Parchetul a anunţat Parlamentul că preşedintele AEP Constantin Mituleţu Buică a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Constantin Mituleţu-Buică. Foto: INQUAM/Octav Ganea

Parchetul a notificat Parlamentul că preşedintele AEP Constantin Mituleţu Buică a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, iar forul legislativ urmează să decidă în legătură cu situaţia acestuia, existând opţiunea suspendării de drept a raporturilor de serviciu şi a revocării. Alături de Buică a fost trimis în judecată şi secretarul general al AEP, Cristian Andreescu, anunță News.ro.

Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 a notificat Parlamentul, la sfârşitul lui noiembrie, în legătură cu trimiterea în judecată a preşedintelui AEP Constantin Mituleţu Buică pentru comiterea ”în concurs” a trei infracţiuni de serviciu, ultima în formă continuată, 18 acte materiale.

De asemenea secretarul general al AEP, Cristian Andreescu, a fost trimis în judecată pentru fals intelectual.

Preşedintele AEP este numit prin hotărâre adoptată în şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalităţile cu pregătire şi experienţă în domeniul juridic sau administrativ.

”Preşedintele şi vicepreşedinţii pot fi revocaţi din funcţie, pentru motive temeinice, de către autorităţile care i-au numit”, conform legii de funcţionare a AEP.

De asemenea, conform Codului administrativ, raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals sau pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie care l-ar face  incompatibil cu exercitarea funcţiei publice.

În 25 martie, Mituleţu Buică declara pentru News.ro că a fost chemat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, iar procurorii i-au transmis că are calitatea de suspect într-un dosar, în două infracţiuni de abuz în serviciu pentru două sancţiuni disciplinare cu avertisment date în anul 2019.

„Da. Mi-au comunicat că am calitatea de suspect într-un dosar în două infracţiuni de abuz în serviciu pentru două sancţiuni disciplinare cu avertisment în 2019. E vorba de acei doi directori, Gabriela Saucă şi Cristian Petraru, care au demisionat. Ulterior au plecat cu acordul părţilor, deci pe cale amiabilă”, a afirmat atunci Constantin Buică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here