Apreciind drept ilegală decizia lui Boris Johnson de a suspenda lucrările Parlamentului, Curtea supremă a Regatului Unit a demonstrat rezilienţa instituţiilor britanice, dar tot nu se întrevede vreo rezolvare a crizei Brexit, scria Le Monde zilele trecute, într-un material preluat de RADOR.
În interminabilul, dar palpitantul foileton al Brexit, decizia dată marţi, 24 septembrie, de Curtea supremă a Regatului Unit nu este un simplu incident în plus. Considerând ilegală, nulă şi neavenită decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda lucrările Parlamentului, cea mai înaltă instanţă a ţării a reamintit două principii construite de istoria seculară a democraţiei britanice: preeminenţa Parlamentului, a cărui suveranitate nu poate fi slăbită de executiv; puterea deputaţilor de a controla în orice împrejurări acţiunile numitului executiv.
Într-o ţară a cărei Constituţie, nescrisă, rezultă în mare măsură din uzanţe şi dintr-o jurisprudenţă înrădăcinate în istorie, regula conform căreia regele sau regina „nu are niciun drept în afara celui pe care i-l dă legea ţării” a fost instaurată de judecători din 1611. Patru secole mai târziu, dl Johnson nu se poate aşeza deasupra statului de drept, acest „rule of law” atât de sever al britanicilor.
Rechemarea la ordine de către cei 11 membri ai Curţii supreme pare cea mai rea înfrângere pe care un prim-ministru britanic o poate suferi. În vremuri normale, el ar fi trebuit să demisioneze. Ajuns la putere la sfârşitul lunii iulie fără a fi ales, Boris Johnson nu numai că nu a respectat suveranitatea Parlamentului, pe care promitea, ca toţi partizanii Brexit, s-o refacă împotriva ingerinţelor Bruxelles-ului, dar a compromis-o şi pe regină sfătuind-o să aprobe o decizie ilegală, ceea ce ea nu putea refuza. În două luni, liderul naţionalist a încetat să mai fie amuzant: a afectat cea mai veche democraţie din lume, deja zguduită de trei ani de Brexit. Echivalează cu un avertisment pentru toate democraţiile.
Încă o dată, instituţiile britanice îşi demonstrează capacitatea de rezistenţă şi rezilienţa la furtună. Seninătatea cu care Brenda Hale, preşedinta Curţii Supreme, a enunţat o hotărâre de o precizie clinică, redactată pe înţelesul tuturor, se deosebeşte de atitudinile de câine agitat şi bâiguielile dlui Johnson. Trebuie să aducem un omagiu celor două eroine ale acestei lovituri de teatru judiciare: Lady Hale, o septuagenară care personifică forţa dreptului, şi Gina Miller, curajoasa femeie de afaceri anti-Brexit care, în tăcerea vinovată a opoziţiei laburiste, a sesizat justiţia.
Dacă instituţiile rezistă, haosul politic creşte şi nicio ieşire din criza Brexit nu se vede la orizont. Boris Johnson e departe de a fi la pământ. Furia populaţiei împotriva unui Parlament incapabil să ajungă la un compromis privind Brexit este atât de mare în ţară încât strategia care urmăreşte să opună „poporul” contra deputaţilor şi judecătorilor „sabotori” şi „capitularzi” în vederea următoarelor alegeri dă roade, după cum arată sondajele favorabile prim-ministrului.
Reveniţi în sesiune, deputaţii vor căuta toate mijloacele pentru a-l constrânge pe Boris Johnson să facă ceea ce el a exclus de o mie de ori: să solicite o amânare a datei-limită a Brexit, fixată pe 31 octombrie. În faţa refuzului laburiştilor de a merge în alegeri înainte ca ameninţarea unui Brexit fără acord să fie înlăturată, dl Johnson nu mai are altă soluţie decât să demisioneze sau să încheie un acord cu UE.
Ipoteze atât de improbabile încât cei 27 riscă să se trezească în faţa unei dileme teribile: să acorde un nou termen fără nicio garanţie de rezultat sau să dea afară Regatul Unit, în vreme ce ţara se confruntă cu cea mai rea criză de după al doilea război mondial.
Sursa: RADOR
