Parchetul Capitalei: Patru procurori se aflau la Hanul lui Manuc împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a transmis, sâmbătă seară, că la Hanul lui Manuc se aflau, în timpul acţiunii poliţiştilor de vineri seară, patru procurori împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi. Instituţia afirmă că procurorii nu participau la o petrecere privată, informează News.ro.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a făcut precizările, după ce au apărut informaţii că mai mulţi procurorii au participat la o petrecere privată, la Hanul lui Manuc, vineri seară. 

Atât în seara zilei de 22.01.2021, cât şi în cursul zilei de astăzi, s-a acreditat public ideea că la un local din centrul mun. Bucureşti a fost organizată o petrecere privată unde ar fi participat mai mulţi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, alături de ofiţeri din cadrul Poliţiei Capitalei şi de alte persoane, dintre care una carantinată. În urma verificărilor efectuate la nivelul unităţii noastre a rezultat că, în realitate, patru procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se aflau în localul din Centrul Vechi al municipiului Bucureşti, împreună cu un ofiţer din cadrul Poliţiei Capitalei, fără a avea vreo legătură cu ceilalţi clienţi ai localului, spaţiul respectiv fiind deschis publicului în acel moment”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.  

Sursa citată a explicat că, în jurul orelor 19:00, procurorii au fost legitimaţi de către lucrători din cadrul Poliţiei Sectorului 3, care efectuau un control la acel local, fără a li se comunica la momentul respectiv aplicarea vreunei sancţiuni contravenționale.

Verificările i-au vizat şi pe ceilalţi clienţi aflaţi în locaţie la momentul respectiv. La scurt timp, în spaţiul public au fost prezentate informaţii ce conţineau date cu caracter personal şi imagini cu conţinut selectiv de la acţiunea poliţiei, ştirile având totodată la bază un comunicat indicat a fi emis de către Poliţia Capitalei. În consecinţă, prezentarea improprie a tuturor acestor informaţii este de natură să creeze publicului impresia eronată că procurorii au participat la o petrecere privată, organizată în întreg localul, la care ar fi luat parte 27 de persoane, inclusiv una aflată sub incidenţa unei măsuri de carantinare”, a mai transmis instituţia.  

Un număr de 27 de persoane, între care şi adjunctul Poliţiei Capitalei, Radu Gavriş, au fost găsite de poliţişti în restaurantul Hanul lui Manuc, vineri seară. Printre clienţi se afla şi o persoană care trebuia să fie în carantină, în judeţul Călăraşi.  

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat că nu tolerează încălcări ale legii, iar în ceea ce-l priveşte pe Radu Gavriş a fost demarată cercetarea preliminară.  

1 COMENTARIU

  1. Foarte bine,politistii si-au facut „rondul de weekend”,caci se stie ca acolo,in Centrul Vechi, nu se respecta mai niciuna din regulile anti-covid!Ca au legitimat TOATE persoanele,fara discriminare,mi se pare foarte corect,asa trebuie sa se intample intr-o tara normala!!O gramada de pseudo jurnalisti de pe net,in frunte cu amatorii de la fituica aktual24,au sarit ca arsi,scriind mare,de-o schioapa,ca pentru cretini,ca mafia din politie il intimideaza pe seful de la omoruri,Radu Gavris!!Mai frate,dupa ce ca nu stiu sa scrie,mai manipuleaza si in ultimul hal pe cei ce le citesc de ani de zile foitza, aruncand anatema si pe ministrul Bode,cum ca ar face jocul „mafiei” din politie! Si uite asa,se mai duce de rapa credibilitatea unor site-uri ce promiteau…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here