Olanda: Pandemia a dus la cel mai accelerat ritm al deceselor după Al Doilea Război Mondial

Sursa: Pexels

Numărul deceselor din Olanda a crescut cu cel mai ridicat ritm de după Al Doulea Război Mondial, din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat marţi biroul de statistică (CBS) din această ţară, transmite Reuters, preluat de News.ro.

Până săptămâna trecută, au fost raportate circa 162.000 de decese, într-o ţară cu 17 milioane de locuitori, cu 13.000 mai multe faţă de un an obişnuit, potrivit CBS.

”O creştere atât de mare a deceselor nu a fost raportată de la Al Doilea Război Mondial”, a arătat instituţia.

În timpul primului val al infecţiilor de Covid-19, au murit cu 9.000 mai mulţi oameni, în perioada de la începutul lunii martie şi până la începutul lunii mai. Peste 6.000 de decese suplimentare au fost raportate de la începutul celui de-al doilea val, la jumătatea lunii septembrie.

Numărul deceselor a fost mai mic decât în mod normal în majoritatea celorlalte săptămâni, potrivit statisticilor.

Un total de 770.400 de persoane din Olanda au fost testate pozitiv pentru Covid-19 de la începutul pandemiei. Peste 11.000 de pacienţi au murit din cauza acestei boli.

Numărul real al infecţiilor şi al deceselor este probabil semnificativ mai mare, având în vedere că numărul insuficient de teste şi laboratoarele insuficiente au făcut ca numai pacienţii grav bolnavi să fie testaţi în primele luni ale pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here