respecte deciziile Curţii Constituţionale, ce fel de stat de drept promovează acest prim ministru?”, a mai declarat Dorneanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here